…despre Lira21

mai 18, 2018 în Evenimente de Cristina Ștefan

5/5 (1)

Cristina Ștefan:

Am fost invitată de conducerea Școlii “Mihail Sadoveanu” din Bacău la un cerc pedagogic la care tema a fost:

Modalități de dezvoltare a creativității- exemple de bună practică -. Am povestit despre experiențele mele ca cenaclist convins, îndrumând de peste 10 ani Cenaclul Lira21, dar și activitatea mea de la Școala Populară de Artă, un curs, de fapt, cu elevi între 9 și 15 ani. 

“Vă mulțumesc pentru onoranta invitație într-o școală atât de frumoasă, în care creativitatea se vede la orice pas- am spus adresându-mă directorului școlii, dl Iustin Antoniu, dir. adj. Carmen Isop, profesoarei Isabela Porcescu, responsabil Comisiei de învățământ la Șc. Gim. “Mihail Sadoveanu’, doamna Mihaela Radu. Erau prezenți învățători și profesori de Șc. “Mihai Drăgan” din Bacău, de la școli din județ, Buhoci, Parincea, Horgești, Răcătău, Ungureni.

Eu nu pot decât să vă spun despre propria mea aplicație în a deschide calea creativității literare, dar dumneavoastră sunteți cei care o stimulați zi de zi copiilor și chiar dumneavoastră înșivă.

Ce este creativitatea? Un proces mental cu care ne naștem sau un exercițiu mental pe care îl putem dezvolta? Picasso spunea: Orice copil este creativ. Problema este cum să îl faci să rămână aşa şi când creşte”.  

In ultimii ani, creativitatea ca discuție, ca stare, ca disciplină de învățare  a devenit un produs aproape comercial. Toată lumea dezbate problema creativității, sunt profesori în universități care predau ‘creative writing’, Cambridge, Oxford și până la grădinițe, unde educatorii se familiarizează cu noua metodă de predare care impulsionează de la primii ani creativitatea copiilor.  La noi, prozatoarea Doina Ruști predă un curs de scriere creativă la Facultatea de Limba și Literatura Engleză din Universitatea București.  Pe internet, sunt mii de cursuri, sute de spicheri, de materiale explicative, filme și practici în marea lecție de creativitate.

De fapt, pot spune după o îndelungată experiență atât artistică, literar-artistică, dar și după o muncă în domeniul economic de aproape 40 de ani, că orice om este creativ. De ce nu putem toți fi imaginativi, inventivi, de ce nu putem exprima artistic, sau în orice alt domeniu, forța noastră de creație? Răspunsul ar fi vast și ne duce cu gândul la lipsa educației în acest spirit, la rutină, la comoditate, la sărăcie, la opțiunile greșite în viață.

O altă întrebare ar fi: se poate preda didactic creativitatea, dacă ea vine din genele noastre, din AND-ul fiecăruia, mizând pe capacități absolut individuale?

Cred că predarea creativității s-ar constitui în exerciții stimulative, dar practica, impunerea, definirea în termeni pedagogici ar contraveni liberei exprimări. (…)

Experiența mea de îndrumare a creativității mi-a adus satisfacții nebănuite vreodată…Ce am făcut concret? Cum am pus în pracțică pasiunea mea pentru scris și citit, pasiune demonstrată din copilărie, dar din care nu mi-am făcut profesie…

