Proză
CRISTINA ȘTEFAN – TRAD. LIDIA POPA
Lidia Popa este cu Cristina Ştefan 12 august · Cred că am fost, în toate viețile mele, femeie: îmi plac toate îndeletnicirile feminine, să gătesc, să fac prăjituri și conserve, să cos, să repar haine, să cânt la pian, dar tot la literatură rămân cel mai tare… ea mă învață mereu contemplarea și meditația. Apoi e o fericire
citește mai mult
Imensul joc al universului de-a uitarea
Imensul joc al universului de-a uitarea Sfârșit de octombrie cald. Urcasem în autobuzul aglomerat din stația Liberii și voiam să ajung la destinația mea de vacanță. Interiorul acestui mijloc de transport neconform era învechit, scaunele jerpelite și treptele largi spre ușa de acces erau supraaglomerate și totuși găsisem un loc pe motorul din mijloc, acoperit
citește mai mult
Peștera cu muzică de Mozart- roman-
titlu provizoriu… XIV Văd lumină. E o lumină artificială. Mă simt slăbită. Închid ochii iar, încerc să mă localizez. Eu sunt Corina. Am murit? Unde sunt eu? Am nevoie de o scanare a mea, a memoriei mele. De ce mă aflu în lumina asta artificială? E un spital? Vreau să aud zgomote, nu vreau să
citește mai mult
O lumânare pe malul Prutului- VICTOR ENĂȘOAE -fragment-
Personajele principale, un ziarist al anilor ’50, un sondor și un miner, luați de valul aprig al industrializării și propagandei agresive a începutului comunismului românesc, își concentrează- în schimb, sau în pofida epocii- eforturile în repararea/regăsirea unei iubiri imposibile, dar care, după ani de suferințe inimaginabile, nu s-a stins. Din medii culturale diferite, din
citește mai mult
O lumânare pe malul Prutului- VICTOR ENĂȘOAE
O lumânare pe malul Prutului- VICTOR ENĂȘOAE O poveste de dragoste dramatică, din anii ’50, imediat după încheierea războiului. În Bacău, instalarea comunismului a produs, ca în întreaga țară, tragedii familiale, despărțiri, pierderi…Doi tineri, cu suflete curate, se îndrăgostesc în timpul liceului, fără a intui vremurile ce vor veni și despărțirea ireparabilă dictată
citește mai mult
Pagini de jurnal (IV) de Aurel Conțu
Pagini de jurnal (IV) de Aurel Conțu Din Mercedesul E-Class Cabrio, oprit la capătul piațetei, coboară Voquin, îmbrăcat într-un costum elegant Armani, blemarin, și-mi face semne cu mâna. Ne îmbrățișăm prietenește sub privirile curioase ale lui Coulbert, care abia așteaptă să fie prezentat. – Încântat! se formalizează el repede. De ce am senzația că v-am
citește mai mult
Inocenţă
…Anemona, am pierdut pariul cu viaţa. Dacă ai şti, fie şi numai pentru o clipă, cât m-a costat acest lucru! Nopţi albe în care am scris şi am citit, săptămâni cu sclipiri luciferice în care companioni mi-au fost Ambrose Bierce, Sheridan le Fanu şi al său ”ceai verde”, zile în care am uitat de
citește mai mult
Pagini de jurnal (III)
Trebuie să recunosc că arhitectura Parisului depășește orice închipuire. N-am mai văzut atâta artă, eleganță, măreție și patină istorică la un loc. E drept că expertiza mea în materie nu mă ajută prea mult (fiind aproape inexistentă!), dar despre Paris nu pot spune decât lucruri frumoase, ba chiar „Paris, je t’aime”, așa cum scrie pe
citește mai mult
Veni, vidi, vici! de Aurel Conțu
Virgil intrase să cumpere o pâine. După el își făcuse apariția o femeie deosebit de frumoasă, care cumpărase un covrig și care nu-și mai lua ochii de la dânsul. – Mă cunoaștețu de undeva? o întrebase el intrigat. – Am impresia că vă cunosc de când lumea! îi răspunse ea zâmbind. Nu știu de ce,
citește mai mult
Nu am mai citit de mult timp Cortazar
