De profundis
ianuarie 30, 2018 în Poezie de Aurel Contu
câteodată Soarele nostru plânge
ai putea crede că stropii de ploaie
sunt lacrimi
nu poți să nu te întrebi
de ce ar plânge Soarele
sau Dumnezeu
nu poți de asemeni
să găsești răspunsuri
la întrebarea aceasta
aici
pe planeta Pământ
singur loc în care trăiesc oameni
în Cosmos există și alte forme de viață
care însă n-au inimi
suflete
și care nu deosebesc o picătură de ploaie
de o lacrimă
de aceea cred că Dumnezeu ne iubește mai mult
suntem unici fiindcă știm să plângem
n-ai să găsești nicăieri în Universul acesta potrivnic
o ființă care să plângă
să-și facă semnul crucii smerit
să întâmpine în fiecare dimineață infinitul
ca pe-o iubită
uimit
și cu lacrimi în ochi…
cine ajunge să-și pună întrebarea de ce plânge Dumnezeu, înseamnă că a simțit durerea din sufletul Lui…și atunci întradevăr are lacrimi în ochi, lacrimi de recunoștință, în fiecare dimineață. Mulțumesc de vers!