C.V.

Intru aproape în fiecare zi pe facebook, aşa, ca să mai văd una-alta. Aseară am citit ceva care mi-a picat bine, atitudinea unei domnişoare vis-a-vis de o scriere a unui descreierat rasist care depăşea orice bun simţ. Am devenit prieteni şi spre finalul discuţiei m-a întrebat dacă sunt ţigan. Asta m-a pus pe gânduri şi nu pentru că m-aş jena de o atare apartenenţă ci pentru că mi-am amintit despre „atestatul meu de ţigan„ , despre faptul că un frate al străbunicului meu l-a implorat în scris pe mareşalul Antonescu să nu-l deporteze…şi chiar a scăpat.( Am o copie a scrisorii de la Arhivele Statului! )
Aşa cum nu mă pricep să deosebesc un evreu de alţi oameni, nici la ţigani nu mă prea pricep, mai ales la cei care au avut infuzii de „gagii„ adică neţigani, în componenţa genetică.
Aproape toată viaţa mi s-a adresat acest apelativ de „ţigan”, mai ales pe timpul liceului şi al Şcolii Militare. Nu ştiu dacă dincolo de discriminarea verbală a existat şi o discriminare efectivă dar adesea neîmplinirile le-am pus pe seama apartenenţei, cu toate că pe faţă nu mi s-a mai reproşat chestia asta. De fiecare dată a trebuit să-mi înving umilinţa făcând eforturi mult mai mari decât colegii mei şi uneori orgoliul şoptea în subcnştient, aşa, cu un fel de ură împotriva celorlalţi:”demonstrează-le că eşti mai bun decât ei, arată că le eşti superior!„ Asta m-a determinat să învăţ foarte mult, să mă lupt mult mai mult pentru a putea ocupa un loc pe care „ceilalţi„ îl primeau aproape pe nemeritat.
Iubitul meu poet Adrian Păunescu spunea: „trecutul intervine în viaţa noastră mai des decât viitorul„
Din acel trecut răzbate o amintire…
Eram pensionar, cu o pensie bunişoară , însurat cu iubirea vieţii mele, tot pensionară acum, beneficiară a unei pensii modeste. Un şir de întâmplări şi evenimente mai puţin obişnuite, aici spun despre una dintre fiicele mele care este bolnavă de scleroză multiplă, m-au determinat să-mi caut din nou un serviciu. Un anunţ de angajare, anunţ care enumera mai multe posturi, începând de la şef de magazin la agent de pază, m-a îndemnat să merg la interviu spunându-mi: „mă, ceva mi-o da ăsta de lucru, poate nu ca şef de magazin, cu toate că şi acest post este sub pregătirea mea dar măcar vânzător su paznic…Fudulia ocoleşte dar nevoia o ia pe de-a dreptul! „
Am găsit adresa şi într-o cămăruţă mititică, fără lumină naturală, în spatele unui birou mă aştepta un bărbat voinic, la vreo 50 de ani.
-Am onoarea să vă salut, numele meu este Popescu, Ion Popescu.
Această adresare care copia acel „Bond, James Bond „ mi-a adus un vag zâmbet în colţul gurii.
Individul, pe care l-am categorisit urgent ca fost securist sau poliţist, nu mi-a răspuns la salut şi mi-a întins o coală A4 , un fel de ghid pentru completarea unui C.V. şi mi-a spus:
-Luaţi loc şi completaţi un C.V.
„De ce dracu toţi îţi cer C.V.? Şi până la urmă nu e tot o autobiografie ca pe vremuri? De ce îi zic sivi? Am citit că angajatorii au mult de lucru, aşa că să nu faci greşeala să le ceri să citească un C.V. lung şi cu multe date nefolositoare. Un C.V. lung va da bătăi de cap unui angajator, care şi aşa are foarte puţin timp de parcurs C.V.-uri. C.V.-ul trebuie să aibă o pagina, daca este posibil, şi două pagini numai dacă este absolut necesar pentru a descrie experienţele relevante de muncă. Păi dacă nu ştiu pentru ce post ar dori să mă angajeze ce să le scriu?
