Livia manifesta o neliniște prin toată mimica feței, neliniștea mâinilor, juca un rol improvizat, nu stăpânea bine arta disimulării și într-un fel nu ar fi plecat fără să-i spună doctorului situația încurcată. Oscila între două suferințe: pe o parte își vedea soțul schilodit, fără prea multe speranțe alături de el, paralizată de gândul că nu-l va mai urma și, în altă parte, nedumerită, privea un viitor neclar cu Giani. Un om insistent, deloc serios, dacă i-am privi puțin prin paginile vieții. Era un aventurier, în stare să-și cânte cuceririle în cercul său de prieteni despărțiți, la prima și a doua căsnicie nereușită. Un tip nestatornic pe o relație, din moment ce-i ascundea Liviei relația cu alte profesoare și fete de liceu. Multe femei se lasă păcălite cumva în cunoștință de cauză, pentru o atenție artistică din partea cuiva. Și dacă mai pui invitații în diferite locuri pitorești, plimbarea cu mașina, muzica dată peste nivelul de percepție al momentului însăilat pentru aventură. Câte situații nu sunt când apare o stare inexplicabilă de rătăcire și apoi e urmată de un amestec dulce-amar de feerie și deznădejde?
– Și mai am ceva, vreau să fiu deschisă cu tine, mă doare rău ce-ți spun acum. Of, cum să explic? Mă simt cumplit, încă îl mai iubesc pe Imi, Doamne și ce am făcut! și se așeză pe scaun cu mâinile pe lângă, lăsate într-o stare de neputință.
– Spune-mi ce te frământă, dacă simți nevoia! o încurajă Sabin să-și destăinuie gândurile. Nu mai stăm mai mult de jumătate de oră, am o vizită la o veche cunoștință.
– Sabine, în situația asta mi-e peste putere să pricep unde mi-e inima și gândirea! În același trup în niciun caz, inima o am la altul și gândirea la Sabin. Am o relație cu altcineva, mai de mult, ceva vreme, de la a doua plecare a lui Sabin în Kandahar. Știi ce entuziast era el că pleacă pe urmele lui Alexandru Macedon să cucerească lumea! A vrut să cucerească lumea, dar m-a pierdut și mă simt atât de vinovată! În starea asta contradictorie fiind, cum mai crezi că pot să lupt pentru recuperarea lui?!
– Voi, femeile în toată exprimarea posibilă, aveți cele mai contradictorii atitudini. Nu cumva că îmi este peste înțelegere, am văzut multe întâmplări și nu mă lasă perplex nimic. Însă problema se pune altfel acum, el simte cum ceva în tine e împărțit, adică nu ai totul pentru el. Mai ales prin starea asta, nimic n-ar putea să-l mai ridice dacă l-ai lăsa!
– Dar nu se pune problema să-l părăsesc în clipa asta! Știu că are nevoie de mine, oricum mă simt împovărată peste cap de situația unui fel duplicitar. Sunt conștientă de ce va fi, mi-e atât de greu să accept starea asta și mă gândesc fără să vreau: el nu va mai fi bărbat niciodată.
– Livia, când cerul s-a spart peste capul și sufletul tău în mii de cioburi, nu-i atât de imperativ să-ți scoți un ciob din gândire! Am nevoie de oameni întregi ca să reconstruiesc pe cineva distrus. Dacă e s-o fac doar eu, îmi va fi aproape imposibil. Nu dau niciun pas înapoi, știe Dumnezeu cât țin la Imi, îți cer să-mi spui de la plecare, cât pot conta pe sprijinul tău? Imaginează-ți, încep să-l motivez, vede altfel toată proiecția lumii, prinde curaj din nou și la un moment dat îi tragi pământul de sub picioare. Ce posibilitate mai am în acel moment? se ridică și își puse cu grijă ochelarii pe biroul plin cu hârtii și cărți deschise într-un veritabil Babel al cunoașterii.
– Nici gând să-l părăsesc în aceste momente, nu l-aș condamna numai pe el, dar și Amalia ar avea de suferit… Nu, nu pun așa problema în acest moment. Amalia îl iubește foarte mult, i-aș rupe suflețelul! Nu mi-aș ierta așa ceva, în cazul de față nu am de ales. Rămân solidară, doctore! Și sper din tot sufletul să-l aducem la liman. Nu știu cum mă voi descurca în privința lui Giani, merge prin toată lumea și îmi trimite fotografii, compune versuri și mă sună la ore nepotrivite!
– Trebuie să-l ferești pe Imi de relația asta, să nu afle ceva! Altfel, ne va fi un chin recuperarea și ședințele.
– Ce înseamnă logoterapia, doctore? Dacă nu cer prea mult să aflu din tainele științei sufletului, căci așa s-ar traduce psihologia…
– Livia, îți spun pe scurt, a fost descoperită ca metodă de către un evreu, fundamentele logoterapiei şi a experienţelor clinice ca psihiatru şi neurolog le avea scrise într-un manuscris. Naziștii i-au confiscat cercetările scrise la intrarea în lagăr. Dorința de rescriere a manuscrisului, pe care l-a refăcut în detenție, l-a ținut în viață. În situația dată, i-a fost reconfirmată metoda. A supraviețuit în condiții mizere, inumane cu scopul de a-și recupera manuscrisul.
– Îți mulțumesc mult, de la tine mă documentez și cu informații care îmi ies din sfera interesului. Da, știi cât de curioase suntem noi, femeile! și se apropie de ușă cu o stare mult mai bună decât
sperase să-i dea întâlnirea aceasta. Avea să-l convingă pe Imi, cât era posibil, că nu-i altă cale de ales și are toate motivele să înfrunte situația de coșmar. Pe aceeași aplicație, avea o sarcină dificilă în a-l proteja de cunoașterea faptului că-i confecționase o pereche de coarne prin relația ascunsă cu amorezul plimbăreț. Cine poate să pătrundă toate gândurile ascunse ale femeii care într-un moment îți spune că te iubește și nu mai poate de dorul tău, cum îi spunea lui Imi de câte ori pleca, iar în secunda următoare poate să sune un prieten consolator? Îi plăcea starea de duplicitate, simțea o atracție în felul pervers de a se vedea cumva în centrul atenției. În starea asta nu avea cum să-l ajute pe Imi, e în adâncul omului un ochi care vede tot ce se petrece în jur. Și el simțea deja stările complicate prin care trecea consoarta. Simțea, îl durea când se apropia de el, chiar mai mult ca suferința handicapului. Ce ieșire avea, cum să-i spună? Îl îngrozea gândul că-i poate închide ușa în starea asta de neputință. Acceptase, așadar să observăm, în mod tacit un compromis. Cât timp își va duce povara grea a suferinței duble și ce altă variantă avea? Numai să-l cheme pe taică-său din Iași, să-l ia în apartamentul lui cu două camere, confort redus și construit de comuniști pentru amărâții de pe șantierele patriei. Soluție fără prea mari sorți de izbândă, să recunoaștem. Prin minte îi treceau multe posibilități de a rezolva drama, unele mai de luat în seamă, altele imaginare.