să scrii despre răvășire i-a spus

ea îl privea cu ochi de iubită

între ei nu crescuseră buruienile

nici găuri negre nu se căscaseră

aerul feliat subțire între trupuri

trăgea cu ochiul s-ar fi oprit

să le amâne-mpreunarea

nu știu de unde ai apărut

m-am trezit cu tine pe acoperișul lumii

parcă din palma mea te-ai fi topit

și tot de-acolo te-ai întrupat

ea îi zâmbea cu suflet de iubită

pântecele ei dogorea a vară

și-o duzină de prunci nenăscuți

băteau darabana pe linia moartă

în vara aceea i se opreau amintirile

despre lumea înghețată

pe inelar o lacrimă s-a prelins

precum un dor bolnăvicios

el o iubea ca pe ultima femeie

ce-i trecuse pragul zorilor

cu numărul opt

ar fi vrut să o găsească mereu

în veranda cu geamuri mari

prin care cerul le năpădea

ca o spuma de sidef  oasele