Convorbiri imaginare cu Jorge Luis Borges- Petre Isachi

Apărută la Editura Rovimed, în 2015, cartea profesorului și criticului Petre Isachi este concepută ca un dialog între doi literați erudiți, Jorge (Jorge Luis Borges) și Pedro (Petre Isachi), amintind de celebrele dialoguri socratice, dar spre deosebire, dacă la Platon temele deschise în discuție nu aveau și soluții rămânând ca dezbateri, în cartea de față găsim și răspunsuri veridice. Moto-ul ales din Platon, anticipează tematica dialogurilor:

Motto:

            „Semnul se vede, dar nu se înţelege, ideile se înţeleg, dar nu se văd”

                                                                                                         ( Platon)         

De ce Jorge Luis Borges, a fost ales de domnul profesor pentru a diseca împreună problematici filozofice, în tandem cu opera sa prodigioasă dar și cu mari opere universale și, ceea ce este nou și strălucit literaturii noastre, cu opere românești de repertoar?

Ar fi cel puțin două răspunsuri plauzibile:

• Dl Isachi cunoaște opera integrală a marelui scriitor și rezonează cu aceasta în maniera detaliului literar dar și filozofic, ca atare formula dialogului o poate explica, descrie, devoala atractiv cititorului.
• Dl Isachi inovează genul criticii literare prin acest concept de dialog, cartea putând fi și o ediție critică a operei și metafizicii borgeziene.

Jorge Luis Borges  (n. 24 august 1899 la Buenos Aires – d. 14 iunie 1986 la Geneva, Elveția; de fapt Jorge Francisco Isidoro Luis Borges Acevedo) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ai secolului al XX-lea. Romancier, poet, eseist argentinian, este faimos pentru povestirile sale fantastice, în care a unit cu măiestrie idei filozofice și metafizice cu temele clasice ale fantasticului (și anume: dublul, realitatea paralela a visului, cărțile misterioase și vrăjite, salturile în timp). Adjectivul “borgezian” definește concepția despre viață ca poveste (“fiction”), ca minciună, ca operă contrafăcută, dată drept adevarată (ca în faimoasele sale recenzii de cărți imaginare).(Wiki)

Borges a fost propus penreu Premiul Nobel dar Academia Suedeză nu i l-a acordat dintr-un motiv puțin plauzibil fiind așa-zisa simpatie a lui Borges pentru dictatorul Juan Peron.

Dar cel mai bun argument îl aduce chiar scriitorul în motivația acestui demers: “Datoria mea de autor aparent omniscient şi omniprezent a fost să obţin prin limbaj ca interlocutorii şi actorii (Jorge Luis Borges => Jorge şi Petre Isachi => Pedro) acestei intruziuni în labirintul Operei borgesiene să fie îndeajuns de diferiţi (nu total, diferiţi!) pentru a fi doi (sau mai mulţi) şi, dificultate aproape insurmontabilă, îndeajuns de asemănători, pentru a fi unul. Salvarea, atâta câtă poate exista, vine de la retorica autoreferenţială în care „un desen uitat” menţine fecunditatea insuficienţei. Asta înseamnă că oricând şi oricine poate continua Convorbirile imaginare cu…, mai ales că una din plăcerile scriitorilor este să  gloseze unii despre alţii, să se interpreteze reciproc, să bârfească, cum ar fi spus mama.” Aș spune nu chiar oricine, cartea fiind un demers erudit, cu o vastă bibliografie și cu o rafinată cumpănire între problematicile abordate și argumentație.

Divizarea în trei mari capitole a convorbirilor cu Borges, urmărește structurarea pe două planuri a tematicii, unul ar fi opera borgeziană, al doilea, argumentația filozofică a lui Borges în scrierile sale, însă departajarea literatură/filozofie este este punctată atent de profesorul de limbă română, Petre Isachi.

Prima convorbire

Despre mituri cioplite cu „dalta lui Homer” şi cântate cu vioara lui Enescu, autorul dând de la început ideile pentru care a inițiat aceste convorbiri și îi dezleagă mesajul adresat cititorului prin această carte:

“Lectorul va observa că libertatea iluzorie a filosofului, scriitorului etc. de a inventa/ reinventa ceva, nu este decât uitarea (şi amintirea) acestei „patrii natale” pe care o reprezintă limba. Cititorul este obligat în „Convorbiri imaginare…” să nu uite că semnificatele scriiturii/ filosofiei borgesiene nu trimit nicidecum la un referent real, ci doar la un semnificant pur verbal. Patria de origine a limbii, aceea în care Povestitorul, Filosoful, Poetul, Criticul (un creator de puncte de vedere noi în raport cu Textul) şi Cititorul acestora sunt invitaţi să se reîntoarcă permanent, pentru a înţelege cartea – palimpsest „Convorbiri …”, mai ales filosofia acesteia, la caracterul metaforic al limbajului.”

