Elisabeta Isanos, vă mulțumesc…am citit, așa, cu nesaț! toată admirația și mulțumesc…anii aceia după 1960, când în casă se vorbea șoptit, când multe nume erau interzise, i-am trăit și eu. m-am regăsit!

Trilogia Elisabeta Isanos- Cosânzenii, Amur, Poarta de Vest
( Opera omnia, Tipo Moldova, Iași, 2013)

Proze ample, cu narațiuni complexe, cu personaje reale aparținând familiei Isanos. Remarcabilă epicitate, structurare, portretizare. Dialogul susținător povestirii, descrierile, decorul istoric al vremurilor relatate, toate aceste folosințe literare la modul profesionist, fac din trilogie o operă în care nu se poate să nu fii implicat ca lector. Este istoria Basarabiei și a familiei Isanos, scriitori, trecând prin furcile caudine ale războiului, dar și ale anilor de după război, redarea este de o acuratețe diaristică de excepție. Documentarea, o muncă laborioasă. În Poarta de Vest, prezentul continuu a unui personaj din zilele noastre, o lectură savuroasă a destinelot aflate în tranziție la capitalism (miner de la Petroșani în Italia). Valoroasă scriere documentară și literară!

Invitație la lectură:

“După cele două exoduri, din anii ’40 și ’44, psihoza nu i-a mai părăsit pe unii basarabeni până la capătul vieții: am auzit de o femeie care nu și-a mai desfăcut bagajele, a trăit ca-n ajunul unei plecări iminente, dar mereu alunecoase, ca și moartea, către ziua de mâine.” (E.I. Cosânzenii)

“Magda crescuse murind, ne înfiase pe toți, fiecare definidu-se prin apartenența la ea: mama, tatăl, surorile, fiica, soțul magdei isanos. După câțiva ani, într-o vineri, Zebi a venit în Popa Nan și a spus că-și găsise pe cineva, o soție; Eliza s-a bucurat și i-a invitat pe amândoi la masă duminică. S-o cunoască și restul familiei. Duminică, el a venit singur: “am trimis-o acasă. Nu puteam s-o suport lângă mine,mi se părea așa curios, ce caută ea în casa mea, în viața mea?””
(Cosânzenii)

“De-atunci, frica în fiecare noapte: el putea să fie următorul. Aproape că-și dorea să se termine odată, căci ajunsese de sute de ori în Siberia. Răsufla numai când vedea fereastra albindu-se: nu veneau niciodată după ivirea zorilor. Noaptea tremura iar ziua trebuia să afișeze entuziasm pentru marile înfăptuiri. Din câte își dăduse în sfârșit seama, era încartiruit în câteva rubrici negre: fiu de ofițer țarist, contacte cu străinii. Prin mamă aparținea unei vechi familii bogate, avea un unchi fost mare negustor și altul magistrat, așadar i se desena profilul unui element periculos…”( Amur)

“În primăvata lui 1990, a trecut printr-o experiență pe care nu izbutea să o uite. În seara aceea, era un film la televizor, un western, pălării ca în reclama Malboro, băsmăluțe la gât, mâinile la centură…Filmul s-a întrerupt brusc, și s-a transmis apelul. A fost luat de val, “Bă, care vreți să veniți luați-vă salopetele, lampa și veniți!” Guvernul solicita ajutor pentru salvarea democrației. Le era și minerilor teamă că vin marile monopoluri și închid minele, iar ei rămân pe drumuri. Din cele două gări ale Lupeniului, halta din centru și gara propriu-zisă, ca și din Petroșani, Anina, Aninoasa, au pornit trenurile cu mineri, spre București. Înarmați cu bâte și lanțuri, credeau că vor lupta alături de armată contra trupelor de securitate, care au tras și la revoluție în oameni. Prima garnitură a ajuns la cinci dimineața în Gara de nord, pe peron erau așteptați cu cafea și mâncare” ( Poarta de Vest)