RODICA DASCĂLU – NERVURI – “În mine e raiul”

Un al doilea volum de poezie al Rodicăi Dascălu, m-a provocat să purced la o comparație cu volumul său de debut, pe care l-am girat, “Dansul vieții“ și despre care, entuziasmată, spuneam: “M-a frapat acest volum de poezie, îmi pare că fac un gest măreț dăruindu-l mai departe ca pe tot ce vreți: poezie a vieții, cântec de înfruntat moartea, lecții de contemplare, filozofie antisceptică, dar mai ales demarcarea între important și nonimportant ca sens al existenței. Pace și armonie cu natura și cu tine însuți, iubire dăruită ție și semenilor, rugăciune și credință în Dumnezeu.“
Vorbim despre cartea de versuri sub titlul “Nervuri“, prefațată de Valeria Manta Tăicuțu, la editura Ateneul Scriitorilor, 2018, o carte mică în format, dar mare în mesaj. Ceea ce este vizibil, de la primele poezii din volum, denotă o dublă realizare: o rafinare stilistică, o mătăsare a versului și doi, un management ideatic mult clarificat. Căutarea sinelui poetic, cel vindecat, are două distincte rezoluții: rugăciunea spre Dumnezeu și armonia cu natura. Pe cele două căi și-a aflat poeta sensul existenței și orice poezie pare a da acest sfat prin propria reflexie către lector. Rugăciunea către Dumnezeu aduce înțelesul limpede al menirii umane: “în rugăciune pășesc atent/ mă sfătuiesc cu propria conștiință/ sunt o piesă într-un plan divin/ ochii interiori se deschid/ am rostul meu“( smerenie)
Antitetic, versul balansează extremele existențiale: lumină – întuneric, viață – moarte, bine – rău, dar această stilistică poate consacra siguranța opțiunii lirice, poezia devenind claritate, iluminare platoniană, un “nihil sine Deo“ ubicuu:
“cioburi colorate se reașază/ și dobândesc lumina unui vitraliu/ mă apropie de Dumnezeu/ am ales Calea“ (lumina unui vitraliu)

Ce ne poate vindeca de moarte ca gândire finibilă în orice moment al vieții? Ce ne poate da înțelesul vieții este mai aproape de noi decât vedem și înțelegem, ne este la îndemână, dar nu știm converti această bucurie în darul vieții sau dansul vieții, cum spune poeta. Natura este răspunsul. O vitalitate proprie mediului din care provenim, o vitamină zilnică infuzată energiei noastre prin simpla privire în jur:
“noaptea se destramă în tremur de Frunze/ pictează cerul amiaza zilei/ spre seară cenușiul învăluie lumea/ nebănuitele nuanțe dau farmec existenței“ (fascinație)
Rodica Dascălu și-a format propria nișă de artă a naturii în conștiință, se plimbă adesea prin parc, merge în diferite orașe și reține, pe obiectivul foto, imagini superbe, ne bucură pe facebook cu citate alese din poeții săi preferați, merge la evenimentele culturale, vernisaje, evită singurătatea și tăcerea…este o terapie și spuneam și despre volumul precedent, ea împărtășește aceste leacuri simple, naturale cu noi, cititorii. Ne învață surâsul, seninul, e o viziune zen această cură de natură, căci și fără vizibilitate directă avem la îndemână amintirea, inteligența de-a ne-o imagina, avem sentimentul, inima:
“strângându-și pelerina /înfrântă precum o umbră la apus/ frica se retrage/ un surâs îmi luminează chipul / parcă aș primi din grădina copilăriei/ un trandafir abia cules“(,,limpede nu vezi decât cu inima”)

Litote, poemele, în majoritatea lor, aduc esențe de gândire și sentimente energizante, nimic abnorm, nimic forțat, curge un firesc de viață și te învăluie o stare bună, de parcă ai primi o nouă certificare a existenței, cu uimirea că nu ai văzut până acum, nu ai învățat nimic de la viață și de la obstacolele ei. Avem posibilitatea piruetei, o poezie care îmi pare definitorie gândirii vindecătoare practicate de Rodica Dascălu:
“în mine e raiul
îl clădesc pas cu pas
cad și mă ridic pe drumul ales

oprește-te
ascultă
fii

veșnicia mă găsește
în luptă cu mine însămi“ (piruetă)
Nou în structurarea versurilor sale, Rodica Dascălu aduce câteva prozo-poeme: amnezie, cu o alură eseistică dar liric prin mesajul către o doamnă învățătoare acum amnezică; renaștere în care“ îți povesteam deseori ce mult înseamnă pentru mine natura“, temă favorită poetei; trezire, un pastel nocturn reușit; când… mă las mai mult în voia Lui, în cea de a doua tematică definitorie, Dumnezeu.
Nervuri…o carte în dar, o carte de itinerar spiritual, de definire a conștiinței, acum, la vreme potrivită, într-un secol în care ne-am batjocorit planeta, morala, tradițiile și credința milenară, un secol al bolilor incurabile aduse de civilizație și noncivilizare. O carte de învățătură!

Cristina Ștefan, nov.2018