KSATRIYA – Sever Bodron și Florin Dura

Filologul Sever Bodron și inginerul Florin Dura au editat la Docucenter în 2016 un volum pe cât de interesant, pe atât de interpretabil. Ce cuprinde este un mixaj de istorie a etniei țiganilor români, de povestiri romanțate din viața nouă și veche a diferitelor personaje, multe la număr,

relatări ale  persoanelor selectate de autori din această etnie, dar și poeme, tablouri, fotografii…Spun mixaj pentru că s-ar potrivi unui film documentar de succes.

KSATRIYA a avut drept consilier editorial pe  profesorul Valeriu Traian și cuprinde capitolele:

1. Sever Bodron- RECONSTFICŢIO cu povestiri și documentare istorice despre țigani…această monografie pornește de la ‘1385’“: România pentru evreii masacraţi de europenii din vest ca şi pentru ţiganii rămaşi în sud „cingane” în Serbia (potcovari, şelari), „atingani” în Ţara Românească rămaşi în sud în Traco-Dacia după exodul pornit de uzii ce pătrund în Moldova şi Basarabia (1053), exod continuat de cumanii care atacă Dobrogea (1064) pătrund în Moldova, se răspândesc în Muntenia, Transilvania (1067-1074), iar Bat cu 500.000 de tătari „ad populosam Cumanorum coloniam” împrăştie, distrug, jefuiesc, pe cei ce nu reuşesc să fugă „îi taie cu săbia lor încruntată””. Imaginate ca un dialog cu personajul Lorin, povestirile conțin istorie, obiceiuri, tradiții și realizări, de care rar sau deloc s-au auzit în câmpul literaturii noastre, deși conviețuim cu țiganii de sute de ani… “La roată sau la banc, ceramistul lua pasta şi înainte de a o modela o lăsa în seama palmelor care, sensibile, descopereau şi înlăturau… bănuiala ce curmă avântul. Cu ocazia sărbătoririi personalităţilor, pe celelalte mese îşi făceau loc: Mithras de la Romula, Afrodita de la Cârna, Dionis de la Callatis, Fortuna „Micia”, Cavalerul trac. Argintarii, ca în cântecul „argintaru-i argintar, toarnă plumb şi scoate bani”, de aur erau „Alexandru cel Mare”, „Tiberiu Moesia”, „Claudiu” năsosul, alte monede din istorie.”

Date monografice ale altor autori pe care i-a preocupat istoria etniei conlocuitoare întâlnim în episodul dedicat universitarului prof. Mihai Merfea: “După ce gazda ne-a zâmbit cu şampanie şi pacheţele ambalate cu celofan, neobositul Merfea l-a invitat la cuvânt pe Durič care dorind să afle cine-l onorează, a cedat cuvântul gazdelor. Cercetătorul m-a rugat să prezint cartea romului sârb. Am dorit să-l bucur pe autor, evocând şi întâmplări din Ksatriya cărămidarilor de la Bacău la care am fost adoptat ca şătrar. Pentru a atenua uimirea, mai bine zis costernarea ce a urmat, domnul rector Merfea mi-a susţinut punctul de vedere exprimat şi-n cartea aceasta, cu numeroase apropouri. Era tare modest; cercetările făcute de domnia sa cu ajutorul romilor din Băcioiu, ai comunităţii din Bâşca Berzunţi, al căldărarilor din Gura Văii, de la Pălămida Valea Seacă, Sascut.”

Povestirile se axează și pe suferința țiganilor, iată în povestirea VALBUDEA? MEDREA? MESTROVICI! un pasaj impresionant care după acuratețea redării nu poate fi decât real:

“I-a invitat, să-l onoreze pe Constantin Prisnea, prefectul judeţului; preşedintele Consiliului judeţean, mâhnit că adjunctul care, gură cască la decoraţiile atârnate de gât până sub buricul oficialului cât muntele, s-a bâlbâit când i-a transmis mesajul, amestecând bijuterii, zeiţe, alticele de la ksatriye, pe care cuceritorul scofâlcit le-a împins cu dolofana la marginea mesei.

• Nu-i certaţi! Mâine voi încărca într-un bouvagon pe toţi zlătarii şi-i voi expedia în Stepa Baicală, la minele de aur şi argint unde vor face destule chestii din astea că ne vor plictisi. Ferească Dumnezeu să ducă lipsă de comenzi, că stalinismul mă obligă să-i întorc în Dombas, la cărbuni, şi când nu vor mai răzbi, gata cu ei! Şi împingem alte popoare, mândria!… La loc comanda! După Stalin, Valeev? Ocuparea de către cominternişti a băştinaşilor care vor pieri!… Ca să-şi revină din aiureala belicoasă, băcăuanii au pus pe masă generalului urcioraşe colorate, ulceluţe, figurine… Nu mă interesează! strigă şi mâna i-a devenit măciucă. Mâine voi încărca în alt vagon şi olarii. Îi voi trimite în sovietele din Asia Centrală, pe urmele lui Gengis Khan care i-a adus acum o mie de ani în Evropa.”
  • Povestirile lui Sever Bodron, o monografie romanțată, plină de date istorice reale, de personaje reale, poate constitui subiectul unui documentar filmat. Autorul a făcut și o muncă asiduă de cercetare, continuând istoria țiganilor redață de profesorul Mihai Merfea, aplicând noi izvoare, noi dovezi ale acestei vechi etnii cu care conlocuim de veacuri…concluzia ocrotirii țiganilor, a respectului și prețuirii lor o spune Sever Bodron chiar în incipitul acestor povestiri:

