5

Vasile-l privea cu-n amestec de milă, ciudă şi admiraţie. Tăcea deocamdată, mobilizând cuvinte noi, puţine la număr, deoarece multe fuseseră spuse deja. Ţine la fratele mai mare, însă în unele momente îl detestă. Maniera acestuia de a se îmbrăca aşa, de parcă în ultimiii zece ani nu s-ar fi petrecut nimic interesant în lumea modei. Mai are şi un fel enervant de a sări-n picioare ca să-i urle cuiva nenorocit pretenţii şi ameninţări la mobil. Vânătaia patetică de sub un ochi, ridicolă la vârsta lui, nu e mai puţin caraghioasă, de altfel, decât povestea cu îndrăgostirea de o necunoscută religioasă. Ce-o fi având în cap, în afară de pleavă romantică?! Îşi imaginează că mai e în stare să zburde ca un mânz neînşeuat. Mai bine şi-ar face ordine în casă şi în viaţa sa învălmăşită. S-a despărţit de Violeta pe neaşteptate şi într-un mod necivilizat. O fi călcat ea strâmb, da ce, parcă frate-su-i stâlp de biserică? N-ar fi mai cuminte să-şi vadă bârna din propriul ochi, înainte de a o acuza pe biata femeie? Nepoată-sa tot cu probleme. Altuia i s-ar fi făcut demult lehamite şi i-ar fi lăsat în plata Domnului. Rostogoliţi-vă mai departe, precum v-aţi aşternut, mă spăl pe mâini. Însă nu el. Vasile, „bancherul”, nu se lasă cu una, cu două.

Îşi examinează, satisfăcut, suprafaţa netedă, fără pată, a pantofilor eleganţi aduşi din Italia. Made pe undeva prin Asia, cel mai probabil, însă arată ca de milioane. Îşi aminiti cu-n fior nostalgic prima sa pereche de pantofi de import cumpăraţi la talciocul din Chişinău la un preţ rezonabil. În aceeaşi zi, păşea mândru pe mijlocul trotuarului, când se împiedică de-o crăpătură nefastă şi observă panicat că pantoful nou-nouţ îşi căscase botul, lăsând un ciorap colorat de vopseaua neagră expus privirilor batjocoritoare. Mai târziu a aflat că era încălţăminte fabricată special pentru morţi. Arăta frumos, însă, evident, nu putea fi trainică. Vânzătoarea, căreia-i ceru socoteală a doua zi, îl încântă cu istorii despre netezimea ca smântâna a drumurilor din ţările dezvoltate. De atunci a hotărât să ajungă-n Occident ca să vadă minunea cu ochii proprii. „Bancher” îl porecliseră ai casei, în glumă, de pe când se fugăreau de-a prinselea prin curtea de la ţară. Şi atunci alegea cu grijă locul pe unde avea să calce şi-şi scutura atent pantalonii de orice fir de praf, sau ferească Sfântul, de paie, spre bucuria părinţilor. Se lipise atât de bine porecla, încât îşi urmă studiile la UNSEM cu scopul ferm să ajungă om de vază. Să-l aprecieze membrii familiei. Să le fie far luminător şi un braţ voinic de sprijin la nevoie.

Nicicând nu-şi permite să recunoască, însă din frageda copilărie fusese gelos, părându-i că fratelui mai mare îi revenea automat o porţie mai plină de dragoste şi de respect din partea celorlalţi. Iar acum… îl privi cu o rază de gingăşie, improprie lui. Îl iubeşte cu adevărat, deşi nu întotdeauna-i conştient de aceasta. A făcut sacrificii considerabile pentru a-l vedea, cât de cât, în rând cu lumea. A fost nevoie de doctori? I-a găsit. I-a plătit datoriile. Nu se ştie de câte ori l-a cules mort beat de prin localuri obscure. S-a şi bătut pentru el cu un individ urât mirositor.  A încasat câţiva pumni chiar de la dragul de el altădată.

