versuri, Editura Fundației Cancicov, 2010

Grafică, Liliana Năstas

Recenzii la lansarea volumului Călătorie pe un ciob de stea-autor Cristina Ştefan

 Profesor Ioan Neacşu

Am fost încântat de titlu. Cartea se numeşte „Călătorie pe un ciob de stea”. Mi-a plăcut ideea, nu numai pentru că este aproape de „luna îşi aşază cioburi pe moşie” a lui Tudor Arghezi, cât şi datorită faptului că ilustrează exact scopul poeziei. Acela de a ne pune pe noi în relaţie cosmicul, cu eternitatea, cu absolutul, cu Dumnezeu, de a ne înveşnici. Din punct de vedere estetic cel puţin poezia nu trebuie să aibă dimensiune nici psihologică, nici politică, nici socială, ci trebuie în primul rând să aibă această dimensiune, să zicem, sacră.

Autoarea reuşeşte, de multe ori, să fie în apropierea – nu mi-e frică s-o spun – a lui Arghezi sau Blaga, prin această capacitate de a aduce cerul pe pământ, ca să zic aşa sau de a ridica pământul către cer, cum face Eminescu: „Sara pe deal buciumul sună cu jale / Turmele-l urc, stelele scapără-n cale”, deci merg mai departe pe stele.

Iată nişte citate:

Elegia a cincea

 

Bat clopote amurgul,

în cer se aud lumini,

o armonie îşi înalţă crugul

peste câmpuri de roade

şi-n oameni.

Zarea-n culori, în suflet har

şi în minut de nemişcare

evlavia coboarâ-n dar.

E desfătare!

Vecerniile străbat timpul

şi bat clopote-n amurg.

Aşteaptă!

Se preface în tine

un cântec de îngeri,

candele sfiite de rugă.

 

Sigur, vedem aici şi relaţia cu absolutul pe care o găsim la Blaga. Dar iată un alt exemplu:

Elegia a şasea

 

Însingurat e râul,

un frig în hornul casei

a-ncremenit pustiul

eu tac aşteptarea…

departe, lacul e cer

şi cerul, lumină difuză,

să caut urma culorii

prin albul stingher…

 

sau

„În dezmorţirea iernii

un gând îmi foşneşte-n fereastră.

E februarie! Ard stele,

lumina ţâşneşte

în pomii de abur spre cer.-poezia În ochi marte

pomii de abur spre cer”, nu? … este nemaipomenită ideea. Mai citesc una:

 

Vizibilitate

 

O sută de miliarde de stele

cât o pocnitură din degete

şi Calea Lactee

îţi invadează sufletul.

O sută de miliarde de stele

agoniile soarelui

în pânza uitată a cerului

Dumnezeu dincolo de ceaţă

îţi vindecă orbirea.

 

„100 de miliarde de stele cât o pocnitură din degete ……..”.

Se realizează această relaţie spre care cu toţii tindem, acum vedeţi că există din ce în ce mai mare interes pentru dimensiunea  spirituală a existenţei.

Ea se poate atinge şi altfel şi prin scurte „flash”-uri de tip „haiku”. Sunt multe de citat dar eu m-am oprit la una:

Dintre pereţi cerul e numai crengi goale,

negre de lacrima lui. Uitarea îşi prelinge

sevele ieşite la aer din moarte.

 

La apus se războiesc turme roşii de bivoli

cu cioburi de fluturi.

Poezia In memorian- o, pater

 

 

„la apus se războiesc ” …. este foarte frumos.

Este aproape o imagine de discotecă, pentru că suntem în The Stage.

Sigur, există tendinţa asta de a realiza o transcendere a simţurilor în mai multe poezioare care se numesc Simţi în 5,  poeta de fapt ajunge la al şaselea simţ pe care îl vizează pentru că urmăreşte să ajungă în lumea celor nevăzute, pentru că în fond poezia este un motor – ca să folosesc un termen la modă – pentru a accede în lumea celor nevăzute.

Crezul poetic este formulat în „Poetică”, unde spune:

 

Vreau să scriu simplu,

cum ninge acum afară,

iau o idee de exemplu:

la ferestre, chipurile se v\d

mereu altfel din stradă.

