În zi de centenar, aș vrea să văd o Românie altfel decât răstignită…

Trece peste noi
ca un cutremur de durere
anul Centenar…

Cât de orbi să fim
să nu vedem plângând
o Țară
plină de rănile
ce nu se mai vindecă!

Cât de fără inimă să fim
să punem coroană de spini
unui Prunc Sfânt
născut în suferință
ce ne-a încoronat prin numele român!

Cum să străpungem
acele mâini răstignite
de Mamă
care veșnic ne-adună
în dorul de Acasă și vatra străbună?!

Cum să-i spui să tacă
acelui glas unic pe lume
Limbii Române
în care am învățat să vorbim
unii cu alții, dar și cu Dumnezeu?!

…

Nu suntem pierduți
mai este o nădejde
România renaște…
Inima ei ne vestește
că Hristos a înviat
în zi de Centenar!