Dan Perșa- Dincolo

Romanul fantastic “Dincolo” al lui Dan Perșa ar putea fi clasificat la Low Fantasy: întâmplări supranaturale într-o lume reală, dar este mai mult decât atât. Cascadă epică și lirică deopotrivă cartea, de la editura meditative arts, are acțiunea axată pe arhetipul moarte-suflet, iar trasarea personajelor și mesajului are un umor subtil, venit parcă din spiritualitatea rurală a străbunlor, care la moarte se veseleau, se bucurau primind sfârșitul ca pe o izbăvire a suferinței. Fără a fi fixat cronologic și cu o spațialitate redusă la un sat, Scăieni, undeva între dealuri și pășuni, romanul desfășoară întâmplările a patru suflete de oameni care au murit, călătoriile lor, vămile lor, când la îngeri, când la diavoli, amintirile, remușcările, toate venite odată cu marea eliberare, destruparea din locașul părăginit al vieții pământene.
Ludic, prin excelență, cu o inventivă structurare a planurilor epice, desfășurătorul lasă lectura să zburde imprevizibil, cu un zâmbet șugubăț permanent, cu ironie fină, proprie postmodernismului: meditația pentru calea de după moarte se face cu umor fin și dacă existăm în continuare sub forma sufletului, atunci musai să fim la un înalt grad de spiritualitate, o postură sobră și înțeleaptă. Așadar, pe când cele patru suflete călătoreau printre “priveliștile neîntinate ale universului” și “se bălăceau și ei o vreme în para stelei”, colonelul (unul dintre personaje) a intervenit brusc întru corectarea atitudinii sufletești:
“Nu mai avem nici bucuriile, nici îndoielile omului trăitor, târâtor pe pământ, spuse colonelul, dar avem altele acum… demne de puterile noastre sufletești, adaugă el.”
Meditația auctorială, privind existența și moartea, este liantul acestui roman; că este transcrisă prin vorbirea și gândirea unor personaje ține de tehnica bunului prozator și respectă ireproșabil tipicul fantasticului în literatură: se situează în lumea imaginarului dar se manifestă în realitatea obișnuită. Un roman fantastic bun dă și dorința de a fi real. De ce n-ar fi așa, cu speranța nemuririi sufletului și trecerea într-o dimensiune imaterială, în care noi înșine, sufletele noastre, să dăinuim superior existenței duse terestru? Sunt problematici pe care autorul le deschide simplu, băsmind, zâmbind hâtru, sperând.
Încă o caracteristică marca Dan Perșa: vocile. Vocile personajelor, câte sunt, câte apar gradat, căci în Scăieni se moare des, sunt vocea unitară a povestitorului meditativ asupra marei schisme dintre trup și conștiință, o dilemă filozofică ansamblată inventiv din sofismele și raționamentele personajelor aparținând cu fațete diferite unui singur și ubicuu personaj implicit și implicat: autorul, scribul, Dan Perșa.
Dintre comunicările acestor judecăți, a se citi noeme, Dan Perșa transmite: când au căzut din rai, primilor oameni li s-a trezit conștiința. Odată destruparea realizată, sufletul lucrează pentru spiritualizare, mult mai inteligent decât a fost în corpul fizic, mult mai înțelept. Altminteri, cum de ciobanul Petrache, un om simplu și neșcolit, cântărețul din fluier și frunză, ar fi spus, în neologisme:
“Iată iadul, să ajungi între resturile putrezinde ale omenirii…între reziduuri umane ce fer,entează într-o cloacă.”
Sau Ghiocel, lăutarul, care trăise trei vieți în trupuri diferite, dar iubise o aceeași femeie mereu, ar fi grăit despre un om care umblase prin toată lumea:
“A trecut prin hinduism, dar a ajuns la iluminare, i s-a relevat că el nu există…și spunea că el n-ar putea îmbrățișa o religie în care omul se arată lipsit de ființă. A trecut prin budism, dar Buddha e un muritor. Prin islamism… care e rugăciune și ritual, dar nu împodobește cu ceva omul. Or, el se voia cel mai puternic om de pe pământ! Până la urmă, a ajuns la noi și a descoperit creștinismul ortodox, care l-a încântat….ce era omul acesta? Era un soi de erou picaresc, robit cu totul ego-ului său, trupului și minții sale.”
Răzbate și în glasul lăutarului o explicație a religiilor la un nivel superior de înțelegere și justificare. Sufletele sunt erudite, sufletele sunt de la naștere experimentate și știutoare filozofic. Gândirea lor este superioară, indiferent de ce a fost omul care le-a purtat pe pământ. Și mai sunt cumva egale…Personajele suflete, deși proveneau, ca oameni, din medii diferite, unii din sărăcie lucie, alții bogați, unii cu școală, alții analfabeți, unii buni, alții criminali, fiind în eter, înainte de urcarea la cer, deveniseră inteligente, spirituale, erudite. Clar demonstrează autorul că, între trup și suflet, materia, numită energie pentru suflet, era total diferită. Gândirea, cunoașterea, impresiile, judecățile aparțin omului abia după dematerializare. Poate fi aici o translare a filozofiei transcedentale a lui Kant, dincolo. Dincolo de om, s-ar putea judeca limitele si premisele necesare la care este supusă cunoașterea umană. Din neputința aceasta, în timpul vieții, decurg toate tarele umane, crimele, războaiele, bolile și toate nenorocirile lumești.
La începutul mileniului trei, omenirea abia dacă se află la vârsta prunciei în cunoaștere și știință. Fizica cuantică, progresele în parapsihologie, informația distribuită prin internet, succesele medicale, răspândirea unor noi religii sau a scrierilor apocrife, zen-ul, sunt la fel, la vârsta copilăriei, a tatonărilor; omenirea nu stăpânește legile științei și ale universului. De aceea, propunerile, intuiția, filozofia, literatura sf au demonstrat că pot anticipa evoluții care s-au și realizat între timp…avem doar câteva mii de ani care cine știe cât de puțin reprezintă la nivelul universului. S-ar putea ca peste 100 de ani sau mai mult, când se vor demonstra științific energiile sufletului, puterea sa de dăinuire, fluxurile care-l leagă la divinitate- dacă ea, divinitatea, este forța de creație a universului- Dan Perșa să fi spus prin acest roman un mare adevăr: sufletul este nemuritor…sau, cel puțin, trăitor îndelung până la un anumit standard de spiritualizare a conștiinței umane. Ea poate deveni validă să intre în energia completă a universului, să fie componentă atestată a creației divine. Fantastic? Nu. O scară la cer.
“Totul este bine”- au fost cuvintele lui Kant când a devenit nemuritor.
Așa cum Bastian, personajul lui Michael Ende spunea că “Povestea fără sfârșit” diferă pentru fiecare, tot așa și romanul “Dincolo” poate să însemne ceva diferit pentru fiecare cititor. Dan Perșa propune și susține o cale de înțelegere a sufletului. Plauzibilă, fabulos de plauzibilă.

Cristina Ștefan