Problematici în Prima convorbire:

* Literatura, o carte scrisă de toţi oamenii? * Vizibilul, reflexul invizibilului * Jucăm roluri aparent antitetice în Marele Teatru al Lumii *  Regele, Poetul şi Curtea * Întrebările de „orb” ale lui Pedro * Supremaţia autocenzurii * Blestemul creaţiei * Ideea de (ne)sfârşit * Literatura, vis dirijat * Zădărnicia nemuririi * Labirintul perfect * Memoria universului * Roata, şarpele şi crucea * Răzbunarea cărţilor necitite * Predestinarea * Suntem simultan victima şi călăul * Dreptatea este (in)umană? * Sămânţa unui infern posibil * Viaţa este un vis * Schimbarea identităţii* Insinuarea tragicului * Necesitatea nebunilor * Destinul Minotaurului * Orgoliul zeilor vs. orgoliul oamenilor * Punctul în care „converg toate punctele” * Deşertul * Uitarea * Sacrificiul * Inspiraţia şi voinţa divină * Imposibilitatea oricărei originalităţi. * Muzica misterioasă şi interogativă a Lumii

A doua convorbire

            Despre convergenţa ideilor şi a miturilor din „Prima convorbire” văzute în „Coloana nesfârşită” a lui Brâncuşi şi  auzite în muzica naiului lui Gheorghe Zamfir:

            * Nimeni nu este ceea ce este * Trădăm şi suntem trădaţi * Misterul prieteniei * „Prăpastia destinului” * Prezentul etern * „Nici un act nu este involuntar”! * Femeia * Nostalgia absolutului * Lumea ca voinţă * Textele pervertesc realitatea * Nimic nu este întâmplător * Fatalitatea conflictului * „Străinul” din noi şi de lângă noi * Ecce Homo * Resurecţia mitului christic * Sensul care se face * Universul un Teatru al oglinzilor? * „Teroarea nimicului” * Singurul, nu singur * Neamul Yahoos * Enigma Timpului * Reîntoarcerea lui Homer * Amintirile-ecran * „Unul e în toţi” * Trăim contaminaţi de frică şi de nebunie * Înţelepciunea lui Dumnezeu * Identificarea cu duşmanul * Ce aşteptăm şi de la cine? * Metafizica prezenţei vs. Metafizica absenţei

A treia convorbire

            Despre convergenţa cu „Masa Tăcerii” a celor Trei Convorbiri contaminate de „Arta fugii” şi de  muzica religioasă a lui Iohann  Sebastian Bach:

• Complotul tăcerii * Canibalizarea Lumii * Sclavul absolut: Regele * Defulările reginei * Dictatura Banului * Dificultatea oricărui dialog * Cine înţelege vede * Eros şi Thanatos * O posibilă erată la Legile lui Dumnezeu * Raţiunea de a fi a Răului * Disconforitul stării de mirare * Socratismul din morala lui Platon * Dedal continuă să construiască * Totul este posibil * „Nu există eveniment în sine” * În căutarea Cuvântului * Beţi de amintiri şi de uitări * Numai ficţiunea nu minte * „Nimeni nu-l poate învăţa pe celălalt” * Poetul caută „un alt cuvânt” * „Peştii” lui Sorescu din „Iona” * Esse est percipi * Evadarea în utopie * Odin şi tăietorul de lemne * Mediocritatea învinge spiritul aristocratic * „Eu este altul” * Fatalitatea convertirii în tragic * Adevărul: metaforă, metonimie, iluzie? * Primejdia de a zări Divinitatea * Tigrul albastru, un tabu sacralizat * Taina omului cifră * Misterul pietrelor zămislitoare * Deşertul biblic * Dumnezeu şi Allah * Reîntoarcerea identicului * „Miracolul obscen” * Spaţiul cuprinde totul * „Necesitatea nu are nici o lege”? * Haosul este inextirpabil * Cecitatea cerşetorului * (Co)relaţia mentor – discipol * Trăim în paradis?! * Câtă memorie, atâta identitate * Ubicuitatea şi eternitatea spiritului * Biblioteca este opera lui Dumnezeu * Cartea a fost, este şi va fi inacesibilă * Interpretarea ideală: interpretarea unei cărţi în toate cărţile! * Inchizitorii Bibliotecii * Scriem şi citim opere imperfecte * Există o carte-cheie? * Prostia suntem noi? * Secretul: sclav şi stăpân * Biblioteca „iluminată, solitară, infinită, inutilă, incoruptibilă, secretă” * Ordinea cărţilor * Drama opţiunii * Adevărul la persoana I * Suntem autorii duşmanilor noştri * Labirintul invizibil al scriitorului * De ce a ales Iuda, abuzul de încredere şi delaţiunea? * Dumnezeu s-a făcut om până la infamie * Orice tip de sacrificiu este neinvalidat, atenuat prin banalizare, uitat * Opera: mecanism semiotic * Norocul cercului strâmt! * Philosophia perennis vs. Philosophia garrula * „Orice cuvânt contestă alt cuvânt”

