aş zbura

probabil că ştiu

am ştiut

altfel de unde

uşurătatea părelnică

a umbrei

în vis

atât de simplu atinge

copacul marginea cerului

aş zbura cu fruntea

înainte senină

aş ţine mâinile de-a lungul trupului

întinse

ca o strună de lut

rachetă de staniol

sau lance definitivă

mortală

cineva o aruncă precis

cu multă putere

într-o ţintă himerică

mă voi înfige

topind bagajul duios

lugubru

al evenimentelor

de pe urmă