Amanta de proximitate- PETRE ISACHI

Numindu-și însemnările din volumul “Amanta de proximitate”, editura Corgal Press, 2011, ca fiind” inutile” sau “un streptease metafizic”, Petre Isachi a continuat exercițiile literare și filozofice în timpul dintre 9 noiembrie 2009 și 20 ianuarie 2011. Poate că termenul “exercițiu” nu e cel mai potrivit venind din eseistica gândirii unui spirit erudit, enciclopedic și nici pentru modul în care gândește criticul Petre Isachi literatura, prin aceste note, replici, aserțiuni. Cert e faptul că prima impresie m-a dus la Cioran, un Cioran mult mai apropiat de literatură, fie că e cea contemporană, fie că vorbim de înaintași… dar citesc și comentarii și meditații filozofice de un bun simț existențial și riguros. Petre Isachi, prin cartea însumând așa numitele “Însemnări inutile”, impune acea stare, rară azi, a unui intelectualism enciclopedic, dătător de sens, de înțelegere, de aprobare pentru tot ce se întâmplă cultural într-o anume epocă, într-o anumită zonă a lumii.
Tot cert este faptul că Amanta de proximitate reprezintă ideea de literatură în sine, ea este obiectul cărții și nu opera unuia sau altuia dintre scriitorii lecturați sau a vreunui filozof menționat. Ideea este cea care va descoperi Eul “povestindu-se lui însuși”, printre “inefabilele contradicții ale haosmosului”.
Însemnările lecturate duc, fără tăgadă și sinergic, spre final, la atestarea IDEII de lectură critică, de interpretare critică, lăsându-i cititorului, “Măria-sa”, latitudinea verdictului.
Multe lecturi au marcat spiritul critic al profesorului–autor, pentru care necesitatea de a le reține s-a transformat într-un jurnal editabil și util cititorului. Se poate extrage o listă de lecturi remarcabile din literatura contemporană și din critica literară de elită: Eugen Negrici, Tudor Vianu, Leonida Maniu, Nicolae Manolescu, Eugen Simion. Poeți și critici băcăuani: Viorel Savin, Constantin Călin, Ion Tudor Iovian, Ion Fercu, Cornel Galben sunt câteva nume din multele însemnări. Nu vorbim de recenzii sofisticate ci de flash-uri ideatice pe marginea lecturii:
“13 aprilie 2009
Cred în aserțiunea lui Tudor Vianu: “Succesul e o pantă coborâtoare”. Mulțumesc lui Dumnezeu! Nu prea am avut succese la viața mea.”
Marile cărți, începând cu Biblia, cu anticii ( Antigona lui Sofocle, Ulise- Homer) filozofiile cu marca Machiavelli, Rochefoucould, Voltaire și Nietzsche sunt interpretate scurt, esențial, tranșant:
“11 septembrie 2010:
Cea mai mare nenorocire pentru un om de litere, susținea Voltaire, nu este poate aceea a se constitui ținta invidiei confraților, de a fi victima uneltirii, de a fi disprețuit de puternicii lumii, ci de a fi judecat de proști. Personal sunt convins că proștii stabilesc ierarhia ce conduce lumea.”
Pe tot parcursul volumului există borne filozofice care, având fundament o idee aforistică, se transpun în replici, uneori de negare sau de definire inversă. Sunt un joc de șah aceste antitruisme, cu mat la rege: ideea de lectură.
“7 aprilie 2010:
Sowders a descoperit că lenea este mama a nouă invenții din zece. Trebuie să-mi cultiv lenea. Poate…poate…voi fi mai inspirat.”

“22 aprilie 2010
Când verific cardul, moare în mine un Soljenițîn, scrie Radu Vancu în Elegia codului PIN din vol. Monstrul fericit, editura Cartier Chișinău, 2009. Genial ales mi se pare motivul Soljenițîn. De aceea nu-i cred pe aceia care cântă prohodul poeziei/ literaturii.”
Mesajul acestui volum, deși nerecunoscut de autor, dintr-o modestie aproape inexplicabilă, ar fi că lectura cere, impune temeinicie și judecată din partea cititorului. E simplu de spus ca pe internet: mi-a plăcut! superb! sau nu mi-a plăcut. Cine te-a-nvățat să scrii? Nu e de ajuns, vorba dramaturgului Viorel Savin. Nu e de ajuns! Mai trebuie să intervină întrebarea “de ce”? De ce citesc? Care-i ideea? Și ce citesc? Întru ceva anume, cum? Iată un ajutor venind din irepresibilul rechizitoriu al lui Petre Isachi:
“4 aprilie 2010
Mi se pare că astăzi scriitorul scrie din ce în ce mai mult pentru cititorul mediu, care, dacă îl citește, nu o face cu scopul de a învăța ceva de la el, ci pentru a vedea dacă textul coincide cu știința banalității de care dispune. Caracteristica prezentului este că sufletul mediocru are cutezanța de a afirma drepturile mediocrității și a le impune scriitorului.
Inexplicabil, intelectualul/ artistul/ elita/ minoritatea uită că masa/ gloata/ mulțimea recrează, vopsește în gri, tot ce nu este după chipul și asemănarea sa, tot ceea ce este deosebit, excelent, individual, calificat și de elită. Victoria omului-masă este indiscutabilă…
Această lege nescrisă mi se pare a fi eternă: cine nu este ca toată lumea, cine nu gândește ca toată lumea riscă să fie eliminat. Personal, m-am convins…”

Concluziv: Petre Isachi rămâne nu numai un pedagog de școală modernă, complexă, ci și un om al bibliotecii de nivel înalt, lecturabilă cu mintea trează, organizat, un critic de calibru savant a cărui scriere examinează, nu neapărat didactic, dar subtil, metafizic și estetic deopotrivă. El vede textul din text, ideea din idee, judecând și emițând text și idee.

Cristina Ștefan, martie 2018