“Cu toate astea România rămâne pentru evrei, ţigani, alţii port la Marea Neagră (concurând Amsterdamul, olandezii nu ne oferă viza Schengen), Trecătoarea spre Rai. Ţiganii, evreii, alţii au întâlnit aici oameni ocrotitori al căror prototip a fost Ioan al lui Asan, regele tracilor slavizaţi, bulgarii. „Celor ce veneau la dânsul dar mai ales romeilor prea bine şi omeneşte le plătea leafa” (Gheorghe Şincai, nu cumva primul care foloseşte etnonimul „rom”). Paşnici meseriaşi, ţiganii s-au mişcat liber în Transilvania, Moldova, Ţara Românească, cum, unde au dorit.

Numai după moartea lui Ioan Asan al II-lea (1241), boierii, domnitorii, călugării adoptă instituţia robiei de la tătari. Romii, ceilalţi, de pe moşiile lor devin robi, formând ţigăniile domnească, mănăstirească, călugărească.”

II. Al doilea capitol, autor ing. Florin Dura, absolvent al Univ vasile alecsandri, masterand al Univ danubiana, țigan provenind din familia de lăutari Dura, se intitulează „UNDE EŞTI, DOAMNE?” (lungi au fost drumurile morţii către Bug, grele căile întoarcerii acasă)

Memorialul romilor de la Bacău consemnat din îndemnul prof. Mihai Merfea

de Florea Fieraru (Bacea)

Suita de articole urmează integrala volumului întru completarea de către Florin Dura a altor aspecte, de data asta cotidiene, ale vieții și preocupărilor țiganilor din această parte de continent, o menire lăudabilă în conjunctura noastră europeană de azi, când se bate monedă pe proscrierea acestei etnii. La cea mai simplă căutare pe Google, sunt doar fapte îngrozitoare ale țiganilor plecați din România și jurnalismul internațional aruncă paie pe foc, denaturând, generalizînd, exacebând dar mai ales mințind. Comunitatea internațională ar trebui să facă bine, dincolo de acuze, să se preocupe de proprii condamnabili, să integreze

țiganii în locurile în care s-au stabilirt așa cum a făcut poporul nostru de milenii cu ei și cu atâtea alți migratori, ungurii, slavii, turcii care trăiesc și azi în bună pace cu românul.

Din capitolul autorului Florin Dura selectez: „Înainte”-i cuvântul potrivit ! de Sever Bodron

în care se specifică în clar:

“De răspundere a dat dovadă ing. Florin Dura când am intrat în legătură cu romii supravieţuitori ai Calvarului de la Bug. Personal datorită însufleţirii lui, am aflat cum au murit părinţii copiilor cu care m-am jucat în ksatryia amintirilor de copil, petrecute la marginea Bacăului în cărămidăria Condurachi M-am îmbogăţit sufleteşte şi  documentar cunoscând pe doamnele Maria (Mia) Costea, Viorica Tulceanu, pe Vânt Milică, Vili Florea Bacea şi alţii de la care am aflat că nu-i de-ajuns să asiguri puşculiţa familiei cu Euro, parai, parnuse, că trebuie să te preocupi de asigurarea sănătăţii fizice şi spirituale a comunităţii în care trăieşti.”

Răspunderea lui Florin Dura a cuprins oameni și fapte ale țiganilor din Bacău și împrejurimi:

• Cine eşti mata Vânt Milică? De la care aflăm că
  • “Da’ ursarii care au moştenit de la prinţesa arabă Valtui de acum 100 de mii de ani, răbdarea de-a domestici sălbăticiunile, rămân necondiţionaţi de nimeni în practicarea artei lor multimilenare, dar și că În dimineaţa zilei de 29 iunie(1942), romii din mahalalele putrede ale Bacăului: Zarafi, Taverna, Căsăpii, Valea Plângerii (căldărari, vrăjitoare, văcsuitori de ghete, vânzători de flori, salahori) s-au pomenit în case cu urgia lumii, bestii care i-au smuls ca pe buruieni din aşternuturi, îi însemnau, dacă era cazul, îi aruncau în drum, aşa cum se nimerea, împingându-i din spate cu patul puştii. Câte unu se opunea, era făcut terci cu bâtele.”

