VITREGII SUPORTABILE – Nicolai Tăicuțu

martie 12, 2019 în Revista de Cristina Ștefan

VITREGII SUPORTABILE –  Nicolai Tăicuțu

Motto: “încoace și încolo umblă poetul/ pe planetă/ în căutarea unui fir/ de care să-și sprijine oboseala“.- Marin Mincu

Un nou volum al poetului Nicolai Tăicuțu, al 15-lea, deschide noi interpretări poeziei sale și remarc cu bucurie noile nuanțe lirice aplicate de poet ramei sale despre care scriam anul trecut: “În volumul “pesemne că nu despre mine e vorba”, Nicolai Tăicuțu aduce prozaicul vieții cotidiene sub lupa unei exprimări de imaginar poetic achiziționat cu talent.“ 

Pornind de la un titlu bun, încadrarea într-un postmodernism respectabil se face cu acuratețe: alăturarea unui cuvânt arhaic “vitregii“ de un neologism al modernității, “suportabile“ și  trasează rama genului literar aplicat de poet, conturând din incipit conținutul. Ce sunt poeziile vitregiilor suportabile?

Sunt stări previzibile, în care înghețul târziu de primăvară lovește, sunt stihuri de sub o aripă căzătoare, în carepoetul redă viață zidului, mai sunt momentele în care nicolai t,/ poet serios, după cum îl știți/ a ieșit la plimbare/ cu poemul lui cel mai drag, într-un  joc deschis la ambele capete. Citești și înțelegi câtă poezie este în prozaicul vieții cotidiene.

Drumul critic din ultimii ani este favorabil scrierilor apropiate prozei. Lista marilor poeți propuși la premiile USR include o lirică modernă și mizează pe autenticitatea fiecărui poet. S-ar dori voci originale, noi, deși, cândva,  postmodernismul anilor ’80, miza pe vechi, pe clișee, tratate ironic, pastișant, novator. Nu mai avem poeți de manuale școlare de atunci… Azi simțim nevoia de zbor liber, de exprimare strălucită, de patos liric în actualitate, de expresivitate contemporană nouă. Din nefericirea literaturii române, mulți poeți de azi s-au arestat în versul clasic de la sfârșitul veacului al XIX-lea, în tonalitatea vechilor plugușoare, în rutina rimei vechilor catrene de pe colțul îndoit al caietelor de liceu. Poate au meritul de a menține secular tematici, sintagme, limbaj, dar în scrierile lor nu fac decât să-și exacerbeze un orgoliu încătușat, imobil, opac la nou, sau posibilitățile lor de exprimare sunt reduse la vremea copilăriei poeziei. Nicolai Tăicuțu iese din aceste tipare. Nicolai Tăicuțu scrie ieșind din decor: “carevasăzică/ eu aveam fanionul/ cu care să semnalizez / ieșirea din decor/  ieșirea din joc/ ieșirea din casă“

Poetul scrie meditativ, poetul râde sau ironizează alți poeți, poetul folosește metafora inteligentă pentru a reconsidera, mereu și nou, funcția sa de exprimare lirică. Este un dialog cu el însuși în marele decor al vieții sale poetice:

“strânge poetul pumnii

se forțează

se screme

de i se înroşește vârful nasului

– nu de la alcool

          și nici de la emoție, nu cred

                   ci de la efortul depus

strânge cu sârg

cei doi cartofi

care

între noi, poeții, fie vorba

nu sunt  altceva decât

testiculele discobolului

cel înveşnicit de myron

și adus la noi

                   cu luare aminte

în albume de artă și

din când în când

pe coperta revistei literare a

filialei alba a usr“

Partea a doua a volumului, cu subtitlul întomnarea la masa de scris și partea a treia a volumului  ticluirea unei scrisori de adio datate spre amânare personalizează versificarea poetului Nicolai Tăicuțu, cumva într-un lirism subînțeles. Poetul nu folosește mijloacele de sugestie teoretic demonstrate ci le așază simbiotic în grăiri originale, combinându-le, ordonându-le detașat  și riguros, demonstrând o anume manieră personalizată a semanticii. Este o economie de cuvinte  care îl apropie de sine însuși căci un fir comun leagă poemele cu puncte de plecare diferite: propria identitate în facturi confesive și ades colocviale. Nicolai Tăicuțu se autopotretizează ca stare poetică în naratorul acestui volum, numit poetul nicolai t, cu minuscule scris. El se declară poetul câmpiei și în această proximitate geografică, îi traspare și versul:

“am adus cu mine câteva versuridin poemele câmpiei/ am luat cu mine o parte/ din acoperişul cerului/ de deasupra bărăganului“

Poema balcică, un întreg ciclu de poeme nostalgice, melancolice în gamă mult îmblânzită este urmată de același nicolai t omul satului, dar și de poeme dedicate lui Bacovia:“amândoi singuri / bacovia gândind singur / eu singur gândind la bacovia“.

 În această carte, Poetul este personaj, prietenul de neiertat al autorului, este nicolai t, scris cu minuscule, este geologul-poet, ei doi, ca unul, umblă alături, însigurați, oferindu-și poezie ca la o cană cu vin, oferindu-și, de fapt, înțelesuri…în cel mai serios mod liric cu putință…

ce să-i faci

dacă nu-i place?

niciodată

          în doi

eu și nicolai t

nu am jucat

volei cu poemul

                   adică

nu l-am pasat unul altuia

                             peste fileu

intenție a fost, de ce să mint!

          și din partea mea

          și din partea lui nicolai t

numai că poemul                              

nu a vrut

Cristina Ștefan, 11 martie 2019

Note