de Sub fantasme înflorite…
iunie 12, 2017 în Poezie de Camelia Ardelean
Sub fantasme înflorite într-un falnic univers,
Am țesut, din nestemate, o atavică Lactee,
Cu apusuri erodate de un astru nou, imers –
Un șirag de lampioane pe-o cromatică alee.
Printre ploi înmiresmate, am plantat vechi rugăciuni,
Le-am hrănit cu aforisme recoltate dintre file,
Între visele-mi de humă-mpovărate de tăciuni,
Ridicat-am o cetate din cerințe infantile.
(Când tăcerea ți-e prinosul pentru zei abrutizați,
Nu au cum să-mbobocească iarăși mugurii speranței,
Nu putem, cu veșnicia, să redevenim confrați,
Suntem, în continuare, victimele aroganței!)
Sub fantasme înflorite, necuprinsul mi-e amic,
Îmi pătrunde, prin tenebre, o felie de lumină,
Ca o aceră, pe aripi, universul îmi ridic,
Degustând, cu lăcomie, porția de-adrenalină…
Mulţumesc, Georgiana, mă bucur că ai rezonat cu poezia mea! Cu prietenie,
Cu plăcere.
Foarte frumos! Reflectă psihicul şi sufletul uman care vor să scape din mâinile idolilor falşi care instigă la ură şi ne face aroganţi, depresivi şi nesăbuiţi şi să se întoarcă la o viaţă paşnică, optimistă, în care suntem ca o familie şi ne ajutăm unii pe alţii. Să se creeze o lume unde creativitatea, autocunoaşterea, respectul, onestitatea, credinţa spirituală şi iubirea sufletească să domine şi nu disforia de acum creată de păpuşarii lumii, psihopaţi şi sociopaţi.