…Nu am mai citit de mult timp Cortazar, rosti scriitorul, sorbind din paharul cu rom şi lăsându-se pe spate în fotoliul care îi alina orele de singurătate. Am trăit acele clipe magice, când fantasticul se îmbina cu realul, când mă simţeam de parcă aş fi fost eu însumi în America de Sud, când vrăjile prindeau
citește mai mult
Adoua părere de Aurel Conțu
In timp ce Ion Mortu îşi îmbrăca hainele personale, după o săptămână de internare la Spitalul de Urgenţă Cocârjiţi, medicul Vasile Creangă, un grăsan trecut de şaizeci de ani, cu guşă şi ochi bulbucaţi, ca de viezure, mâzgâlea ceva indescifrabil pe biletul de externare şi pufăia tacticos din pipa sa de obsidian. Când reuşi să-şi
citește mai mult
Ultimul rol
…A intrat de fiecare dată într-un rol. A jucat, a râs, a plâns, chemat la marele joc al vieţii. A urcat pe scenă, tremurând de emoţie, o emoţie pură, aproape adolescentină. Fiindcă a făcut-o de fiecare dată pentru voi. Voi, cei mulţi, spectatorii. Admiratorii. Oamenii. Şi a făcut-o în numele artei. Căci ce este mai
citește mai mult
Doar speranțe 10
Din amorțeala soră cu nesimțirea dureroasă, că sunt care trăiesc într-o acceptată nesimțire, îl fulgeră un gând groaznic, cel mai nefericit posibil, că în spatele încurajărilor de complezență, el este de fapt un paralizat! Scutură din toate amintirile acest coșmar, gând teribil, însă aceste vorbe: “fii fără grijă, va fi bine! Stai liniștit, e totul
citește mai mult
Doar speranțe 9
Batalionul în care era repartizat Imi avea misiunea de securizare şi control a liniilor de comunicaţii de-a lungul autostrăzii A1 (Kabul – Kandahar) şi în vecinătatea rutelor cheie. Ziua era deosebit de cald, iar noapte un contrast termic dur care îi obliga să facă focul lângă corturile amplasate de-a lungul drumului. Ziua săpau și cărau
citește mai mult
Doar speranțe 8
Era pregătit de plecare, cu fișele de internare pentru semnături, în curte intră același general Nanu cu o înfățișare mult mai închisă. – Domnule colonel doctor… cum vi se spune, îmi spune-ți, vă rog, ce s-a întâmplat astă-noapte? Suntem informați de starea pacientului dvs. și am aflat că s-au complicat lucrurile! se apropie amenințător în
citește mai mult
Doar speranțe 7
3/5 (1) Nimeni nu poate înțelege ce gânduri pun stăpânire pe forma exprimării cuiva și nici ce antidot e mai potrivit. Dacă e suficient un dialog, cum să-i trezești în adânc nevoia de credință, încredere care permite unui om să fie întreg la minte și în acțiunile sale? Se întâmplă de prea multe ori să
citește mai mult
Doar speranțe 6
5/5 (1) Un telefon îl trezi la ora 1 din noapte pe doctor, era Livia și abia articula câteva cuvinte printre reprize de plâns, se întâmplă ceva cu totul neprevăzut. Într-o cădere psihică, Imi încercase să-și pună capăt suferințelor, cu cordonul halatului legat de un raft situat deasupra patului. Se îmbrăcă rapid și își căută
citește mai mult
Doar speranțe 5
Cineva spunea că inclusiv în armată, prin aceste influențe în alegerea teatrelor de operațiuni pentru unii mai cu relații era tot o afacere excelentă. Dumnezeu mai știe, câte cazuri făcute sub acoperământul legilor, pe care românii știau să le schimbe sau interpreteze după bunul plac, intrau în sfera ilicitului!
Doar speranțe 4
Suntem sub povara nemiloasă a trecerii și singura sursă din interior ne spune să înfruntăm cu credință transformările inerente!
Doar speranțe 3
Cine poate să pătrundă toate gândurile ascunse ale femeii care într-un moment îți spune că te iubește și nu mai poate de dorul tău, cum îi spunea lui Imi de câte ori pleca, iar în secunda următoare poate să sune un prieten consolator? Îi plăcea starea de duplicitate, simțea o atracție în felul pervers de a se vedea cumva în centrul atenției.
