Iubeam nespus, iubeam frumos,

Dar nu știam cum să ți-o spun.

M-a ajutat, cu vers duios,

Un Eminescu, drag străbun…

Tu nu-l știai, ți l-am adus

Din file vechi și prăfuite

Pe piedestalul lui m-ai pus:

– O, ce frumos le-ai scris, iubite!

– Nu eu le-am scris… Doar le-am ales

Să-ți spună despre-a mea iubire!

– M-ai păcălit!Ești un pervers!

Și-s singur azi, cu-a mea mâhnire…

I-am scris mesaje, vers de dor

Din eminesciana jale

S-o îmblânzesc n-a fost ușor.

– Să-mi scrii cu versurile tale!

Acum încerc, dar orice scriu

E-așa modest… Și ți le-am dat!

– Nu sunt la fel, dar măcar știu

Că mă iubești cu-adevărat!

Din Eminescu recitim.

– Să știi, cu el m-ai cucerit!

Și, după ani, îi mulțumim.

Mă simt de ceruri ocrotit…