Alergi printre mii de cuvinte
Rostite în gând, fără rost
Și taci și tăcerea te-nghite
Hulpav, ca-n sfârșitul de post.

Doar ochii se-nfig în perete,
La tâmplă se sparge un val,
În tine se-neacă secrete,
La fel ca țiganul, la mal.

Și plouă și ploaia ți-e rana,
Tu taci și tăcerea e iad
Și bei întuneric cu cana,
Văzând două stele cum cad.

Și plouă în tine cu rime
Și taci și tăcerea e rai,
Nimicul se-ascunde sub grime
Și vrei ba să pleci, ba să stai.

Și plouă ca în tinerețe,
Și ploaia te-îmbracă-n fiori,
Dar nimeni nu vrea să te-nvețe,
Să-i scrii ploii niște scrisori.

Să-i spui că e iunie iarăși
Degeaba, ca-n anii trecuți,
Iar ploaia și tu, doi tovarăși,
Rămâneți, de-acuma, tăcuți.