nerăbdare

iunie 30, 2017 în Poezie de Adrian Cretu

3.5/5 (2)

undeva

înspre dimineaţă

când disperarea îmi invadează

năpraznic

conştiinţa

lăsându-mă dezarticulat

încep, împotriva voinţei mele

să dau târcoale

morţii

 

mâinile încep să-mi tremure

ca unui drogat

îmi pierd controlul

asupra corpului

şi fumez în neştire

îngrozit

în aşteptare…

 

în timp ce mă uit

cum întreg universul

se prăbuşeşte violent

în jurul meu

cu o furie şi o viteză

năucitoare

o stare febrilă

de nerăbdare

creşte tot mai mare

şi mai mare

în mine

mă înghite

până devin una

cu sfârşitul

 

sunt un spectator

de lumi prăbuşite –

ale mele –

cărora continui să le supravieţuiesc

cu îndărătnicie

în fiecare dimineaţă

Note