Contrar aparenței, cartea este ușor de citit, poate calitățile didactice ale profesorului Petre Isachi au reușit un mixaj accesibil cititorului și aș remarca aici degajarea, ușurința cu care argumentează ipotezele, contradicțiile, decelările subiectelor filozofice  în convorbirile cu Borges, în fapt, o eseistică excepțională, critică, la multe din scrierile sale. O critică pavoazată de dialog, o critică la rîndul ei literatură și filozofie, poetizată prin metaforă metafizică, epicizată prin fascinanta întâlnire, scriitor-critic. Este o carte complexă, caleidoscopică, multi artistică, în același timp, didactică reușită, un experiment de succes, premieră care poate schimba mentalitatea asupra criticii literare și o va recomanda pe viitor accesibilă lectorilor.

Pare imposibil să treci de la Platon, Nietzsche, Pitagora, Aristotel, Spinoza, la Brâncuși, la Enescu, Eminescu, Ovidiu Genaru, Mallarmé, mulți alții, un index de autori s-ar întinde pe pagini întregi. Voi exemplifica puțin:

Dialogul se axează pe axa brainstormingului, argumentația vine imprevizibil din acumulările erudite, temele se succed realist conversative, la fel și exemplificările din opere celebre,- la Pedro, detaliile gândirii sunt glisate pe operele românești; iată o idee, *  Regele, Poetul şi Curtea, la care profesorul Petre Isachi opune ideaticii borgeziene, narațiuni și poetici românești-

“Pedro: Un poet schopenhauerian de la Gurile Dunării, deopotrivă (re)cunoscut (de iniţiaţi) şi contestat de unii din Republica Literelor, chiar din istoria literaturii române, era convins că „Noi reducem tot la pravul azi în noi, mâini în ruină, / Proşti şi genii, mic şi mare, sunet, sufletul, lumină – / Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa sîntem noi!” Numai spiritul sfânt şi negrăit există, el este infinit şi de sine stătător.

            Jorge: O fire vizionară acest geniu numit Eminescu, pe care-l voi întâlni, dacă nu l-am întâlnit deja… Un Nemuritor de tipul lui Homer! „Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” înseamnă, după mine, pierdere în Dumnezeu!

(…)

Pedro: Fiecare se rătăceşte (definitiv?!) în labirintul uitării sale, abandonat, tocmai pentru că devine nimeni în faţa morţii, în faţa Judecăţii de Apoi. Să fim oare pedepsiţi tocmai pentru că ne construim fiecare un labirint în formă de cerc. „Cercul strâmt” de care vorbea Eminescu în Luceafărul. Ascundem oare ceva, ne ascundem de cineva? De noi înşine! Norocul nostru este că sufletul nu-i contemporan lumii.

(…)

Jorge: Poetul în polemica sa cu matematicianul adânceşte misterul destinului omenesc, simulacrul identităţilor. A fost un vagabond – susţine poetul – care, înainte de a fi nimeni în faţa morţii, îşi va aminti că a fost sau s-a făcut cândva rege.

            Pedro: M-ai convins că un om „normal” nu poate trăi în afara visului (= expresia cea mai tainică şi mai impudică a fiinţei noastre), încât – am citit undeva – moartea sau nebunia pot fi consecinţa unei absenţe totale a viselor?”

Exemplele, de o imensă plajă interpretativă, ar putea continua la nesfârșit; la această ediție critică a operei lui Borges ar fi posibilă o altă ediție critică, Convorbirile imaginare cu…fiind o carte deschisă ecoului cultural din varii domenii artistice. Este o carte de cultură și erudiție borgeziene cărora profesorul Petre Isachi le răspunde cu erudiție și cultură românești, este un dialog intercultural, este mândrie culturală românească. O expunere fericită românească, pentru literatura noastră, pentru arta noastră, milenare.

Conchid cu subscrierea la propria încadrare a autorului genului de carte prezentată azi:

“Nu ideea de studiu critic mitofilosofic este vanitatea, veleitatea şi voinţa acestor Convorbiri imaginare cu…, ci un alt tip de Literatură critică: iată ce se vor ele.”

Și mai cred, la finalul lecturii acestei cărți de excepție, că este o carte deschisă continuării pentru specialiștii filozofi, pentru filologi și elevi, studenți întru studiu și interpretare, dar și pentru lectorul doritor de o incursiune enciclopedică, de-a gata, fără dicționar! Este o carte de experiență și erudiție demonstrată noematic. Ar trebui să facă mai multe valuri…scrise!

Cristina Ștefan, 10 febr 2016