Cu câte stoluri mă îmbraci spre seară?

Și câte drumuri ni se scurg sub pași?

A câtă oară măștile le lași,

Să cadă obosite bunăoară,

Mânjite, de mult praf și de furtună,

De întristrarea unui plans păgân

Ascuns în macul roșu de sub sân?

Cam câte gânduri tac fără să spună,

Dacă ești tu speriat sau eu nebună?

Din câtă iarbă să-mi cosesc cetate ?

In care ciob de de spaimă mă mai tai?

A căta oară lupilor mă dai,

Știind că fără mine nu se poate

Nici lanțurile să le-adormi sub cripte

Nici aripile să le-nalți spre grindă

Iar starea de mirare  s-o cuprindă

Iubirea noastră cea de dinainte ?

Sunt eu nebună sau esti tu cuminte ?

Din câte ore să-mi aștern oglindă ?

Din câte funii să-mi cos ham în cer?

Sub care maluri pot să țip, să zbier

Că frica dorurilor  mă colindă ?

Păstăile luminii torc sub ceață

Zare sub zare într-un ceas alert,

Cuvintele cu care te tot cert

Pentru uitarea ce îmi țipă-n față:

Tu ești nebunul, eu îți sunt paiață.