Mioara Băluţă – În cădere voi râde –
volum de debut, Editura Eurostampa, 2014
Mioara Băluţă nu scrie poezie de ieri, de azi. Este, de altfel, fondator admin al site-ului Cenaclul Lira21 de la începutul acestuia. Citesc versurile Mioarei Băluţă de prin 2007, 2008, şi în diverse site-uri literare on line. A debutat cu o plachetă de 15 poezii în prima antologie a cenaclului „Lira în patru puncte cardinale”, în anul 2009, şi a primit premiul I la un concurs cu tematica Iubire în Lira21 cu poezia „Dreptul la inocenţă”. Spuneam despre versul Mioarei în prezentarea antologiei: „Poet de vers clasic mixat cu elemente moderne de limbaj, are un stil original de structurare a frazei lirice prin includerea în metaforă a erotismului gândit inteligent şi a sentimentalismului explicat, accentuat ideatic‖. Prezentarea o repet în „Însemnări necritice – Jurnal de lectură”, Editura ArtBook, 2013, în care am inclus şi poezia premiată, Dreptul la inocenţă: „Dacă nu aş iubi/ sufletul mi-ar fi deşert/ niciun cuvânt n-ar lega rădăcină/ ochiul cerului ar plânge/ crudul poemelor‖
120
Volumul elegant, de debut, „În cădere voi râde”, este un corolar al creaţiei poetei din ultimul timp, o selecţie distinsă ca unitate poetică şi de stil.
Două mari teme lirice abordează Mioara Băluţă, iubirea şi meditaţia existenţială, ambele având comun elementul arhitectural al poiesisului, metafora. Este o metaforă blajină, de traducere a emoţiei poetice. Doar câteva titluri, ele însele frumoase metafore: „fragil‖, „sonet delicat‖, „o pasăre mi-a trecut peste suflet‖, „pe urma caldă a zăpezii‖, „detaliu pe o pânză veche‖, „emoţie de iarnă‖, „existăm sub o ploaie măruntă‖.
Mioara Băluţă reuşeşte un eros de forţă prin semnificarea iubirii privită ca în vis, peste timp, cu o detaşare metafizică specifică, de povestitor blând: „însetată voi sta în moartea mea /ca într-un pahar cu apă/ şi mă voi da ţie/ zâmbind/ cu zâmbetul uscat de iubire/ să nu ne mai gândim la nimic încerc/ să îmi aduc aminte‖ (primele poezii de dragoste). Trimiteri biblice, reprezentări mistice, conversaţii cu Dumnezeu, sunt un fel de remodelare a realităţii iubirii în tipar ancestral, în rame divine, ca o cântare a cântărilor, ofrandă: „cu vinul meu ţi-am spălat rănile/ din mierea ta m-am înfruptat/ poate citi oricine/ dintre cei ce văd ţărmul celălalt/ că aşa iau naştere imperiile‖ (am aprins împreună deşertul).
„îmi place cum îmi aduci mai aproape de pat strigătul/ foamea şi setea// cum te închid în mine mirosind a tei/ cum îmi vorbeşti să nu audă nimeni/ nimeni nu ştie‖ (detaliu pe o pânză veche).
121
Poezia de iubire a Mioarei Băluţă are în permanenţă o metafizică discretă, glisează, de fapt, pe contemplaţie, fiind lipsită de tensiune – nu are nimic din epatările bolovănoase la modă acum în poezie, nimic din pietruirea lungă şi ţipătoare a erotismului actual -. Poeta scrie lin, un râu de vers concentrat, calm, reflexiv. Pe acest discurs reuşeşte Mioara implicarea afectivă a cititorului, textul său accentuând nuanţele meditative sceptice uneori, dar şi prin muzicalitatea caracteristică: „între timp ne vom lăsa duşi de vânt/ odată cu ierburile cu scaieţii uscaţi ai câmpiei/ cu pădurea şi brazii de la orizont/ cu aripile păsărilor de pe hârtie‖/ (aproape indigo).
Şi închei acest periplu de prezentare a unei cărţi de nota 10, cu asumarea lirismului autoarei, cu conştientizarea artei sale, Mioara Băluţă regăsindu-se între poeţii băcăuani ai ultimului deceniu, fără doar şi poate, o voce lirică originală: „îmi voi îngropa în cântec/ singura poezie pe care o ştiu/ cu adevărat‖ (profil pe o monedă de argint).
26 sept 2014

Din Jurnal de lectură, Cristina Ștefan

niciun comentariuniciun +1