uitare de sine
aprilie 24, 2016 în Poezie de Maria Gradinaru
poetul meu preferat pășește prin mine
în căutarea celor mai frumoase versuri
uneori îl simt când se așază sub ramurile inimii
așteptând ploaia aceea de cuvinte care să-i răcorească arșița
alteori îi aud pașii prin labirintul spaimelor îmbibate cu cerneală
astăzi l-am zărit îngenuncheat în cel mai întunecat loc al ființei mele
tânguindu-se
Marie, Marie, de ce uiți că te-am lăsat pe lume
poezie
poezie 100%, îți multumesc, Marie,Marie, pentru preluare. e minunat gândul tău!
comentariul dvs. la poezia ,,cuvinte puține” a generat acest gând, astfel încât meritul nu este al meu 🙂
Vă mulțumesc pentru feedback, doamna Cristina!
“Marie, Marie, de ce uiți …”
ce am fi noi de nu ar fi El… Poetul!
Mulțumesc, Sorin! 🙂
senzorial, da!
Mulțumesc, Adriana!:)