3 martie 2016-poezie online-texte selectate din Lira21

februarie 29, 2016 în Seri literare de Cristina Ștefan

Poezie online 2016, 3 martie 2016      Din Lira 21flori-primavara-ghiocei-2

 

altfel de Cupidon- Adriana Butoi

 

aș vrea să știu unde duce drumul acesta
mă întrebi

eu îți răspund că
ziua asta a început mai târziu
și-ți las amintiri care durează puțin
preț de câteva minute
de genul pauze în serial

unde/ nicăieri
când/ niciodată
încercăm să răspundem
în glumă
cu emoticoane de tot felul

de comun acord
încadrăm nebunia în obișnuință
scut invizibil pentru fericire

 

 

thirsty- George Gîtlan

 

Cel mai fericit moment din viaţa ta
se întâmplă atunci când te naşti,
iar toţi aceia născuţi din acelaşi cuvânt cu tine
îţi vor face bucuroşi cunoştinţă cu Eul tău

Iată-te, aceasta eşti Tu, apoi te vor răstigni care şi cum
după nevoile şi mărimea păcatelor fiecăruia dintre ei

Dar tu să taci şi să ierţi
cum iartă pâinea mâinile murdare care-o frâng
şi mai toarnă-mi nişte vin
în cuvintele acestea.

 

fluturii nu zboară niciodată iarna- Violeta Deminescu

 

am cunoscut de atâtea ori moartea
că nicio otravă nu mai ucide
înghit în doze mici
tristețea unei duminici de ianuarie
un fluture prea grăbit va sucomba între ferestre
între rai și iad
purgatoriul iubirii
și teracota asta
singurul arhitect al căldurii
dintre noi

 

Grijă- Natalia Roman

 

Doamne am să revin
cândva
inima îmi va fi
aer pe o frunte de copil
aromă de mandarină
în sfârşit voi avea curaj
a trece fără emfază
tărâmul nopţii
spre auroră
până atunci
ar fi bine s-o ţesăl în orice zi
s-o tratez ca pe sălbăticiune
cu empatie
cravaşa în cealaltă mână
sau poate mai bine să-i dau pace
amintindu-mi culoarea

dintotdeauna a cerului

 

fără dragobete- Radu Luca Dupes

 

nu doar azi,
ci și dacă mi-a rămas în urmă ceasul,
când mă dor dinții, în vizită la clienți,
prin forfota orașului,
la marginea disperării,
printre cuvintele nerostite,
rezemat de sticla cu zghihară ori de gardul cimitirului,
lângă poarta bisericii,
pe drumul către nicăieri sau în balcon,
sub talpa fricii, în autobuzul plin de pensionari,
ascuns între fire de iarbă, aproape, departe,
dacă visezi, plângi, ți-e foame ori somn,
dacă uiți, te rogi, respiri
ori cauți motive să crezi că se poate,
când înghit clor în bazinul orașului,
dacă mă împiedic de mine și cad,
când ascult reclame stupide,
la serviciu, în timpul liber,
când mă gândesc și când nu mă gândesc la tine,
te iubesc.

 

tineri și stupid de frumoși- Any Tudoran

 

în seara asta vom fi doi hoinari
rătăciți benevol în Cuba anilor 60
pe o terasă somptuoasă cu orchestră
ne va cânta Evora de inimă albastră
vom suferi profund
ca doi masochiști sentimentali
atât de tineri și stupid de frumoși

nu te grăbi noaptea este abia la început
încă suntem tineri și stupid de frumoși
gleznele noastre îmbătrânesc abia dimineață
avem de recuperat toate tangourile
pe care nu le-am dansat niciodată

nu te grăbi
nu știu câte ore vom mai fi atât de frumoși
mâine probabil vom îndrepta arma amneziei spre tâmplă
cu un glonț de liniște mortală….

Note