Levitații de Aurel Conțu
februarie 12, 2018 în Poezie de Aurel Contu
m-am speriat cumplit în dimineaţa aceea
spintecată de triluri şi bâzâit de albină
când am deschis robinetul din baie
şi a ţâşnit bolborosind dinăuntru-i
un şuvoi de lumină
m-am spălat pe faţă cu scursura aceea
lăptoasă care curgea în chiuvetă
era rece de-mi lăcrimau ochii
şi se lipea cu asprime de pleoape
ca praful de cretă
femeia din baie care-mi cântase la flaut
din Mozart şi Bizet toată sara
se scălda râzând în lumina din cadă
şi părea o statuie cioplită în marmură
de Carrara
am ieşit, Doamne, îngrozit şi confuz
din casa aceea bântuită
în grădină
dar, vai, nu mai puteam merge pe
tălpi şi pe vârfuri – ca altădată –
devenisem lumină
Comentarii recente