În anul 2008, fiind activă pe rețele literare, în unele eram administrator, în altele colaborator, comentator, am înființat un site pentru tinerii scriitori: ‘Cartea tinerilor scriitori’. Intenția mea inițială a fost să ajut tinerii talentați să devină vizibili, să-i promovez, să le asigur recunoașterea în literatură. Lucrurile au mers însă singure spre dezvoltare, au venit în site profesori de limbă română, învățători, scriitori de renume, critici literari, astfel că în 2009 ne numeam deja ‘Cenaclul interactiv, Lira21′, cu 500 de utilizatori, zeci de mii de texte comentate în sute de mii de postări. În acest site am peste 30.000 de comentarii la text. Rezultatele acestei activități laborioase sunt peste așteptările oricărui îndrumător de cenaclu. Scriitorii cu care am purces la drum sunt azi recunoscuți, au multe volume publicate, și-au făcut la rândul lor cenacluri, îndrumă, au devenit critici literari…’Liriștii’, cum ne spunem noi în literatură, iau majoritatea premiilor la concursuri naționale, internaționale, în revistele de literatură țin pagini întregi, au devenit membri ai Uniunii Scriitorilor sau ale altor asociații de scriitori…În acești 10 ani am tipărit 8 ceasloave de poezie și proză, am organizat concursuri tematice, am editat prin editura mea ARTBOOK, zeci de volume de autor…‘Școala blândă de poezie’ cum a fost supranumit cenaclul meu este foarte activă și azi. Copiii de atunci au devenit studenți la universități sau dacă au ales altă profesie, mai scriu și azi. Mai presus de aceste rezultate remarcabile potențarea creativității în acest mare grup cultural a dus la solide prietenii, iar membrii noștri locuiesc în străinătate sau în colțuri diferite de țară…Unul din principiile aplicate a fost: citiți-vă cu atenție unii pe ceilalți, dar sfaturile să fie altruiste, de încurajare…Probabil că selecția mea a ținut cont și de caracterul uman cu care am rezonat și de aici succesul.

Al doua aplicație în munca pentru stimularea cretivității, a fost în calitate de profesor, timp de trei ani la Școala Populară de Artă Bacău, unde am îndrumat o grupă de copii, în scriere creativă. Copiii aveau între 9 și 15 ani, de aceea lecțiile pentru care m-am pregătit, cu plan de lecții și materiale ajutătoare au necesitat o atenție specială pentru a fi asimilate de vârste diferite, dar și de copii cu temperamente și aptitudini diferite. În toate orele noastre literare am pornit de la ceea ce învățăm școlărește dar aplicăm prin propriile prisme de înțelegere și interpretare. În toate lecțiile am avut parte teoretică și parte de creație.

Dacă am început ludic, prin a le cere copiilor propriile definiții la noțiunile de bază: artă, cultură, limba română, am încheiat prin exerciții mai dificile, dar copiii mei după doi ani și jumătate erau déjà pe un făgaș cultural deschis și dens. Lecții:

Au scris poezii, proză, au avut idei excepționale la a inventa propriile metafore, propriile narațiuni și au culminat cu scrierea propriei piese de teatru, jucată în fața oficialităților băcăuane, a profesorilor și părinților. Am marcat toată această activitate într-o carte, lansată așa cum se cuvine la Uniunea Scriitorilor din România, cu premii, diplome, medalii. Dintre sute de catarge, este o antologie care va rămâne în Biblioteca Națională a României și va conta la viitoarele CV-uri ale copiilor, prin diploma acestui curs, indiferent în ce domeniu vor dori să-și manifeste creativitatea…

Activitatea mea pe care mi-am asumat-o ca pasiune și scop continuă. Concursuri, poiecte, cenacluri, cărți, antologii, lansări de carte, emisiuni televizate. Eu, personal, nu sunt un model de creativitate, scriu ca urmare a pregătirii mele, a experienței, a lecturii susținute la care nu am renunțat nicio clipă, dar nu rămân la propria mea satisfacție spirituală și culturală. Împărtășesc această pasiune cu cei care vor să rămână treji în preajma nesecatului izvor de cultură a umanității, literatura.  Vă mulțumesc și vă doresc sănătate, satisfacții profesionale și bucuria recunoștinței pentru dascăl.

Vă mulțumesc, multă sănătate și vă doresc să vă bucurați de recunoștința elevilor dumneavoastră!

Colectivul profesoral a demonstrat creativitate prin chiar invitarea mea la un Cerc Pedagogic, știut fiind faptul că doresc mai multă apropiere între scriitori și profesori, între experiența scriitorimii noastre și elevi…Cred că ne-am bucurat reciproc și prin prezentarea revistelor care promovează tineretul, Plumb- Scântei galbene, Ioan Prăjișteanu,  Spații culturale de la Buzău, Valeria Manta Tăicuță, prin darul meu de carte personală și antologii.

La atmosfera dinamică și apreciativă a venit în aplauze actorul băcăuan Bogdan Matei care a făcut o demonstrație chimică, rogvaivică,  de creativitate ad-hoc, ba chiar și un exercițiu de creativitate cu profesorii participanți…

O zi a florilor, a culorilor- o zi cu zâmbete și încredere în viitor…

Cristina Ștefan

Note