monolog de dragoste și uitare

decembrie 24, 2016 în Poezie de Adrian Cretu

4/5 (1)

cât de nervoasă sunt –

îmi spunea ea –

bineînțeles că pe tine

sau poate că nu

oricum, nu mă interesează

am chef să țip la tine

asta e tot –

 

în timpul acesta

eu o urmăream cu privirea

prin casă

cum îmi aducea o cafea neagră

și mă tachina

spunându-mi că a pus zahăr în ea

 

apoi a devenit iarăși serioasă: –

nu pot scăpa de sentimentul

că vorbim

ca doi morți

 

te-am visat acum câteva zile

e prima oară când te visez

trebuia să scriu ceva important

eram foarte emoționată

iar tu ți-ai tăiat mâinile

de la încheieturi

și mi le-ai dăruit

 

apoi am aflat că mâinile tale

îmi trebuiau

abia ziua următoare

iar ele, nefolosite

începuseră deja să putrezească

și nu te mai găseam

să ţi le dau înapoi

 

atunci am început să râd

ore întregi

fără sens

atât de zgomotos

dar fără sens

 

vezi tu – continuă ea

între noi doi nu există învingători

ci doar învinși

 

Note