În volumul De-ajuns! scris de Viorel Savin

august 19, 2016 în Cărți de Cristina Ștefan

5/5 (1)

Despre plagiat

 

           I – Caracterizaţi, vă rog, pe scurt, utilitatea demersului.

           II – Ce este plagiatul?

 

1 – Omagiu adus operei unui congener, prin preluare riguroasă a unei părţi mai mari sau mai mici din ea, cu sacrificare altruistă a propriilor modalităţi şi mijloace de exprimare?

2 – Simplă recunoaştere, din partea unui intelectual onest şi discret, a valorii operei altuia, – care a avut norocul să trateze deja o temă interesantă?

3 – Promovare insolită şi plină de riscuri a unei opere mai mult sau mai puţin valoroase?

4 – Infracţiune blamabilă, sau dovadă peremptorie a efortului de desăvârşire intelectuală personală, în interesul comunităţii, din partea autorului secund?

5 – Cireaşa de pe tortul Raptului Românesc, sau… banal pişicherlâc intelectual, fără consecinţe morale?

 

                              Cu alese mulţumiri pentru că aţi avut bunătatea să-l ascultaţi, acelaşi respectuos

                                                                          

                                                                                      Viorel Savin

 

 Răspuns, Cristina Ștefan

I.

De-ajuns-SavinA vorbi despre plagiat ca analiză, presupune un rechizitoriu peremptoriu fiind catalogat de Codul civil și într-un timp chiar de Codul penal, o infracțiune cu măsuri clare de sancționare.

Întrebările ulterioare i-ar da totuși circumstanțe atenuante sau măcar interpretări ale faptei ticăloase, justificări sau motivații, definiții,  funcție de context, conjucturi, subiecte. Dar fapta de a plagia este restrânsă la o faptă de furt și pedepsită ca atare, deși astăzi se practică în toate domeniile, de la site-urile de socializare până la lucrări de doctorat, în varii domenii.

Plagiatul este definit în DEX foarte clar:

Operă literară, artistică sau științifică a altcuiva, însușită (integral sau parțial) și prezentată drept creație personală. [Pr.: -gi-at] – Din fr. plagiat.
Sursa: DEX ’09 (2009) |

 

În ultimul deceniu, odată cu democratizarea domeniilor culturii, a mediului universitar, a editurilor, prin descentralizarea publicațiilor și anularea cenzurii lor, plagiatul a devenit un fapt concret al oportuniștilor, al celor interesați de cariere, fie ele politice, literare, științifice, iar mediul online a facilitat informarea și utilizarea surselor multiple bibliografice la discreția infractorilor de gen.

 

Și totuși există cazuri celebre de plagiat care au beneficiat de inginerii avocățești prin care unui plagiat, deși dovedit ca preluare mot-a-mot de la un alt autor, i s-au găsit interpretări favorabile plagiatorului, acesta rămânând nepedepsit. Consecința este mai gravă prin deturnarea   drepturilor de autor, în aceste cazuri. Ultimul caz la care mă gândesc a fost cel al avocatului Florin Ciutacu, despre care am citit pe internet că a dat în judecată Guvernul României pentru plagiat pentru că în  noul Cod civil au fost copiate pasaje din opera acestuia,  „Codului civil adnotat”.  Nu i s-a dat câștig de cauză cu motivația fundamentată pe așa zisa teorie a oglinzilor prin care:

 

„Faptul că legea, în general, şi, prin reducere la special, Codul civil reprezintă o oglindă a societăţii, reflectarea evoluţiei sale, iar ideile şi adevărurile generale, îndeobşte cunoscute nu pot constitui obiect al dreptului de autor. (…) Fraze, în forme mai mult sau mai puţin apropiate celor aparţinând reclamantului pot fi regăsite şi în alte tratate, tocmai pentru că principiul este atât de larg cunoscut şi acceptat, or de principiu, nu este plagiat dacă se reproduce o idee comună, pe care o găsim în mai toţi autorii de aceeaşi specialitate.”sursa,Internet

 

Fără a  contrazice o instanță demnă de tot profesionalismul juridic, rezultă că plagiatul ar trebui tratat diferit de la un domeniu la altul ca legislație, distincția fiind făcută punctual atât ca abordare cât și în conținut.

II.

  1. Dacă se referă la literatură, un omagiu adus unui autor se poate face legal prin citare, comentarii, parafrazare, toate explicite și explicitate. Sunt nenumărate lucrări literare dedicate, în care opera omagiată este scrisă cu ghilimele. și în celelalte domenii o operă a unui autor poate fi disecată, extinsă, contrazisă prin citate și comentarii. Un omagiu prin furtișag de expresii sau preluare riguroasă rămâne un plagiat veritabil.

 

  1. Simpla recunoaștere a unei opere literare are metodele ei bine stabilite, deși și acestea ar trebui normate legal, prin recenzii, exegeze, note critice, eseuri, punctând că ar trebui acordul autorului pentru citare. Cunosc un caz între scriitori cu o acuzare de plagiat și drepturi de autor când deși prezent la un interviu de bună voie, intervievatul nu a fost de acord cu publicarea interviului și în momentul în care cel care i-a luat interviul l-a și publicat într-o carte, s-a ajuns în instanță. Și aici ar trebui măsuri legale de accept, de contractare, de prevenție a unor astfel de cauze.

 

 

  1. Promovare prin însușire a unor drepturi de autor? Este greu de acceptat, pentru că în toate cazurile de plagiat se presupune și se acuză un furt, o faptă penală.

 

 

  1. Un autor secund nu există, autorul este unic, tot ce-i urmează ca acte de dezbatere, de preluare, de inovare, a operei primare( inițiale) îl va avea ca incipit.

 

 

  1. Consecințele morale există, mai mult sau mai puțin, funcție de raftul pe care  stă autorul în ierarhia valorilor recunoscute. În genere un plagiator este și un om lipsit de caracter și nu va avea propriile consecințe morale, va merge mai departe în oportunismul său, de aceea pledez pentru o măsură coercitivă exemplară dar și pentru interzicerea unor drepturi de publicare sau de participare culturală sau științifică după caz.

 

În loc de încheiere, vă mulțumesc și dacă mi-e permis un zâmbet de concluzie și aș zice că întrebările sunt metafore urzicătoare, sunt, puțin zis, eufemisme la adresa plagiatului ca faptă reprobabilă, demnă de o cazuistică penală. Am convingerea că simțul umorului dumneavoastră a iscat acest interviu iar respondenții vă vor satisface dramatic, umoristic, într-o ședință virtuală

de combatere organizată a crimei. Cu binețe,

 

Cristina Ștefan, 21 nov, 2015, Bacău

 

Note