IULIANA  BACIU  – Seninul vieții

PREFAȚĂ la romanul „Părea o poveste“, editura ArtBook, 2020

Iuliana Baciu debutează în proză în limba română, cu romanul „Părea o poveste“, după ce, în 2016  a publicat un roman în limba italiană Il puzzle della mia vita, la editura Minela din București. Am pornit în managerierea acestui volum cu scepticism, date fiind criticile dese la adresa literaturii de conjunctură practicată de persoanele plecate la muncă în vest, critici referitoare la nerespectarea gramaticii limbii române, dar și referitoare la calitatea scrisului. Aflând că Iuliana Baciu este băcăuancă, născută în satul Frumoasa, județul Bacău, am avut motivația de a o încuraja în acest demers dintr-un patriotism local, dar și venind din nișa mea de descoperire a talentelor literare. Firește, după ce aș fi citit volumul propus. M-a mai atras destinul acestei persoane. Este plecată din țară de aproape 30 de ani, a lucrat în Bulgaria, însușindu-și limba bulgară, apoi, cei mai mulți ani muncind  în Italia, însușindu-și limba italiană, practicând diferite meserii, dar fiind atrasă mereu de literatură, încă din copilărie și adolescență. De altfel, este și absolventa unui liceu de filologie-istorie la Școala Centrală (fosta Zoia Kosmodemianskaia) din București. Este un destin puternic și romantic totodată. Dintre punctele determinante deciziei mele în susținerea acestui roman, ar fi câteva pe care le mărturisesc aici cu bucurie.

Povestirea este scrisă în ritm alert, este un love story scris pe nerăsuflate și așa se și lecturează.  Acest tip de scris presupune deschiderea unui refugiu al memoriei, al amintirilor care leagă un destin iar personajul principal le transmite diaristic. De aceea, trecerile prin diferitele stări sufletești, schimbările de stare, traumele, eșecurile, ieșirile la liman, toate sunt privite analitic ca în psihologia aplicată. Smaranda, o fată simplă de la țară, inteligentă și dornică de a-și schimba parcursul vieții, se confruntă cu pragurile destinului. Autoarea desfășoară episoade și evenimente, alternând poveștile copilăriei, cele din satul natal, cu întâmplările care leagă această melodramatică și frumoasă poveste de iubire.

Trecutul și prezentul, reacțiile și deciziile personajului, fiind direct influențate de memoria afectivă, colorează sentimental întreaga desfășurare epică.

Este o poveste filmică de dragoste, de o cursivitate surprinzătoare unui debut în proză, având un discurs simplu, sincer, direct, poate potrivit unui jurnal de tinerețe. Ceea ce m-a decis în publicare este și restituirea documentară.  Iuliana Baciu a crescut într-un sat de ceangăi (menționează etnia și în roman) din județul Bacău, unde această populație este numeroasă, harnică, cinstită și păstrătoare a unei culturi foarte vechi. Fiind considerat un grup etnografic, vorbind limba maghiară veche, ceangăii sunt în număr mare în județul nostru, și prin vechimea lor medievală pe teritoriile noastre, sunt păstrători de tradiții, obiceiuri, folclor și costume populare de o inestimabilă valoare istorică. De aceea, acest argument a fost hotărâtor în demersul meu de editare a acestui roman: este o aventură existențială în contextul mai larg al unei comunități sătești, trecând apoi la una urbană, intelectuală, așa cum mulți români au migrat în anii trecuți de la sat la oraș, s-au specializat, s-au profesionalizat, au studiat. Fundalul tematic este unul de interes, o reconstituire socială a satului și orașului în deceniile premergătoare revoluției din 1989. Traiectoria existențială a Smarandei, prezentată în detaliu, urmărește un macrounivers al românului din acei ani. Și o face pe linie romantică, înduioșătoare, deschisă sentimental, ceea ce realizează ca întregul film să devină incitant și atractiv. Romanul are și scop de învățătură, una pozitivă, căci în afara bunelor moravuri moștenite din bătrâni, cu referire la credință, la familie, la muncă și la a privi întreaga existență cu dragoste de viață, narațiunea atinge și considerente despre o altă etnie conlocuitoare, cea a țiganilor. Este un complex al vieții noastre sociale, de trecut și prezent și de un viitor optimist.

Dincolo de aceste argumente, romanul „Părea o poveste“, și nu voi relata povestea, lăsând cititorii să-i dezlege farmecul, este o demonstrație a limbii române veșnică, iubită, continuatoare a istoriei noastre împreună cu alte etnii, este o recunoaștere a spațiului mioritic primitor și făuritor de destine. Îi doresc recunoaștere și succes!

Cristina Ștefan, 24 ianuarie 2020