Pornind de la structurarea volumului, titlul „Existenţa poetică a lui Bacovia”, aparţine lucrării de doctorat a scriitoarei Svetlana Paleologu Matta, susţinută în anul 1955 şi publicată în 1958, în Elveţia, la P.G.Keller-Winterhur. Această a doua ediţie, considerată o carte completă, cuprinde ca atare nu numai teza de doctorat ci şi prefaţa, ea însăşi o exegeză la lucrarea de doctorat, de către Lucia Olaru Nenati, comentarii critice, istoria regăsirii acestui volum, personalităţile care au făcut posibilă redarea lucrării originale în circuitul naţional ca valoare inestimabilă pentru literatura română, un interviu realizat de Lucia Olaru Nenati cu scriitoarea, fotografii, pasaje din corespondenţa cu scriitori români, părtaşi la acest act de cultură.

Prefaţa doamnei Olaru Nenati deschide volumul cu aplomb povestind parcursul plin de neprevăzut al acestei cărţi, scrisă la Zurich, acum o jumătate de veac. Fără a fi difuzată şi promovată firesc unei lucrări de asemenea anvergură a fost găsită întâmplător de către un bun lector al literaturii române, Ioan Constantinescu, prieten cu criticul Constantin Călin, căruia i-a parvenit astfel cartea şi care a şi publicat în anul 1976, în România Literară, un articol cu titlul, „O exegeză străină despre Bacovia.”

Lucrarea împărţită în 16 capitole, tratând distinct problematica stilului şi lirismului bacovian, cuprinde titlurile:

I O victimă a timpului său/ II Opoziţia faţă de burghezie/ III Animus occidental- Anima moldovenească/ IV Precipitatul existenţei/ V Angoasa românească/ VI Sentimentul timpului la Bacovia/ VII Plictiseala/ VIII Poezia cromatică/ IX Destinul poetului/ X Dispariţia/ XI Murind neîncetat/ XII Satanism/ XIII Refuzul civilizaţiei/ XIV Fenomenul Bacovia/ XV Verde crud/ XVI Concluzii

Ceea ce face nou aceasta lucrare a doamnei Paleologu Matta ţine de definire originală a trăsăturilor specifice scrisului bacovian, trăsături comentate şi analizate atent de marii exegeţi ai poetului. Originalitatea şi forţa comentariilor au o menire probabil urmărită pas cu pas, aceea de a-l ancora pe Bacovia în cultura occidentală a timpului său, ca rezultat firesc al “unei duble eredităţi, a unei coabitări în care animus european se reuneşte cu anima ancestrală, moldovenească.”

Pe tot parcursul lucrării termenii denşi ai comparaţiei cu marii autori şi filozofi contemporani poetului George Bacovia ilustrează inspirat estetica bacoviană şi lăcaşurile ideatice de unde provine.

În capitolul VI al cărţii, timpul, ca noţiune filozofică fundamentală este analizat la Bacovia pornind de la preceptele lui Bergson, Heidegger, Steiger, Ungaretti, un timp al maladiei şi disocierii, care la Bacovia devine agonizant, trăit foarte lent în angoasă, concluzia scriitoarei fiind: „Ca şi Proust, Bacovia are această tehnică nouă a descompunerii timpului- timp care este înfrânt, condamnat- apropiindu-se de tipul omului modern” şi îşi susţine afirmaţia cu versurile grăitoare: „Şi toamna, şi iarna/ Coboară-amândouă/ Şi plouă, şi ninge/ Şi ninge, şi plouă.”

Originalitatea încadrărilor poeziei lui George Bacovia constă la doamna Svetlana Paleologu Matta tocmai în aflarea unui loc unic bacovian în demersul poetic românesc. Dacă în critica tradiţională, Bacovia este considerat cel mai important reprezentant al simbolismului românesc: “Discipol al lui Al. Macedonski, în cenaclul căruia s-a afirmat, Bacovia este exponentul cel mai strălucit al simbolismului românesc, orientare ce urmărea- în primele decade ale acestui secol- realitatea încadrărilor poeziei lui George Bacovia constă la primenirea cadrelor tradiţionale ale poeziei noastre, formarea unei noi sensibilităţi poetice.“– Ştefan Augustin Doinaş, prefaţa la Poezii de George Bacovia, Ed. Hyperion, 1992, iar critica interbelică (E. Lovinescu, G. Călinescu) l-a perceput pe Bacovia un simbolist al unor senzaţii elementare a unui nihilism intelectual şi estetic, scriitoarea Svetlana Paleologu Matta, în acest context, cu doi ani înainte de moartea poetului, în 1955, introduce termenul de fenomenul Bacovia, de o originalitate totală atât prin stranietatea stilistică bacoviană dar mai ales prin universalizarea poetului. „Bacovia recompune o lume dezorganizată, descompusă într-un spectru de culori(…)Tonul pur liric se iscă tocmai din disperarea sa neagră şi incurabilă. Mereu autentic, Bacovia ne marchează şi ne rămâne pentru totdeauna foarte aproape.”

