LANSARE DE CARTE CRISTINA ȘTEFAN- 6 DEC. 2017
decembrie 11, 2017 în Evenimente, Revista de Cristina Ștefan
LANSARE DE CARTE CRISTINA ȘTEFAN- 6 DEC. 2017
December 7, 2017 in Cenaclu, Evenimente by administrator
LANSARE DE CARTE CRISTINA ȘTEFAN-6 DEC. 2017
În cadrul cenaclului USR Bacău din data de 6 decembrie 2017 au avut loc două evenimente: o dublă lansare de carte, autor Cristina Ștefan și premierea câștigătorilor Concursului literar Ovidiu 2017, manager de proiect aniversar Publius Ovidius Naso fiind scriitorul Viorel Savin.
Întâlnirea scriitorilor USR din Bacău a întrunit un mare număr de personalități și a fost condusă de președintele filialei, Calistrat Costin.
La început, vicepreședintele filialei, Dumitru Brăneanu a îndemnat la a se păstra un moment de reculegere la moartea M.S. Regele Mihai și a anunțat schimbări în componența membrilor filialei: au fost primiți doi noi colegi, Camelia Iuliana Radu și Liviu Chiscop (prezent în sală) fiind felicitați. O altă veste așteptată a fost invitația la Crăciunul Scriitorilor care anul acesta se va sărbători la Parcul Trandafirilor pe data de 27 decembrie 2017, ora 14.
LANSAREA DE CARTE a Cristinei Ștefan a fost susținută de scriitorii Calistrat Costin, Petre Isachi, Viorel Savin, Grigore Codrescu. S-a vorbit amplu despre stilistica autentică, despre faptul că autoarea nu imită vreun mare poet ci are un stil format, personalizat, s-au citat poezii din cele două volume: Orașul, ed. Ateneul Scriitorilor, 2017, Rostul unei crengi de brad, ed. ArtBook, 2017. S-a vorbit despre activitatea cenaclistă online a autoarei, în Lira21, pe care o face cu pasiune, în promovarea poeților și scriitorilor.
Valeria Manta Tăicuțu, sosită de la Buzău, prefațatoarea volumului Rostul unei crengi de brad, cu un discurs de susținere a celor spuse de antevorbitori a spus:
“Cristina Ștefan este un poet autentic, știți că eu nu fac astfel de afirmații prea des. Am prefațat acest volum pentru că m-a prins, m-a încântat și nu mai repet ce am spus în prefață.”
Din prefața la volum:
“De remarcat, în discursul liric pe care-l contruiește poeta, tehnica aproape simfonică: se pornește întotdeauna de la o temă/motiv (de obicei, un obiect din realitatea înconjurătoare), pentru ca, prin dezvoltarea ei, să se adâncească sensul dintâi, iar acesta să-și schimbe direcția, la contrapunct, și să se ramifice într-o coroană melodică neașteptată. Ilustrativ pentru această tehnică mi se pare poemul deja citat, „cică eternitate”: „dimineața bem lapte din/ ceșcuțele olarului/ el stătea pe marginea drumului/ care duce în pădurea de spaime/ și ne-a spus că învârte roata de frica pământului/ de atunci tot am încercat/ împreună/ câte un pic de lirism vindecător/ doar laptele maternal are poezia lui/ este de o frumusețe perfectă/ în lumea urâțită de idealuri/ este desăvârșire albă/ în cinismul descompunerii/ sufletelor/ poate fi o întoarcere fragilă/ la spuma nașterii dintâi/ sorbim din mamă fragment de veșnicie”.” Valeria Manta Tăicuțu.
Mulțumind frumos pentru prezența mare la eveniment, Cristina Ștefan a spus că va ceda momentul său de discurs, în spiritul a ceea ce face în promovarea scriitorilor, unui copil scriitor, pe care l-a cunoscut recent, un prozator cu certe valențe, care la cei 11 ani ai săi dovedește un autentic talent: Mihnea Cătălin Ivancea. Mihnea a citit o proză scurtă gratulată cu aplauze, de fapt, constituind un debut în lectura publică.
În partea a doua a întâlnirii s-au anunțat premiile concursului Ovidiu, vorbind despre avatarurile acestui concurs care a însumat peste 200 de concurenți, președintele juriului Petre Isachi. A fost felicitată singura câștigătoare aflată în sală, din cei cinci premianți, Camelia Manuela Sava de la Buzău.
O seară de sărbătoare, cum a numit-o Viorel Savin, s-a încheiat cu autografe, poze și dulciuri…Sărbători fericite!
Mesaj de mulțumire pe facebook, Cristina Ștefan:
“Cum să spun? Să fie Sfântul Nicolaie și tu să ai lansare de carte în cadrul Cenaclului USR…asta presupune emoție o dată…Să vorbească despre cărțile tale temuți critici: Grigore Codrescu, Petre Isachi, Viorel Savin, Calistrat Costin, să citeze poezia ta, a doua oară emoție…Să vină un grup de scriitori de la Buzău, Valeria Manta Tăicuţu ( prefațatoarea Crengii de brad, cu soțul sărbătorit azi, Nicolai Tăicuţu, cu Stan Brebenel, și premianta concursului Ovidiu, Camelia Manuela Sava…Să fie sala plină de prieteni de la Seri Literare, …și mai spun! Vine doamna Lucia Avram, prietena de aici, pe care o admir și care știu că trece prin momente familiale foarte grele și totuși vine. Vine dl prof, Ioan Neacșu, Dumitru Brăneanu, criticul Cornel Galben, conducerea Revistei Plumb, Ioan Prajisteanu și Petru Scutelnicu, Paraschiv Mara, Cecilia Moldovan,Violeta Savu, Tincuţa Horonceanu Bernevic…Și mai vin domnii Enășoae, Ioan Enasoae și Petru, pe care îi salută cordial dl. Calistrat Costin…eu nu mai aveam cuvinte deja…dar mai spun că vine lirista mea distinsă de la Iași, poeta crisalidei de vis, Maria Grădinaru…Și pentru că nu-mi mai găseam cuvintele printre flori și versurile mele parcă sunau altfel…momentul discursului meu l-am cedat lui Mihnea Ivancea, scriitor la 11 ani, de care, vă spun, veți auzi cu majuscule! Acum spun Mulțumesc, sărbătorile mi-au început cu dar de la oameni dragi și prețuiți…să facem bine ca să găsim bine…”
Comentarii recente