uneori îmi reprezint lumea aceasta

ca pe o eprubetă imensă din sticlă

deasupra unei flăcări

viața

ca pe o substanță organică

vâscoasă și dezagreabilă

care trece prin toate stările de agregare

ale materiei

și se întoarce în materie

faptul de a exista

(așa cum ne place să credem

fără să fim!)

ca pe o glumă proastă a minții

moartea

denumită eufemistic

sfârșit

ca pe o negare târzie și inutilă

a speranței

este de ajuns să dai la o parte

creierul

care scrie scenariu acesta penibil

și nu mai rămâne nimic

totu-i

până la urmă

minciună

manipulare

fiecare senzație

înseamnă o reacție chimică

un drog

viața însăși este o senzație

o moleculă creată undeva

în laboratoarele clandestine ale minții