vecinul de la parter n-a mai ieșit astăzi să dea zăpada

din fața blocului

lăsând dimineața sufocată printre troiene

madame Bovary nu-și mai plimbă dogul german

pe sub salcâmii înfloriți în mijlocul iernii

îmi lipsește hârșiitul lopeții de lemn în omăt

cântatul cocoșilor

al șaselea simț imi impută tăcerea nefirescă a câinelui

imprecațiile neconvingătoare ale femeii

sirena stridentă a ultimului tren personal

sau a Salvării

în ultima vreme ezit să-mi mai fac plimbarea de dimineață

întâlnesc mereu în drumurile mele alte chipuri

alt decor

lumea se schimbă la față din mers

apar necontenit ființe neidentificabile

nu mai știi dacă ești om sau gânganie

îți revii abia după ce te privești în oglindă

și te întrebi dacă mai există speranță în viitor

dar e greu

foarte greu

să-ți dai un răspuns

să fii ultimul care stinge lumina…