A doua încadrare remarcabilă a poeticii lui Bacovia datorată Svetlanei Paleologu Matta este una spaţial istorică, ţinând de occidentalitate culturală: “Bacovia este un occidental la gurile Dunării”, argumentând prin lipsa oricărei urme de balcanism sau de rustic în lirismul bacovian. Temele şi stilistica ţin de substanţa citadină a vremii – plictisitoarea provincie moldavă, aerul bolnav, sordid, ploaia lipsind de vitalitate fiinţe şi gândiri -. Dincolo de aceasă atmosferă decadentă ubicuu, Bacovia a inspirat şi expirat poetic Moldova acelui început de veac, o ratare a destinului istoric şi cultural (aşa cum a susţinut-o şi Emil Cioran) trăind cu conştiinţa istorică a timpului său.

De aceea „fenomenul Bacovia constă tocmai în contemporaneitatea sa naturală cu occidentul, fără decalaj”. Decăderea, pierderea, suferinţa acestei zone româneşti, atunci, la început de veac douăzeci, au fost strâns legate de schimbările istorice occidental europene şi au făcut din Bacovia “strigătul de dispariţie al întregii Moldove” susţine Svetlana Paleologu Matta cu versuri bacoviene: „Şi stam împietrit…şi de veacuriCetatea părea blestemată.”

Mai departe, această a doua ediţie după aproape 60 de ani de la apariţia ei în occident, include un interviu cu scriitoarea Svetlana Paleologu Matta, realizat de Lucia Olaru Nenati precum şi notele critice ale multor scriitori băcăuani cu referinţe certe la valoarea incomensurabilă a acestei lucrări, fotografii, extrase de corespondenţă, un adevărat C.V. al volumului restituit.

Iată de ce gândesc, în spirit de simplu cititor, la un condiţional istoric şi implicit cronologic de termeni literari, în alternativa descoperirii şi intrării în circuitul didactic românesc a acestei lucrări, la timpul tipăririi ei. Ar mai fi scris după decenii Nicolae Manolescu, o definiţie, în sfârşit corectă, a poeticii bacoviene? Cred că teoria şi istoria literară, manualele şcolare şi exegezele dedicate, ar fi avut alt itinerar, Nicolae Manolescu ar fi spus mai devreme şi mai definitiv încadrant că: „Putem vorbi la Bacovia de un veritabil antisimbolism.(…) Bacovia este întâiul nostru antipoet antimodern.”

Lucia Olaru Nenati face prin acest volum complet trei mari fapte pentru teorie şi literatură română:1. restituie o lucrare de referinţă în critica literară menită unei încadrări valorice corecte a poeticii bacoviene; 2. reaşază poziţia stilistică şi de patrimoniu cultural pentru poetul George Bacovia în istoria şi estetica poeziei europene; 3. valorifică un scriitor şi critic literar dar mai ales pretigiul recunoaşterii sale ca reper, Svetlana Paleologu Matta.

Îmi spunea doamna Olaru Nenani pe un site pe care ne-am bucurat împreună – cu fotografii şi comentarii de la evenimentul Toamnei bacoviene 2013 – de reuşita dăruirii cărţii Existenţa poetică a lui Bacovia : – Eu am scris şi am făcut tot ce am putut, lăsându-mi deoparte carţile şi proiectele mele proprii, şi sunt bucuroasă că am văzut cartea apărând la o a doua ediţie iar azi lumea poate afla astfel – şi prin aportul d-lui Brăneanu care i-a înţeles primul valoarea şi importanţa – despre această primă superbă exegeză europeană a doamnei Paleologu Matta despre Bacovia. Acum datoria mediatizării nu mai cade în sarcina mea ci a criticii, presei şi a publicului cultural care, iată, receptează si apreciază realizarea acestei ediţii.

Şi îi răspund cu apreciere: – Distinsă doamnă Olaru Nenati, mai sunt cititori, mai sunt! şi vă mulţumesc din publicul cultural românesc.

În Însemnări (ne)critice, vol III, Cristina Ștefan, 2019, ArtBook