Depinde cât ridici capul.

nu cât îl dai pe spate

în urcarea la nori.

Aşa de simplu scriu

că tot dreptul meu la senin

încape într-o nucă

şi mă retrag în grădina

unde Moromete

îşi depăşea ignoranţa.

 

„Vreau să scriu simplu …depinde cât ridici capul / nu cât îl dai pe spate la urcarea în nori”. Este foarte interesantă şi foarte subtilă această observaţie că pentru a accede în această lume misterioasă, mirifică spre care cu toţii tânjim, încă de la „Nostalgia Paradisului” a lui Nechifor Crainic, de fapt încă de când există lumea, nu trebuie să dai capul pe spate şi să te uiţi în sus ci trebuie să te ridici la nivelul acela. Versurile astea sunt de subliniat „depinde cât ridici capul / nu cât îl dai pe spate la urcarea în nori”.

Bun. Asta este ceea ce spune poeta în „Poetică”. Dar nu prea se ţine de asta … În multe poezii practică o poezie abstractă, greu de citit şi mai greu de recitat. Sunt poezii – aproape tot Nichita Stănescu nu-i recitabil, doar el putea recita – sunt poezii care nu pot fi recitate. Este şi cazul ăsta, eu am căutat câteva texte care zic eu că sunt recitabile.

Sunt şi unele accidente cum ar fi de exemplu să zicem, stilul colocvial, folosit o singură dată „Domnule Bacovia” …. care nu-i de aicea. Sau trimiterile uneori excesive la mitologie dar tot numai în două texte. Ceea ce vreau însă să subliniez este că se realizează şi poezie ermetică chiar, destul de abstractă, de calitate. De exemplu ciclul dedicat lui Nichita Stănescu, care nu ştiu de ce se cheamă  Septolet nichitian.

Dar uite textul care se numeşte „Cerc”,

Mi-e teamă de cerc – perfecţiunea răului.

Impenetrabilitatea sa, eternitatea sa.

Mi-e teamă de cerc – limita sa

conturul luminii.

Mi-e teamă de cerc – început şi sfârşit

finitul infinit, rigoarea hazardului.

Mi-e teamă de cercul tău.

Mi-e teamă de cercul meu.

 

„Mi-e teamă de cerc ” e foarte interesant pe linia asta. Sigur, mi-au mai plăcut „Segment”, pentru logica abstractului

În adâncul fântânii, în ochiul ei, te-am văzut

reflectat în mii de oglinzi. Un caleidoscop

de irizări din mine. Tu la un capăt, eu la

celălalt… între noi ere geologice. Mâine, eu

la un capăt, tu la celălalt… între noi hăul de

timp… Noi, capace de cer!

Dar vreau să închei cu o poezie de dragoste, care chiar aşa se cheamă „De dragoste”

Vei veni într-o seară

la margine de crâng

oprind valul iernii

cu muzica berzelor

vei avea pe umărul stâng

cuibul nou de vedenii

şi pe harta buzelor

reavănul verde.

Vei veni înflorind sânii

în palme zdrobind stânjenei.

Din piept îţi voi bea

zarea lunii

şi din gură

uitarea de zei.

 

 

… Poezia ca şi iubirea este o uitare de zei.

10 apr 2010-prof. Ioan Neacşu

Prof univ dr Vasile  Spiridon

… Autoarea are un debut întârziat, face parte din generaţia celor care au debutat prin optzeci şi ceva, cam aşa este plinul promoţiei optzeci ….. şi ca orice sciitor totdeauna are nişte modele. Modelele de obicei sunt acelea cu 10 ani dinainte, deci modelele ei sunt acelea de prin anii şaptezeci, sfârşitul neomodernităţii. Este o poezie, am putea spune, dusă pe filiera Ioanid Romanescu şi Dan Laurenţiu. Pe atunci erau fel de fel de tiluri care se raportau neapărat la cer, la cosmic: „cer înfrunzit” sau – ştiu eu – „stele fixe”, mă gândesc şi la George Mihuţ, deci titlul este în fond neomodernist cum neomodernist este şi discursul ca atare.

