Mircea Constantin Jurebie – Tribulații – ArtBook, 2020

Poetul orbitor cuvintelor

Mircea Constantin Jurebie este un poet băcăuan prolific volumelor de poezie, acum se află la al optsprezecelea volum cu titlul „Tribulații”. Dacă până acum a cochetat cu versul clasic, cu rima și muzicalitatea, acum face adevărate exerciții de admirație versului alb, în 101 de poezii noi. Experiența sa lirică își spune din nou cuvântul, dl. Jurebie fiind un fervent membru în cenaclurile băcăuane, la proiectul Seri Literare, publicând des în revistele de cultură băcăuane sau în alte reviste literare și participând activ la evenimentele Uniunii Scriitorilor.
Când am citit prima oară volumul, am înțeles din capul locului că titlul Tribulații este cel mai nimerit pentru conținutul versurilor aduse pe tapet. Tribulația, deși un cuvânt trecut în dicționar la categoria livrești, exprimă cel mai bine nuanțările acestor versuri neliniștite, problematice, de zbucium sufletesc, în căutarea sinelui, nu numai cel poetic, dar și al sinelui său metafizic existențial. Poeziile sunt dileme ale frământării sufletești, ale trecerii timpului vieții, ale iubirii, ale contemplării sinelui în titluri sugestive: Sunt eu/ Incertitudine/ Risc să trăiesc/ Nelinişti/ Eu sunt/ Probleme existenţiale/ Drama realităţii/ Absurd periferic.
Un fir continuu al Tribulațiilor conduce la căutarea sinelui, prin fațetele diferite ale ego-ului, din trecut, din prezent, într-o ubicuă dilemă de fi și dorința de a afla o anume înrămare a eului. Iar eul liric presupune, se neliniștește, se întreabă, uneori retoric, analizează.
„La procesul cu adevărul,/ Acul balanţei mele sufleteşti oscilează./ Sunt derutat…“; „Mă neliniştesc privirile aruncate/ Pe sub sprâncenele sorţii,/ Care parcă ar sta la pândă“ ; „Un cineva îmi făcea cunoştinţă/ Cu…mine însumi.“ ; „Îmi căutam identitatea/ Printre încărunţitele amintiri/ De familie.“/ „Parcă am mai fost acolo,/ Într-un joc/ De-a v-a-ţi ascunselea /Cu un alter ego“.
Găsim aici un balans permanent între imaginație, fantezie și realitate creând un parcurs versificat între o tară de amintiri scrise la timpul trecut și cealaltă tară cu flashuri ale realității, scrise la timpul prezent. Trecutul deschide un album de amintiri :
„Cu capul plecat şi mână în mână,/ Răsfoiau colbul necazurilor/ Două nefericiri“,
„Era în necuprinsul unor/ Vremuri sărăcite/ De nespus./ Timpul, rănit de nepăsare,/ Îşi pansa uitările…“
„Mă despărţeam în silabe/ Când îmi scriam cu trecut/ Autobiografia melodramatică./ Mă legănam / Pe o frunză de condei“.
Prezentul aduce un temperament oscilant între un pesimist împovărat de amintiri și un optimist gata de a lua de la început saltul vieții :
„Mă împrimăvărez,/ Încep să-mi înflorească/ În suflet, iar, bobocii de iubire/ Şi am uitat/ De iarna bătrânească/ Pe care o duc în spate./ Mă împrimăvărez “

Poetul se află în fața unei oglinzi ale cărei reflexii sunt sârguincios ondulate, modificate, metaforizate sau, dimpotrivă, direct expuse lectorului. Balansul se transmite și limbajului folosit, între piese muzicale, vocale, în cuvinte duioase, blânde (Reîntineresc, Dorul de tine, Visele pădurii) și texte scrise consonantic, în neologisme sau termeni tehnici (Parabola durerii, Un paradis energofag), matricea lexicală fiind vastă.
M-am întrebat la finalul citirii: – acest poet este el însuși, este cel care ar vrea să fie, este cel care ni se arată în această carte? Cine este poetul ? Și am înțeles că aceste întrebări și le-a pus și autorul când a scris poeziile tribulațiilor… Cine este eul său ? Câteva răspunsuri putem găsi cu ușurință, în chiar ascunsele metafore ale definirii sale. Una din cele mai frumoase poezii, o voi reda întreagă, cuprinde metafizica ființei poetice, expunând filozofia de sceptic la trecerea ireparabilă a timpului:

Orbeam cuvinte

Mă reflectam într-un azur indefinit
Din teoria improbabilităţii
Actualelor ipoteze aşa zis ştiinţifice
În care se bălăcea
Prezentul nedus la şcoala adevărului.
Eram un mic punct, infim, de ţărână
Însufleţită de o mândrie
Fără suport,
Care îşi pâlpâia existenţa
Între un Da firav şi un Nu infinit
Când mă căţăram
Pe scara neliniştilor universale.
Orbeam cuvinte…

Și mai frumos decât atât, finalul este liniștirea tribulațiilor, calmul angoaselor sufletești, ale căutărilor și încercărilor dezlegării enigmelor prin întoarcerea la divinitate. Acolo sunt toate răspunsurile noastre, acolo e liniștea veșnică:
„Ascultă murmurul în/ Liniştea divină/ Şi repetă-l în gând, îngenuncheat/ Pe coloana cerească/ A rugăciunii…“
Concluziv, cartea de versuri Tribulații a poetului Mircea Constantin Jurebie, pornită printre meandrele căutării sinelui transfigurat liric, aduce noi dimensiuni de adâncă reflecție, constatatoare în dezlegarea misterului firii contemplative, senti-mentale, nostalgice, demonstrând, în exprimare modernă, o calchiere rodnică a poeticității autorului.

Cristina Ștefan