Mi-am scris numele şi prenumele, data naşterii, CNP-ul , seria şi numărul buletinului. M-am întrebat dacă au autorizare pentru a avea acces la informaţii privind persoanele dar …ce mai conta, eu doream să muncesc. Urma o chestie interesantă care-mi cerea să scriu despre studii, activitate profesională, ultimul loc de muncă şi de ce am renunţat la acel post. Am scris despre liceul cu bacalaureat şi Şcoala de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu, Sibiu, specialitatea intendenţă. La cuvântul intendenţă m-am oprit. Ăştia or şti ce este intendenţa? O fi corect să le scriu logistică? Primul loc de muncă a fost „muncitor transportor„ dar azi nu se mai regăseşte în nomenclator aşa că am scris hamal, apoi lista a continuat cu şef de magazie produse finite, ofiţer cu aprovizionarea alimentelor, echipamentului, carburanţilor, cazarmarea. Şi ce era să le scriu despre de ce nu am mai fost ofiţer? Că m-au dat afară disciplinar că am descoperit şi pus pe hârtie o hoţie uriaşă făcută de nişte generali şi colonei? Că mi-au făcut dosar penal care a murit cu un N.U.P. obţinut după lupta cu sistemul, pe vremea lui Ceauşescu? Am sărit peste. Tractorist de brazdă, şofer pe camion de 16To., economist de fermă, şef de fermă de cultură mare, viceprimar. Perioada asta de câţiva ani grei din viaţa mea, în care am pierdut o jumătate de stomac, o jumătate de duoden şi respectul faţă de oameni interesa oare? Faptul că eram mai smead la faţă m-a ajutat să ajung tractorist dar faptul că fusesem ofiţer mi-a pus eticheta de „securist„. Contabil şef, cadrist şi lucrător la controlul financiar intern în viaţa civilă oare ar fi ajutat? Le-am menţionat în treacăt şi apoi am ajuns iar ofiţer. Viaţa mea de miner, timp de doi ani, bărbat singur cu un copil de mână, în Valea Jiului nu îi ajuta la nimic. Divorţul, recăsătorirea şi apoi demisia din M.Ap.N ce relevanţă puteau avea? Poate faptul că în a doua viaţă civilă am fost şef de administrativ la Turbomecanica va fi un argument aşa că am scris şi asta. Am mai scris despre funcţii ca: merceolog, statistician, planificator, contabil , vânzător şi faptul că posed permis de port armă.
La obligativitatea de a cunoaşte două limbi străine de circulaţie europeană, scris şi vorbit, am menţionat rusa şi franceza dar nu m-am abţinut să mă întreb la ce dracu mi-ar fi necesare astea ca şef de magazin într-un loc în care se vindeau produse alimentare într-un cartier nou care avea doar câteva blocuri de câte 10 etaje şi atât.
O altă obligativitate era să cunosc de nivel „bine”sistemul de operare Chrome OS , office şi încă un sistem. Iar m-am mirat la ce dracu ar fi necesare astea ca să conduci bine un magazin alimentar?
Aveam nevoie de bani şi doream măcar postul de paznic.
Am semnat, am dat hâtrtia „securistului„ care a intrat în spatele unei uşi capitonate. După un minut, capul tuns scurt, purtat pe o ceafă lată, m-a invitat la şeful cel mare.
Un puştan de circa 30 de ani m-a privit lung, m-a invitat să iau loc, apoi, ca şi când vedea prima dată hârtia semnată de mine, şi-a cufundat ochii în ea.
-Pentru ce post optaţi?
Nevoia era mare:
-Măcar paznic…
-Vă pot oferi postul prestând serviciul de pază câte 18 ore pe zi, mai puţin duminica, pentru 1000 de lei pe lună, sumă din care pe acte vor fi 700 restul îl primiţi aşa…
Am făcut socoteli rapid şi am constatat că urma să fiu plătit cu trei lei şi 40 de bani pe oră…
Eram pe punctul să accept când „şeful„ ,renunţând la acel „dumneavoastră” de la început m-a întrebat, privindu-mă în ochi:
-Eşti ţigan?
-Da, dar asta nu are a face cu nimic din ce presupune angajarea.
-Banii sunt ai mei şi angajez pe cine vreau eu.
M-am ridicat brusc şi în loc să-l înjur l-am salutat:
-Am onoarea să vă salut.
Am ieşit la aer şi privind la Q7-le ,care probabil era al şefului, am început să fredonez:
-Mama mea e florăreasă ca apoi să-mi răspund, ca o continuare, „în căruţe colorate trec ţiganii… „