orice încrâncenare a minții înaintea ochiului
mă sperie
îmi arată că nimic în mine
nu-i infailibil
nici măcar mintea
cu tot trecutul ei ancestral
în care nu se mai regăsește
ce poate fi mai irelevant decât gândul acesta
insinuant
mai firav și fragil decât un puf de păpădie
care îmi strecură în suflet o presimțire inexplicabilă
asociată cu o primejdie iminentă
cum să nu te sperii
când simți că ți se zbate instinctiv ochiul stâng
într-o logică inaccesibilă a morții
(neînscrisă în incoștientul nostru și neexperimentată
de nimeni până acum!)
Freud credea într-o logică unică a vieții
a unei stări perceptibile prin simțuri
prin repetiție
în afara acestei stări a ființei
nu poate exista niciun fel de logică
nu ne putem reprezenta cu adevărat cum ar fi să fim morți
în inconștientul nostru nu există timp
sentimentul trecerii sau al unei cronologii
există doar frica primordială
de a nu rămâne singuri
de a nu fi castrați
peste care plutește un sentiment obscur al vinovăției
moartea dușmanului
alte conflicte nerezolvate
primejdioase
în calea nemuririi
în care credem
teama de moarte însă ne stăpânește
mai mult decât suntem dispuși să admitem
de aceea
poate
orice încrâncenare a minții în fața ochiului
mă sperie…