Îşi mai cercetă pantofii şi culese o scamă de pe postavul calitativ al mânecii, de parcă ar şterge amintirea incidentului regretabil.

Va face totul ce-i stă în puteri. Va merge înainte ca un taur. Sau taur nu e cuvântul potrivit. Mai degrabă ca un tren care ajunge întotdeauna la destinaţie. Fac eu om din tine, dacă vrei sau nu. Poţi să te zbuciumi. Îndrăgosteşte-te  măcar şi de Scarlett Johansson. Îndârjeşte-te sănătos, fă prostii. Oricum, nu mă las de tine. Ai să vezi că te readuc în albia normalităţii. Vei fi tu îndărătnic, dar sunt mai tare şi mai lat în spete. Familia, Societatea, Istoria, sunt toate de partea mea. Desigur, el nu gândea acestea. Gândeau, în schimb muşchii antrenaţi, stratul neînsemnat de grăsime pe burtica abia înfiripată, gulerul impecabil, până şi nuanţa de parfum scump mijind în cutele cămăşii şi conferindu-i aerul de cetăţean prosper.

„Crezi că nu vreau?”, – se trezi cu ochii verzi fixându-l de asupra vânătăii, de parcă-l citeau pe dinăuntru. „Cel mai mult îmi doresc să am o familie adevărată. M-aş căsători chiar acum… cu Ea. Să avem copii, visez să le aud râsetele şi hârjoneala. Nu crezi că aş face totul pentru ei? M-aş îmbogăţi, mai ceva ca tine, Bankerule. De băut, nici vorbă. Apartamentul ăsta… l-aş repara, aş împodobi fiecare cameră ca pe o mireasă. Aş lucra, chiar şi la comandă. Care cucoană sau boier nu vrea să-şi contemple bustul sculptat şi să se fălească în faţa cunoscuţilor?”

„Cucoană, boier… în ce secol trăim? Învaţă-te să te exprimi corect, înainte de a-ţi da aere”, – râse măgulit Vasile. Aşa mai merge. Se ridică să privească forfota maşinilor din stradă. Urmărită de la etajul şapte, goana lor spre destinaţii iluzorii e distractivă. Îşi aminteşte de minunata Toyota Auris Hybrid argintie, noua sa dragoste, aşteptându-l supusă în faţa blocului şi aruncă o privire punctuală la ceasul de firmă care-i înnobilează încheietura mâinii. Această luptă a câştigat-o. Dulceaţa triumfului i se răsfiră delicios prin braţe şi-i încălzeşte pieptul. „A zis „cu Ea”, dar e un amănunt nesemnificativ, la urma urmei”, îl înţepă un gând în trecere.

–  Şi în cât timp crezi că poţi să produci un bust?, îi clipeşte glumeţ fratelui său. Acela păru brusc preocupat, evitând contactul vizual.

– Ajungem şi la asta. Acum însă am de finalizat o lucrare. Ai să vezi, e ceva nemaipomenit, o să-ţi placă.

– Abia aştept, iar între timp, hai să-ţi fixez nişte întâlniri cu clienţii potenţiali. Dacă vrei.

– Da-da, te sun eu. Îţi mulţumesc, Vasile.

Îi strânse braţul afectuos şi Vasile ieşi împăcat, cu sentimentul ca după o tranzacţie reuşită.

***

După ce-l petrecu, se întoarse şi deschise larg geamul. Se aşeză pe podeaua goală, îşi strânse genunchii sub bărbie şi simţi cum valul i se ridică spre gât. La dracu! Vrei să mă salvezi, Vaasea… fugi, Vasea. Nu ştii cine-i fratele tău, fugi de mine, Vaseea. E un nebun frate-tu. Vina îl apăsa greu şi sub presiunea ei lacrimile-şi croiră, timid, cărări pe obraji.