– Povestea lui Fâcea Mihai (Candian):

“Noi ţiganii nomazi am dus-o bine până ce Antonescu a ordonat să fim deportaţi în Transnistria… Şatra noastră era  compusă din 30 de familii. În Focşani, în iunie, ne-au înconjurat jandarmii, ne-au dus la post, ne-au făcut dosar cu bunurile pe care le deţineam: cal, căruţă, bani, bijuterii din aur şi argint. Apoi ne-au dus până la prima comună, ne-au predat şefului de post care la rândul lui ne-a dus până la altă comună şi aşa din comună în comună, până am ajuns la Podul lui Isac. Am aflat că ne aştepta Transnistria-Bug”…

– Culegătorul poveştilor de la ţiganii deportaţi  în anii 1942-1944: 

“Mă numesc Feraru Florea (Bacea)… Am fost ţigan nomad… M-am născut în anul 1933 pe data de 6 februarie… Fiind copil în vârstă de 5-6 anişori, mă jucam şi eu cu copii de vârsta mea… Deoarece noi colindam toată ţara şi poposeam cu şatra prin sate.”

– Povestirea lui Ciubotaru Gheorghi (Vanea): “Am dus o viaţă fericită în perioada regelui Carol al II-lea. Primăvara, când plecam, oamenilor le părea rău…

Am fost liberi şi fericiţi până în anul 1942 când a venit ordin ca toţi ţiganii nomazi să fie deportaţi în Transnistria-Bug.”

– Amintiri strigătoare la cer

Trasee: …“i-au mai minţit şi că în drum spre Tighina vor avea voie să cumpere de mâncare: dar zecile de romi care se grăbeau să iasă din convoi erau împuşcaţi, ca Miftea din părţile noastre, împuşcat de faţă cu soţia şi copii, trei fete şi doi băieţi între patru şi zece ani.”

– În Bacău după 74 de ani: “toţi, care din punctul de vedere al avuţiei nu eram în stare să aducem nici un profit, an fost declaraţi „gunoaie umane nefolositoare” şi eram câteva sute. Ne-au repezit la gară, împungându-ne cu baionete, pistoale. Când am ajuns, ne-au forţat cu lamele maşinilor de la salubritate să intrăm în vagoane: erau pentru vite cu scrisuri batjocoritoare, cu geamurile bătute în scânduri, fără apă, fără alimente, fără să avem unde ne duce afară. Am îndurat aceleaşi tratamente cum spun evreii. ”(Maria (Mia) Costea)

– Din „Povestea lui Stoian Mina”:

“Atunci ne-am dat seama că noi suntem duşi pentru exterminare. Iar în vagonul care eram noi, o bătrână de 79 ani nu a mai putut să suporte foamea şi necazu acesta.”

– Spicuim din „povestirile” lui Cavaci Silică:

Baba Aglaia: “era o femeie de 65 de ani şi nu a avut pe nimeni, decât un singur băeat de 22 de ani pe nume Vasile, care nu era căsătorit, şi el avea grijă de mama lui, căci tatăl său murise cu ani în urmă. Şi când s-a furişat şi a vrut să iasă din convoi să cumpere ceva pentru măsa de mâncare a fost văzut de jandarmi şi împuşcat mortal”

– Împuşcaţi ultimele dovezi ale existenţei noastre

NUMELE

şi Registrele de evidenţa populaţiei nu vor mai fi: “Bogdan este numele despre care s-a scris că este cuman, l-a purtat maramureşanul care în 1200 coboară cu un grup de oameni şi în Moldova înfiinţează sate cu numele de Bogdăneşti, ca acela din 1932. Pentru noi Bogdan e înrudit cu „bhaga” (noroc, reuşită) din limba hindu vorbită de populaţiile protoariene din care, după marele istoric Xenopol, s-au desprins tracii.”

Închei selecția mea și redau integral Poemul Andreei Vidrașcu, deși ar trebui să vorbim despre mulți oameni talentați, artiști plastici, titrați în diferite domenii și facultăți, să vorbim despre o actualizare a etniei țiganilor, în zilele noastre:

POEM

“Din vamă-n vamă, iată-ne ajunşi pe prima treaptă din câte trebuie să străbatem dacă vrem să ajungem la Bunul Dumnezeu. Prin gând vă chem pe voi cei risipiţi în veşnicie ca sufletele voastre unite cu ale noastre minţi, braţe să fie în ajutorul celor ce se străduiesc să ne ridice pe a doua treaptă din cele paişpe? înspre Domnul ca de la El, cu El, prin El s-ajungem la cei ce ne dau semnale, din cine ştie câte tainice tărâmuri, fraţi să fim! ”

Andreea Vidraşcu

Istorie și oameni de demult și actuali, holocaust și supraviețuire, suferință și luptă pentru devenire și civilizație ar fi mesajele transmise de această carte complexă, căreia nu i s-a dat atenția cuvenită, nici de critica literară, nici de societatea civilă. Dar Sever Bodron și-a făcut datoria de filolog, de istoric, de cetățean, prin compunerea acestui volum âmpreună cu dl Florin Dura.

Ksatriya…vine din străbuni, vine să ne dezmeticească înțelegerea și pacea dintre etniile noastre.

Cristina Ștefan

•