Doar speranțe
Ne spuneau că suntem aleși să apărăm țara. Deși mulți ne întrebam ce căutam noi așa departe, că talibanii nu erau vreo amenințare pentru România. O făceam pentru aliați, datoria plătită... că ne-au primit în NATO!
Confuzia
– Servus fetelor, ce bine-mi pare că sunteți aici! Că nu am curajul să merg singură după pâine! Vă rog, care din voi poate… – spuse vecina Cociș, ieșind cătinel din scara blocului, sprijinindu-se în baston. ”Fetele”, trecute toate de șaizeci de ani, continuă să sporovăiască despre noutatea zilei: a murit Cutare, a lui Cutărescu,
citește mai mult
Crimele din metrou
Crimele din metrou Se trezise speriată. Nu era nimic adevărat, mulțimea aceea înfiorătoare, care se repezise asupra ei, dispăruse. Fusese un coșmar. Nu putea scăpa de aceste zvârcoliri nocive ale minții nicicum, visul devenea repetitiv, obsesiv, prefăcându-i noaptea în țăndări și urmărind-o de-a lungul întregii zile. În ultima lună se confruntase aproape zilnic cu asemenea
citește mai mult
Ești frumoasă, Cătălina!…
4.2/5 (5) Mireasma răcoroasă a toamnei dăinuie în parcul adormit. Copacii golaşi îşi plâng frunzele căzute la rădăcinile lor. Viu colorate şi totuşi moarte. Mereu m-am întrebat cum arată moartea, dar acum văd că are culoarea ruginei. Soarele de abia reuşeşte să mai trimită pe pământ câte o rază caldă, iar norii plutesc alene pe
citește mai mult
Conversații tăcute
4/5 (1) 1 Hai hui pe Facebook. Nu ne spunem nimic. Așezați față în față, în metrou, cu degetele parcă lipite de ecranele telefoanelor. Mintea îmi fuge către week-end. Plimbare pe străzi, o vizită la Humanitas să îmi mai cumpar niște cărți, apoi la o cafea. E singura librărie care îmi creează o stare de
citește mai mult
Balul din Sascut
5/5 (2) din jurnalul Cristinei Balul din Sascut Prin 1943, bunicul Emil, lucra la CFR și se mutaseră de curând într-o casă a CFR-ului, aproape de gara Sascut…copacii din curtea acelei case sunt puși de bunicul și mai trăiesc și azi…de câte ori trec pe acolo spun să încetinească mașina ca să mai respir odată
citește mai mult
O rugăminte
5/5 (1) Mă bucur că paginile și corzile Lirei noastre încă mai scoate creații frumoase la care mi-aș dori mult să pot lăsa la rândul meu, un gând, un cuvânt de mulțumire … Însă în cele mai multe cazuri opțiunea de a comenta este blocată. Deaceea așez mai jos o imagine și tare mi-aș dori
citește mai mult
Unde
4/5 (2) – Ce-ți place să faci? – Ce-mi place să fac? – Citește ceva vesel sau uită-te la o comedie! – O să citesc ceva vesel sau mă voi uita la o comedie. – Nu te doare nimic, de ce te complaci să-ți plângi de milă? – Nu mă doare nimic, de ce mă
citește mai mult
Orizontul întunericului
3/5 (1) Am un pix nou şi îmi tremură mâinile. Ceva mai adânc, în tâmple, zvâcneşte de nerăbdare, la fel şi în piept. E blocul de piatră neatins, apusul ideal şi pur, formula neuzată în calcule. Îmi strunesc respiraţia, să nu mă sugrume foamea de suflet, înşirat pe pagină. Ca un canibal, aştept porţia proaspătă
citește mai mult
Un loc
Un loc Râpa avea forma unui T mare de mână, caligrafiat ondulat și crestat cu văioage și coline simetrice. Linia de jos era o cărare subțire, cam neumblată, căci puțini oameni mai știau scurtătura asta spre șoseaua care ducea la Mărășești. De o parte și alta, colinele trase parcă la indigo, o pantă destul de
citește mai mult
Father’s Day
4/5 (2) Maria Cecilia Nicu Father’s Day Când d-na. Joan B. Dodd, din Washington State, propune, în 1909, ca în iunie, cea de a treia duminică, să fie proclamată Father’s Day ca omagiu tatălui ei, nu erou al nu ştiu cărui război, nu cine-ştie-ce star al epocii, ci pur şi simplu tată devotat celor
citește mai mult
Ceva vechi, ceva nou, ceva albastru, ceva împrumutat.
