Am locul meu sub soare și nimeni, niciodată,

Chiar risipindu-mi umbra, nu-l va putea lua.

Pe valurile sorții, plutind debusolată,

Doar eu îmi caut țărmul unde să pot visa.

Mi-e ancoră suspinul care mă ține-n viață

În marea de iluzii, pictată cu rechini,

Ori clipa muribundă, din plăsmuita piață,

Vândută la tarabe, pe stive de ciulini.

Constat că mai sunt vie, da`-mi plânge rădăcina

În lutul de fantasme, încremenit demult,

Săpând printre morminte, mă-nvăluie ruina.

Sub masca-i străvezie, adâncul mi-l ascult.

Am locul meu sub soare – o insulă pustie,

Cea care ispitește doar oameni-surogat.

Sub freamăt de talazuri, constat că mai sunt vie,

Clepsidra cu himere nu mi s-a erodat…