când a stat ceasul am început să scriem timp la trecut
vorbeam în şoaptă despre fatalitatea destinului şi încuiam uşile pe dinăuntru
seara desenam între noi o fereastră deschisă asta ne mai liniştea puţin
într-o zi ne-am trezit prea departe unul de celălalt
iar propriile tăceri nu ne-au mai recunoscut
atunci am închiriat costume de scafandri
şi-am traversat apele noastre tulburi fiecare cu o piatră de gât
la capătul răbdării cineva potrivea ora exactă