Cel mai bine mă simt afară. Nu neapărat în natură. Poate fi și la teatru. Într-o cameră de hotel. La coadă la impozite. În magazinul de la capătul străzii. În sala de așteptare din gara sordidă. În garsoniera iubitei. În crâșma cu aere de restaurant. Chiar și pe treptele Tribunalului. Nu acasă. Pereții ăia îmi
citește mai mult
Hic
3/5 (1) Mic jurnal (de) la bord. Am ceva. Câteva. Zeci. Fără picior. Pahare. Hic. Zic. Ce? Sau nu. Cum? De unde? Ei, na. Ți se pare. N-ajung. La masă. E distantă. Da, masa. E rece. Eu vreau să intru. În vorbă. Cu ea. Și ea? Hic. Nimic. Tace. Stă și tace. Da` măcar ea
citește mai mult
Întâmplător sau nu despre bloguri, mătuși, false drame și poteci de munte.
4/5 (2) N-am liniște. Pe undeva e firesc. Mi-am pierdut serviciul. Nu, nu e “break” în favoarea partenerului de tenis. Chiar mi-am pierdut serviciul. Ăla de-mi asigura, contra unui stress permanent, supraviețuirea. Și nici mătușa din Praga nu m-a trecut în testament. E încă furioasă că i-am refuzat avansurile. Credeam că, după douăzeci de ani,
citește mai mult
Cupa
6. – A fost un timp, când viaţa avea sens. Nu zic, se întâmplau şi atunci eclipse, când se opaciza bolta, izolând pământul de lumea duhurilor. Dar oamenii erau aici, nu în Facebook. Iar acum, uite-te prietene, vezi vreunul? Toţi se caută prin acest feisbuk unde nu-i necesar să gândeşti, nici să emiţi vreo idee
citește mai mult
Cupa
5 Vasile-l privea cu-n amestec de milă, ciudă şi admiraţie. Tăcea deocamdată, mobilizând cuvinte noi, puţine la număr, deoarece multe fuseseră spuse deja. Ţine la fratele mai mare, însă în unele momente îl detestă. Maniera acestuia de a se îmbrăca aşa, de parcă în ultimiii zece ani nu s-ar fi petrecut nimic interesant în lumea
citește mai mult
Fără metafore despre povești, nisip și gușteri.
3.67/5 (3) Spor la treabă, gușterule! Nu mai pierde timpul cu tot felul de bazaconii și treci la împins bușteni la deal. Sau la strecurat nisipul din curte. Caut metafore. Pe stradă. Cuvintele și-au aruncat fularele și stau întinse la soare agățate de crengile cireșilor neînfloriți. O poveste caut. Nu metafore. O poveste în care
citește mai mult
Cupa
4. Rodin. I-a luat câteva săptămâni. De acum înainte, poate să admire oricând „Sărutul” reprodus cu migală obstinată în cele mai fine detalii. Se deosebeşte, totuşi, de original. Degajă ceva din el însuşi, familiar, de parcă infuzase cu propria energie opera marelui sculptor. A meritat efortul. Ai la îndemână dovada că îi poţi atinge pe
citește mai mult
Cupa
Capitolul 3 „Ea? Seamănă mult. Acelaşi umblet, deşi de unde să ştiu cum ii umbletul. Nu este ea. Şi dacă-i ea! Încă nu-i târziu s-o ajung din urmă, s-o ating uşor de braţ şi… ce? ce să-i spun. S-o întreb… Dumnezeule, nimic mai simplu şi mai greu. Cel puţin s-o privesc în ochi şi apoi
citește mai mult
C.V.
3/5 (1) C.V. Intru aproape în fiecare zi pe facebook, aşa, ca să mai văd una-alta. Aseară am citit ceva care mi-a picat bine, atitudinea unei domnişoare vis-a-vis de o scriere a unui descreierat rasist care depăşea orice bun simţ. Am devenit prieteni şi spre finalul discuţiei m-a întrebat dacă sunt ţigan. Asta m-a pus
citește mai mult
Una mică (Despre minciună. Ori despre părăsire. Despre discreție. Sau despre ipocrizie.)
