Era pregătit de plecare, cu fișele de internare pentru semnături, în curte intră același general Nanu cu o înfățișare mult mai închisă.
– Domnule colonel doctor… cum vi se spune, îmi spune-ți, vă rog, ce s-a întâmplat astă-noapte? Suntem informați de starea pacientului dvs. și am aflat că s-au complicat lucrurile! se apropie amenințător în priviri generalul.
– Înțeleg, domnule general, că țineți sub urmărire un om fără mandat? Vă permite înalta funcție cumva peste legile în vigoare să monitorizați un om care și-a făcut datoria față de țară?! Și nu numai pe acesta, ci și pe mine prin mijloace de filaj ilegale! îl opri pe loc pe generalul Nanu, care privi încurcat din situația prezentată.
– Sunt cazuri în care avem mai multă putere decât prevede legea! spuse pe un ton superior generalul, vrând să refacă raportul de forțe din dialog.
– Aha, să înțeleg că sunteți dintr-o elită paramilitară și eu n-am habar de ea? Domnule general, să ne înțelegem, dacă nu luați aparatura de urmărire din casa mea și din apartamentul lui Rizea vă intentez un proces răsunător din care se va hrăni toată hidra mediei! și îl privi cu atâta convingere pe interlocutorul sosit intempestiv încât, dintr-un blocaj evident, acesta nu mai scoase un cuvânt timp de două minute.
– Înțeleg că mă amenințați cumva, domnule doctor? spuse încurcat generalul, băgat se pare neinspirat în acest joc de urmărire.
– Aveți 12 ore la dispoziție să vă strângeți toată aparatura de aici și din apartamentul lui Rizea, altfel ne vedem în cel mai mediatizat proces! îi spuse pe un ton cât se poate de convingător, din moment ce generalul se întoarse spre ușă.
– Dacă nu vă urmărim noi, o vor face alții! ținu să precizeze scurt musafirul nepoftit și închise ușa ușor în urmă. Aceste afirmații îl lăsară îngândurat pe doctor și realiză într-un fel complicațiile cazului. Era aproape edificat de ilegalitățile ascunse sub camuflajul secretelor militare. Vasăzică acești generali puteau abuza legea sub paravanul secretului de stat și al informațiilor clasificate. O mare poartă de scăpare pentru acești dumnezei în haine militare.
Era în fața ușii apartamentului familiei Rizea și fără să vrea auzi discuțiile din casă: “crezi că în situația asta mie îmi stă gândul la aventuri, mi-e de ajuns să-ți văd suferința! Mi-e de ajuns să înțeleg condiția jalnică în care putem ajunge! Nu sunt târfa nimănui!” și “lasă, lasă-mă, te cunosc bine, draga mea cu tot ce ai în căpușor!” Și în această atmosferă intră în rol doctorul, dar fără să dea de înțeles la ce a fost martor în mod întâmplător. Din acest motiv, am putea spune, a intrat mai repede, doar nu-i plăcea să asculte continuarea pe la ușă.
– Salut, dragii mei! Întâmplător ușa era deschisă și am zis că nu vă speriați de prezența mea! și se uită din hol la Livia care era între camera lui Imi și antreu.
– Vaaai de mine, te rog intră! răspunse încurcată Livia după discuția mai aprinsă cu soțul.
– De fapt, sunt aici să-l iau pe Imi, așa poate va fi mai bine. E absolut necesar să-l am sub supraveghere. De mâine vreau să-i fac analize. Nu am altă soluție, Livia! și intră în camera pacientului, îl salută și se așeză pe marginea patului.
– Gata, amice îți fac bagajele și te iau la reparații! îl atinse ușor pe umăr și îl salută pe Imi, chiar dacă observă dezamăgirea de pe chipul acestuia.
– Da, o las pe mândra mea să-și vadă de viață! Mă simt un musafir nepoftit prin zilele ei! lăsă mâna în jos într-o profundă lehamite.
– Ți-am spus, greșești dacă judeci așa, obiectivul nostru e recuperarea și nu urmărirea convorbirilor soției cu te miri ce inofensivi(e).
– Ei, ce ușor să spui acestea detașat de situația mea! se luă cu mâinile de cap și pacientul se forță să nu strige durerea din adânc.
– Vrei să spui că nu sunt implicat în starea ta, în ce simți? Sunt aici pentru tine, ce să fac? Trebuie să stau într-un picior sau să merg pe sârmă, să ai convingerea implicării mele? Nu simți că sunt cel mai apropiat de suferința ta? se ridică doctorul și luă o ținută de orator la tribuna conștiinței.
– Văd că ai venit să mă ajuți, Sabine, cum să-ți spun? Nu găsesc resorturile de a mă ridica peste starea asta nenorocită!
– Spune-mi, te rog, ce au serviciile speciale ale armatei cu tine? Am fost pus sub filaj și trebuie să te scot imediat de aici! îi făcu din mâini semn că sunt urmăriți și nu mai are rost să vorbească prea multe…
îi luă bagajele și îl coborî cu ajutorul unor vecini până la mașină. Livia îl îmbrățișă și-i transmise: „voi fi lângă tine mai mult decât crezi! Să fii atent la tot ce-ți spune Sabin, eu cred că te vei vindeca!” De mult nu l-a văzut Sabin pe curajosul Ieremia plângând la despărțirea de soție și casă ca un copil.
De fapt, pe tot drumul a plâns și a privit undeva dincolo de străzile care intrau sub roțile timpului. Nici când au ajuns acasă la Sabin nu a spus nimic, era îngândurat ca atunci când a plecat prima dată în Afghanistan. Îi simțea brațele calde ale Lidiei înfășurate peste umeri și sărutul lung pentru șase luni și mai bine. Apoi decolarea cu un avion de transport militar, imaginea tot mai mică a celor rămase jos și urcarea la cer prin norii albi și tot mai bine conturați sub aripi…zbura. În liniștea de sus avea senzația că lumea asta e atât de mică și nu înțelegea unde aveau loc atâtea frământări! Și așa a dormit mult timp din drum, a visat că mergea printre niște ruine și un copil îi arăta o mașină dezmembrată, o roată într-un șanț și capota desprinsă ca o uriașă conservă desfăcută legănată de vânt. Copilul i-a întins oglinda și când s-a privit și-a văzut fața tumefiată, plină de răni. Apoi a visat că un zid uriaș de pietre venea spre cortul lui și striga cât putea, în față apăruse un copac de care s-au lovit pietrele și așa a reușit să fugă. Desigur, așa cum e teama, neputința în această lume prin vis apar amplificate și trezirea e o izbăvire. Primele imagini din Afghanistan i-au dat senzația unei călătorii în timp, trăia senzația prezenței unei lumi legendare. Mașinile armatei lăsau în urmă nori de praf și fum, transportau pe lângă soldați și materiale de front, lăzi cu muniție, arme, dar și multe truse sanitare. A trecut pe lângă clădirea veche din beton cu canturi proeminente sub marginea acoperișului, cu ferestre înalte peste alt rând de ferestre, greu încercată de proiectile și prin multe locuri ciuruită și pătată de fum. Marea de beton a rămas în norul de praf, convoiul a mers pe un drum de pământ și piatră ocolind capitala Kabul, din care se vedeau câteva clădiri mai înalte și cupola cu turnurile (minaretele) unei moschei.