Versuri, Editura Rovimed, 2009

PREFAŢA la   Cristina Ştefan – « ÎN UMBRA LUI SISIF »

 ZBOR ÎNALT !

Motto :

« Pe viaţa ta mai dau un click,

O lovitură de bocanc în uşă,

Deschide ceruri, ai sub preş

O mască veche de păpuşă!”

            (ADA CHIFOR)

Pe Cristina Ştefan nu o cunosc personal. Ea este « preoteasă de ceremonie » în “ţara vieţii” (Rilke), într-un ţinut mirific on-line, denumit fatidico- fantast – ”Tărâmul Poeziei”, întrucât lucrul cu Poezia a fost şi este o chestiune mortală! De aici şi până la „condamnarea” ei la „Tribunalul Poeţilor” (pentru nobila vină de a fi „Martor al Clipei”), nu este (căci a fost!) decât un pas. Îmi asum acest curaj! Şi-i scriu pe dată „rechizitoriul”! Condamnarea, chiar!

Redevenind serios, sincer până la măduva Adevărului, trebuie să spun că acest noroc este pentru mine, înainte de toate, un gest de natură morală, fericit să vă atenţionez cu smerenie, că ea este un Poet născut, nu făcut! Credeţi-mă, ştiu ce spun, chiar dacă unii autori nu au încă un nume faimos…

Potrivit realităţii, Cristina Ştefan nu este la prima ofrandă adusă cititorilor! După apariţia unei cărţi anterioare – ”Andante” (Bucureşti, Editura ”Led Print”, 2009), rănile sufletului ei nu s-au cicatrizat, nădăjduind, aşa cum sperăm cu toţii, să nu se vindece niciodată ! Ea cunoaşte taina iniţierii şi sunt sigur că bolnavă incurabil fiind de Poezie, va recidiva, negreşit, iar şi iar… Nu întâmplător jertfirea de sine, e singura noastră raţiune de a fi !

Cele de faţă reprezintă doar un preludiu al sfiirii, ca o spledoare-diamant ce se vrea mereu şi mereu şlefuită ! Pietrarul din ea trebuie să ia seamă! De altfel,  dacă aş fi întâlnit-o mai demult în oraşul său de baştină – Bacău, capitala nesfârşitelor ploi lacustre (ce dor îmi e de Dumneavoastră, mărite George Bacovia !), cu siguranţă i-aş fi dat pe loc, la purtător, un certificat liric «Pentru Eternitate», nu înainte de a-i fi şoptit la ureche Domnului Nichita Stănescu gândul meu secret!

Fără a sta prea mult în cumpănă, contorul meu imaginar (desigur, Geiger-Müller !), pe care-l am pentru radiaţii şi-a mutat acul spre radiaţia extremă şi spre indicaţia : ”Atenţie, aici este uraniu!”  Sunt sigur că Nichita m-ar fi crezut pe cuvânt !…

Mai apoi, întrucât Poezia nu se explică, ci doar se cântă şi se ilustrează (aşa cum a facut-o în cazul de faţă, atât de minunat, graficiana de mare măestrie artistică – Liliana Năstas!), nu voi vorbi despre poemele din carte ! Nu se cade, nu se face !

Vă veţi convinge singuri, îndreptându-vă paşii sufletului către Cristina Ştefan (care, fie vorba între noi, se află în cele mai periculoase momente ale vieţii ei!), cu încredere în propria-vă lecuire. Veţi constata că la finalul lecturii veţi fi… altfel ! Trebuie să vă avertizez însă, că volumul său, ”În umbra lui Sisif” (Bacău, Editura ”Rovimed Publishers”, 2010) este voit polifonic, compozit, greu de digerat la o lectură superficială ! Pentru apropiere si înţelegere se impune un serios şi temeinic antrenament liric! Înălţaţi-vă, dacă vreţi stele !

Aura Daimonului său e tandră şi neprihănită! Rostirea nu e perfidă, nimic nu e contrafăcut! Nimic nu e prozodic întâmplător! Trairea sa e supratrăire, mult dureroasă, ca un foc bengal. E profundă şi sinceră în fior, iar litania inimii e rugăciune vie pe crugul stelelor. Testamentul inimii e scris cu cerneala dezdurerării, tăcerile dinspre uitare sunt abisale, iar Cuvântul de împărtăşanie găseşte totdeauna aşternutul curat. Stările ei lirice nu glisează pe orizontală, ci, în mod ezoteric, pe o abscisă brâncuşiană ! Mai multe, nu vă spun ! Reveniţi, deci, după starea sufletului vostru de mâine, de poimâine, după forţa minţii şi a uimirii : ”Veniţi ! Veniţi de luaţi ispită !”

Oriunde veţi ajunge în splendoarea lecturii, ”În umbra lui Sisif” este şi rămâne un « hotar de foc » al spovedaniei, al confesiunii, o poartă şi o cale spre inefabil ! Spre purificare!

Pariul cu ploaia, matematica iubirii, oglinzile, curgerea către sau dinspre moarte şi viaţă, vindecătoarea trecere a secundei (”în Ea curge infinitul…”), orbirea de nea, ciclul uluitor al haiku-urilor, eu-ul neaflat, melosul de jar, parfumurile care exultă din grădini nevăzute, Melchior, Dafina, reflexivitatea mitologiilor, sintaxa oximoronică a sinelui, ruginita-alesidă, toate te îndeamnă la saltul în gol.

Trebuie să mă credeţi: cine are forţa asumării mai are o şansă de reinventare a Mitului, fără a se teme de urcuşul pe ”scara din noi” !

De aceea mitul lui Sisif este în cazul de faţă doar un pretext de îndemn către iubirea făptuitoare, pe altarul Limbii Române, în care plângem şi visăm cu melancolie, cu îndurare, întru rebotezarea divină a Cântecului, a nevoii de Poezie, a damnării, îngenuncherii. Darul de faţă  –  poeme-solii, cununi de vis stelar spre Infinit !

Alături de Cristina Ştefan mă simt în lumina duhovniciei, fapt pentru care vă îndemn sfios, să ne imaginăm că fiecare, în felul nostru, putem proteja cu o aripă de vis… neantul din noi !

Şi ca să fiu şi mai explicit, acestei cărţi, pe care o şi văd mergând de una singură către inimile singuratice ale cititorilor ei, îi doresc nu drum bun, ci zbor înalt !

Adjudecat !

Nu-i aşa că şi tu, Nichita, te bucuri?…

Theodor RĂPAN

Bucureşti, 13 decembrie 2009 ( A mai căzut o stea!Ridică-te, Sisif!)