3/5 (1) Ziua de azi a început destul de promițător. Uneori, “destul” e prea mult. Alteori, prea puțin. Azi a fost doar… destul. Cum naiba să explic scurt și clar? Dar nu vreau asta. Mai bine povestesc, nu? Să nu uit: nu e o poveste interesantă. E plictisitoare. Ca mine. Fadă. Ca bucatele pe care
citește mai mult
Cupa
În cameră e o linişte totală prin care picură tic-tacul ceasului de pe raft. Poate fi dulce, când predispune la reculegere. În pădure e uşoară şi profundă, epurată de orice larmă. Te opreşti din mers prin frunzele uscate, foşnetul încetează brusc. Le propui celorlalţi să asculte… se pare că auzi fâlfâitul păsării pe care o
citește mai mult
Roger Penrose
Roger Penrose – Omul din Umbră Într-un precedent articol am povestit despre fizicianul George Gamow şi munca sa legată de cosmologie, spaţiu, singularităţi. Ca şi Newton,Einstein, Heisenberg, Max Plank, Stephen Hawking, realizările acestor mari gânditori sunt rodul muncii de
citește mai mult
Invat sa respir teatru!
2/5 (1) Plămânii îmi sunt inundaţi de un aer expirat şi greoi.Un fel de mucegai împânzeşte întreg oraşul. Şi vreau să respir o noutate, plimbându-mă pe sub pasajul greoi şi el de mulţimea de oameni.Mă simt ca într-o ghenă părăsită în văzul tuturor.Şi încă respir… Între librării si magazine vechi ,există!!! Există ce vrei tu
citește mai mult
Cupa
Mirosul frunzelor ude în descompunere îl readuce treptat la viaţă. Mergea pe cărarea pierdută sub masa ruginie care îi primea tacticos paşii, foşnind abia auzit. Câte o frunză desprinsă cu graţie copilăroasă de pe ram străluceşte preţ de câteva secunde în linia pură a zborului. „De-am fi şi noi la fel” – gândul i se
citește mai mult
But when I talked to her about that, she emphatically said she was grateful because her life had been so amazing because she could breathe priligy review Cheapest lariam
Proză scurtă de Mariana Zavati Gardner
Cu autobuzul
Ceaţa o învăluie ca o plapumă. Autobuzul se face auzit tot mai aproape. Îṣi strânge poalele fustei de culoarea curcubeului. Tălpile-i deapănă asfaltul protejate de cizmele nou-nouţe.
Ploaia îi sapă ṣănţuleţe prin stratul generos de pudră de pe faţă.
Aude clar pe hăitaṣul care o urmăreṣte. Hainele-i sunt lipite strâns de trupul zvelt, rezultatul a multor ore de ciclism ṣi Zumba la sală.
Autobuzul se opreṣte cu o hurducătură.
-Mă eviţi, Ana? Aude glasul hăitaṣului când face primul pas pe scara autobuzului.
-A, tu eṣti, George! Am crezut că era…! ṣi glasu-i este înecat de zgomotul motorului.
Se aṣează pe un scaun de la fereastră ṣi-ṣi eliberează părul castaniu din pălăria de culoarea cireṣei pe care o împletise la vârsta de unsprezece ani la orele de lucru manual ṣi pentru care primise nota maximă.
Autobuzul porneṣte protestând.
Ochii-i sunt fixaţi pe faţa lui George. Nu i-a plăcut niciodată de dânsul. O pisase de la ṣcoala generală. Ştia că fusese ucenic la un măcelar din satul vecin. Apoi tăcere, precum se întâmplase cu mai toţi colegii la finele liceului.
Îi aude glasul filtrându-se prin zgomotul motorului.
-De ce, Ana? Eṣti a mea în întregime acum! Şi simte o înţepătură profundă în braţul stâng.
Buzele ei groase se deschid ca o insectă gata să decoleze. Periṣorii de pe braţe fac drepţi. Nu mai aude tropăitul cailor care se pierd pe ṣosea.
-Ce-i, ce-i? Este tot ce poate să murmure. Iar profilul ei grec perfect se apleacă precum o crenguţă de viṣin într-un borcan cu murături.