arborele meu genealogic n-are nici început

nici sfârșit

primul strămoș a murit la naștere

eu

ultimul

nu am urmași

izvoarele nescrise ale vremii

vorbesc despre un străbun după tată

descălecat  dintr-o amiba Naegleria fowleri

mâncătoare de creiere

pe crengile arborelui meu

descopăr de fiecare dată câte o păsăre Colibri

vânturând timpul

dar nu-mi găsesc numele

în nicio cronică

în nicio arhivă a  Statului

pe Google

singura atestare credibilă

rămâne semnul heraldic din dosul urechii

un vultur ținând în cioc o viperă

acum îmi explic setea nestăvilită de sânge

zăngănitul asurzitor al  săbiilor

răcnetele Cavalerilor templieri

înveșmântați în robele lor albe

ca sfinții

cu nelipsitele cruci roșii pe piept

copitele cailor

toate amintirile acestea  spumoase

din alt timp

își revendică dreptul ancestral la memorie

imaginea liliacului atârnat de tavanul subțire al minții

cu capul în jos

mă bântuie…