Depersonalizare

m-am trezit încă o dată din moarte
din somn
noaptea e ca un fel de Golgotă la capătul zilei
murim în fiecare noapte câte puțin
ne tragem sufletele ostenite lângă inimi
o zi întodeauna e prea mult chiar și pentru un suflet
nu ne mai ajunge timpul pentru câte avem de făcut
nu mai avem răgaz să fim tandri
să ne privim în ochi
ne iubim instictiv ca două amibe
luăm în fugă micul dejun sub cearșafuri
învârtim cheiile în contact cu gesturi reflexe
necontrolat
semaforul din colț clipește pe galben ca ochiul stâng al bunicii
ia mai duceți-vă dracului de comuniști nenorociți
dați-mi o pușcă
nu poți să nu-njuri în dimineața aceasta înroșită de stopuri
de cretini adormiți
salivăm precum câinele lui Pavlov la tot felul de chestii bizare
auzite la știri
unul și-a înjunghiat nevasta
altul a intrat cu mașina-ntr-un stâlp
ne trebuie neapărat o pauză de tras sufletul
un fier de călcat cu aburi
pentru netezit gândurile
s-o calci pe mă-ta
boule
îmi strigă o blondă dintr-un Mercedes prăfuit
e greu să traversezi ziua cu picioarele goale
să-ți păstrezi cumpătul
să rămâi viu
cu atâția stâlpi pe marginea drumului…