ce morișcă dezbate
persoanele verbului a îmbătrâni?
eu tu noi îmbătrânim secund
Într-o semantică a fricii de nostalgie
Toate au fost ca la carte
Am văzut marea împreună
Am hălăduit prin munți și peșteri
Am băut din izvoare
și ne-am iubit prin moteluri
câte am lecuit
cîte-am reparat
împreună
câți oameni ne-au îndrăgit
și câți ne-au împușcat
scurtă plimbare pe-aici
ținându-ne de mână
și totuși
nu mi-ai dat nicicând să aleg
între glasul viorii și lună

tu scrii poezie ca o trecere
prin gardul de sârmă ghimpată
al cuvintelor tale
mai întâi treci capul
cu tot cu minte, idee
cu tot ce ai învățat
și dincolo privești perspectiva libertății tale
poți înainta sau poți să te retragi în blânda tăcere
vei fi rănit
o să te doară
mai ales inima
când o tragi după tine
prin garduldesârmăghimpată
ești învingător

zidire blândă
o heliogravură
reazem verde
prin care trec
oameni fumurii
călăreți cu cușmele
aidoma munților
merg osteniți
au pupilele micșorate
de visare
și doar himere le străpung rănile
iar și iar
cum se perindă umbrele
în preajma izvoarelor

s-a ridicat cortina
și freamătul cetinii
străbate cupola
de la un capăt la altul
în deslușire muzicală
mă simt slabă în chingile vieții
ceva moleșește toate vocile astea
care expiră miresme
prea mare profunzimea
pentru auzul meu scăzut de ani
..un icnet de topor bruiază
miracolul divin al pădurii
cade cortina
gong

redusă la tăcere
fără titlu
fără puncte de suspensie
privesc piscul golaș împietrit
sub cerul arzând
un terminal dușmănos
șterge atmosfera
lăstunii sunt luați pe sus
scatii fug în scorburi
accept tot
cu mâna ridicată
ca la școala primară
-Știu! cât pe ce să spun cu glas tare
doar vântul duce praful
altor morți pedepsiți

poem de departe

în grădina copilăriei
fetița care culegea pansele m-a întrebat:
– scrii și tu despre iubire?
și-a venit un băiețel
blond de muzici și rebel
– ai și tu vreun Dumnezeu?
m-am înroșit
am zâmbit
și am răspuns timid
că eu vin de
departe
de-acolo unde iubirea și Dumnezeu
au făcut cale-ntoarsă
în adâncul inimilor
și-atât!