TÂRG DE CARTE – LIBRIS PIATRA NEAMȚ 2019 

septembrie 10, 2019 în Evenimente, Revista de Cristina Ștefan

LIBRIS PIATRA NEAMȚ 2019 – INVITAȚIE 
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – FILIALA BACĂU
AUTORI/CĂRȚI;
DUMITRU BRĂNEANU: Locuind în cuvânt, poezie, 2019, prefață Nicolae Dabija , CRISTINA ȘTEFAN: O călătorie la Salzburg, roman, Însemnări (ne)critice, volum III; LIVIU CHISCOP: Axiologice – diagnoze critice, Bicentenar Vasile Alecsandri – critică literară; DORU CIUCESCU: File din istoria șoptită a literaturii române, Prin exotismul oceanului indian – proză; MARA PARASCHIV: Pe aripi de poveste- proză; CECILIA MOLDOVAN: Simfonia mea albastră – versuri: RODICA DASCĂLU: Nervuri – poezie; OANA SAVIN; Timpul meu de singurătate – proză; ION TIMARU: Mai spune!, versuri; STANOMIR PETROVICI: Saga sărmanilor – roman
…vă rog din nou, scriitori băcăuani, să vă anunțați participarea. Vă mulțumesc. Filiala are programul sâmbătă 12,30-14. Curtea Domnească din Piatra Neamț

Față de invitația și anunțul pentru Târgul de carte LIBRIS 2019 au intervenit modificări la prezentarea noastră de azi, 14 septembrie 2019. . Echipa Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor a prezentat cărți și reviste recent apărute, și anume: Cristina Ștefan, Petre Isachi, Viorel Savin, Oana Savin, Rodica Dascălu,  Ion Timaru, Doru Ciucescu și nemțenii Mihai Hanganu și Dan Dumitru Iacob. Darurile noastre au fost insuficiente cererilor la targ…Mulțumim frumos gazdelor și Camerei de Comerț și Industrie Neamț. Mulțumim și Bibliotecii Piatra Neamț,  pentru ospitalitate., doamnei director de asemenea.

Activitatea a fost moderată de Cristina Ștefan și fiecare autor prezent a vorbit despre propria carte, cu intervențiile celorlalți colegi care au dorit să adauge comentarii.

Criticul Petre Isachi a prezentat recentul său volum de critică literară CARTEA – Sfinx și derivă hermetică, Rovimed 2019. O carte densă de critică literară, cu teme auctoriale tratate metafizic, în propriul stil consacrat autorului: “Lumea configurată și interpretată e doar aparență, cuvânt, fenomen, simbol, semn, mit, și nu poate să aibă o semnificație sau o natură obiectivă“ – coperta IV. O carte de mare valoare a criticii literare actuale, Petre Isachi fiind considerat între scriitorii noștri un critic de mare responsabilitate profesională, un eseist al filozofiei criticii de azi.

Dramaturg, critic, poet, prozator, Viorel Savin a prezentat volumul Ca viermele-n hrean, o restituire cutremuratoare de adevăruri politice ale recentului trecut. De mare curaj în a devoala oameni și comportamente securiste, volumul, de valoare documentaristică, ne relevă suferințele unui om de cultură, cinstit, direct față cu securitatea sistemului. Documentele originale, ascultări, rapoarte, filări, sunt transpuse în carte deconspirând oameni și caractere care au decis destine și vieți, pe vremuri nu prea îndepărtate.

Cristina Ștefan: recentul volum de versuri al lui Dumitru BrăneanuLocuind în cuvânt, cu o prefață a acad. Nicolae Dabija, bilingv, română-rusă, ne oferă o poezie erotică de profund lirism, determinand prefațatorul să afirme: “Dumitru Brăneanu își esențializează trăirile (…) ca unul dintre poeții cei mai importanți ai liricii de dragoste din literatura română.“

Două volume din 2018, 2019 ale Cristinei Ștefan: romanul O călătorie la Salzburg și volumul de critică, al treilea, au fost prezentate de autoare. Sunt recunoscătoare bunelor recenzii primite pentru romanul meu, nominalizat la Premiile Revistei Ateneu, recenzii scrise de critici și de colegi: Dan Perșa – prefațator, Ion Fercu, Carmen Mihalache, Petruș Andrei.

Oana Savin, prezentată de Cristina Ștefan, cele două recente volume Timpul meu de singurătate și Povestea înțeleptului Smotănilă și a unei fetițe cuminți, dovedesc “un stil proaspăt, o scriitură caldă și o anume dorință de a fi justițiară, are salturi la trambulina timpului și, așijderea, la groapa cu nisip a existenței.“ Credem în continuare în scrisul cu talent, dar și cu optică originală al Oanei Mihaela Savin. Felicitări!

Rodica Dascălu, prezintă al treilea său volum, umul de versuri sub titlul Nervuri: “Rodica Dascălu și-a format propria nișă de artă a naturii în conștiință, se plimbă adesea prin parc, merge în diferite orașe și reține, pe obiectivul foto, imagini superbe, ne bucură pe facebook cu citate alese din poeții săi preferați, merge la evenimentele culturale, vernisaje, evită singurătatea și tăcerea…este o terapie și spuneam și despre volumul precedent, ea împărtășește aceste leacuri simple, naturale cu noi, cititorii. Ne învață surâsul, seninul, e o viziune zen această cură de natură, căci și fără vizibilitate directă avem la îndemână amintirea, inteligența de-a ne-o imagina, avem sentimentul, inima:“ Cristina Ștefan

Ion Timaru prezent la târg cu volumul Mai spune, versuri, volum prefațat de criticul Petre Isachi.

Doru Ciucescu, scriitorul călător pe șapte continente a venit cu volumul File din istoria șoptită a literaturii române, o carte incitantă, cu un incipit-avertisment ca interzicere minorilor, căci “prezintă texte cu limbaj licențios și conținut explicit erotic, din creațiile unor clasici ai literaturii române“. Deasemenea, a prezentat o altă carte de călătorie din cele 18 scrise : Prin exotismul oceanului indian – o  călătorie, reală aventură, din care ne relevă oameni și țări, obiceiuri și întâmplări.

Dan Dumitru Iacob​ și romanul său care va fi lansat la Libris , Ramura de liliac, Eikon, 2019, a ținut să ne prezinte anticipat această carte violet, o carte de dragoste, prefațată de Vianu Mureșan: “Dan Iacob operează ca un iluzionist, punând într-o relație de  oglindire și autorizare mutuală trei cupluri de îndragostiți, forțând lumina legendei să lucreze în atelierul concret al unui cuplu.“

Au fost întâlniri benefice cu alți colegi, criticul prof. dr. Ștefan Munteanu – apoi cu criticii Mihaela Grădinariu și Cristian Livescu care au prezentat o scriitoare din Italia, Florentina Niță, schimburi de cărți, noi cunoștințe, invitații. Mihai Hanganu a compus catrene ad-hoc, așa cum îi este bunul obicei la evenimente:

Au venit cu mare sârg/ La frumosul nostru târg/ Târg de carte nu de vin/ Ce te face mai divin

Sunt colegii din Bacău/ Strâns uniți ca-ntr-un tablou/ Ei scriu bine, nu glumesc,/Pentru tot ce-I românesc.

A fost o zi de rodnicie editorială și prezentare pentru Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, ca un adaos la Sărbătoarea lui Bacovia din aceste zile. Vă mulțumim și vă felicitărm!

A consemnat Cristina Ștefan

Note