De ce un „ciob de stea”? Pentru că poeta îşi dă seama de fragmentalitatea lumii. Oricât de vag ar fi acest eu poetic, … îşi dă seama că face parte dintr-un microunivers, îşi dă seama de faptul că totul este rapid pe lumea aceasta şi că nu poate să cuprindă – în fond asta este menirea poetului, nu? – să cuprindă toate uimirile, toate mirările pe care le poate oferi lumea şi atunci ea, modest, spune că de fapt face „o călătorie pe un ciob de stea”. De ce ciob de stea? Mă gândesc şi la faptul că o stea atunci când sclipeşte ne lasă impresia că ar fi, pe undeva, un glob din acesta de cristal care are mai multe feţe şi oricare ciob, dacă iei un ciob, în fond reflectă ca atare tot universul – ori iei un ciob din oglindă ori iei oglinda întreagă tot acelaşi lucru îl reflectă… sau îl reflectează, pentru că poezia doamnei Ştefan este o poezie de reflecţie şi de reflectare şi nu întâmplător apare foarte des în poezia sa motivul specularităţii, motivul oglinzii ca atare. Dacă realiştii purtau o oglindă de-a lungul unui drum pentru a reflecta realitatea aşa cum este, poeta noastră poartă de-a lungul unei traiectorii astrale un ciob de stea. Frumoasă viziune!

În general poeţii au ori o viziune armonică asupra lumii ori o viziune dizarmonică. Iată un exemplu pascalian: Pascal spunea: „liniştea acestor spaţii infinite mă îngrozeşte”. Alţii văd cosmicul sub specia eternităţii sub specia armoniei…pentru poeta noastră pare a fi armonios dar până la un moment dat pentru că spune că urăşte cercul, cercul care este în fond o figură, după cât îmi dau seama din poezia ei despre cerc pe care a citit-o domnul Neacşu, este într-un fel un cerc vicios – totul poate să aibă sfârşit, totul poate avea început – dar este totuşi un simbol al meschinăriei…. Dacă poetul clasic urăşte mişcarea care deplasează liniile, poeta noastră, totuşi de factură neoromantică sau neoexpresionistă până la un moment dat, tocmai ei nu-i place stagnarea, îi place ca totul să fie în mişcare. A se vedea şi această oglindă, acest ciob de sticlă care se plimbă de-a lungul unei traiectorii astrale.

Spuneam că poeta este într-o viziune armonică cu cosmosul, cu universul şi nu urăşte mişcările care deplasează liniile şi atunci în această poziţionare faţă de cosmos ce găsim? Găsim o poezie a elevaţiei, o poezie a relevaţiei, o poezie a aripei, o poezie a evanescenţei, o poezie aeriană, care duce cu gândul la …. , o poezie a zborului în fond şi unde? – spre lumină, dar nu o lumină aurorală ci o lumină crepusculară, o lumină vesperală. Lumina care se degajă de aici este acea lumină care de acum se cam înroşeşte, este o lumină care se află în superbia ei. Poetei îi place mai mult lumina înspre apus decât înspre răsărit, o lumină care ne duce mai mult decât lumina aurorală înspre refecţie, pentru că spuneam că este o poezie şi a reflecţiei şi a reflectării.

Revenind la acel ciob de stea care reflectă în fond fragmentalitatea lumii, este un poem care se cheamă chiar „Segment” şi care spune cam aşa: „în adâncul fântânii / în ochiul ei / te-am văzut reflectat în mii de oglinzi……”

Este o poezie de mesaj, o poezie a specularităţii – aţi văzut dialogul eu tu, dialogul cu cosmosul, cu fiinţa iubită  şi toate celelalte.

Nu-mi rămâne decât să o felicit pe autoare înainte de a o fi cunoscut şi dumneavoastră, în măsura în care reuşim astăzi să vă convingem – noi cei doi comentatori şi actorii de faţă – vă urăm lectură plăcută.

Prof dr. Vasile Spiridon – 10 apr 2010