CARTE OMAGIALĂ – ADRIAN DINU RACHIERU LA 70 DE ANI
februarie 22, 2020 în Revista de Cristina Ștefan
CARTE OMAGIALĂ – ADRIAN DINU RACHIERU LA 70 DE ANI
februarie 13, 2020 în Evenimente de administrator
A apărut „Adrian Dinu Rachieru – o întâlnire mirabilă”, un volum omagial editat de Grupul de la Timişoara. Cu o prefaţă semnată de Michel Bénard (laureat al Academiei Franceze şi fost preşedinte al Societăţii Poeţilor Francezi) şi un text pe coperta IV semnat de Ilie Chelariu, cartea cuprinde texte propuse de 26 de scriitori care au ţinut astfel să marcheze împlinirea vârstei de 70 de ani de către cunoscutul critic timişorean. Volum apărut la editura timişoreană Eubeea şi îngrijit de Nina Ceranu.
Extrase din volum:
Michel Bénard: De fiecare dată mă gândesc cu reală emo-ție și cu bucurie la el, la primele mele contacte literare și artistice cu România, devenită din acel moment țara mea de suflet de-acum deja de mai multe decenii.
Adrian Dinu Rachieru este un remarcabil profesor și critic literar al cărui cuvânt este de referință și care are această putere de a revela operele, de a le pătrunde, de a le diseca cu multă perspicacitate și clarviziune.
Dumitru Brăneanu: La ceas aniversar suntem încântați să fim contemporani cu o astfel de personalitate care dă sens și greutate spațiului cultural românesc și nu numai. Pe bună dreptate se spune că omul sfințește locul, iar Adrian Dinu Rachieru o face din plin. La împlinirea celor 70 de ani de viață, conducerea Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România vă urează La mulți ani, și vă dorește multă sănătate și inspirație creatoare!
Cornel Ungureanu: Sociolog de performanţă (unele din cărţile de sociologie ale lui Adrian Dinu Rachieru ar trebui studiate) criticul realizează o Istorie a literaturii române care nu exclude provinciile, ci insistă, cu tact, cu buna cunoştinţă a istoriei naţionale, asupra lor. Natura polemică a scri-sului său nu vizează excluderile, ci, dimpotri-vă, integrarea unor valori importante pentru întregul culturii româneşti. Cred că orice isto-rie a literaturii e o carte polemică – se des-parte de cărţile „care au fost” în numele unor adevăruri care au fost de prea multe ori tre-cute cu vederea. Aştept, cu încântare, Istoria literaturii române de Adrian Dinu Rachieru.
Nina Ceranu: De la acest om cumpătat, responsabil, riguros în ascuţimea judecăţilor sale, cu un izvor inepuizabil de expresii şi profunzimi, am învăţat ce valoare are cuvântul dar şi că nu avem voie să-l scriem sau să-l rostim la voia întâmplării.
ADR şi-a luat în serios existenţa sa pe pământ, aceea mult mai importantă decât a unui intelectual obişnuit. A acceptat provocarea destinului şi lupta cu toate neajunsurile, a delăturat capcanele succesului de moment pentru că ADN-ul lui ADR e unul special. În recomandă calitatea sa umană şi nenumăra-tele opuri care s-au zidit într-o carieră de excepţie.
Cristina Ștefan: Opera vastă, dar și considerentele la ope-ra sa scrise de personalități ale culturii con-temporane, îl nominalizează pe Adrian Dinu Rachieru între criticii români importanți. De manieră filozofică, prin care trece universul său ideatic până la vectori estetici, scriitorul dispune de (și emite) un stil universitar, eloc-vența scrisului său, în interpretarea operei, combinând fericit eseistica literară cu filo-zofia și sociologia. Dispune iar de un anume patos care convinge lectorul de inedit ideatic al analizei, unul sobru, pe alocuri livresc, documentat și original.
Nu este de eludat considerația pentru Omul Adrian Dinu Rachieru, implicat trup și suflet în activitățile și evenimentele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, con-sumând timp, minte și gândire în juriile festi-valurilor, concursurilor, reuniunilor cultura-le, inițiate la Bacău.
Ticu Leontescu: Adrian Dinu Rachieru este un istoric și critic literar matur, cu o cultură densă și o experiență bogată în truda scrisului. Cunoscut și recunoscut pretutindeni, A. D. Rachieru este prezent peste tot unde au loc evenimente cul-turale de anvergură. Este căutat, invitat, nelip-sit, călătorind neobosit atât în țară cât și afară, respectiv: de la Timișoara la Iași, la Bacău, la Craiova, Târgu-Jiu, Arad, Suceava, București, dar și la Cernăuți, Chișinău ori Uzdin, desco-perind creația scriitorilor locului și promo-vându-i la un alt nivel, mult mai înalt, unindu-i și așezându-i față în față la aceeași masă în paginile unor antologii de mare prestigiu.
Îl asemăn cu un temerar alpinist, bine echipat și bine antrenat, fascinat de urcușul spre misterioasele dar tentantele culmi ale literaturii.
Maria Nițu: Toate cărțile sale, deși critice, sunt o lec-tură plăcută, reconfortantă, prin stilul propriu dinamic, provocator, sprințar în relaționări multiple, jovial, inteligent și dens de trimiteri și contextualizări culturale, ca un puzzle de opinii, citate, argumente și contraargumente, mereu susceptibile de o nouă reorganizare.
Cu un stil literar, liric și metaforic deopo-trivă, implicat afectiv, versatul observator pe câmpul politico-social a strâns material ce se revarsă dincolo de matca analizei critice so-ciologice, propice pentru frazarea prozei. Ast-fel, a proiectat o trilogie romanescă, Legea conservării scaunului (din care au apărut romanele Vina și Frica), din nevoia de a dez-volta această obsesie patologică a puterii, prin metonimica metaforă a scaunului, suport al puterii.
La mulți ani cu sănătate și noi realizări literare de anvergură, Adrian Dinu Rachieru!
a consemnat Cristina Ștefan, revista Plumb, febr 2020
Articol complet cuprins în carte
ADRIAN DINU RACHIERU – la 70 de ani,
A vorbi despre criticul Adrian Dinu Rachieru este, vorba poetului, ca și cum l-ai asculta într-o peșteră vastă: nu ajung cuvintele la tine, în toate adâncimile lor. A-l citi, însă, pe criticul Rachieru, măcar în câteva articole scrise cu acribia-i bine cunoscută, ar fi un gest de bună asimilare filologică. Și nu numai, pentru că în articolele sale „actul critic nu se restrânge la stil şi interpretare; scrisul trebuie să exprime integral personalitatea, trebuie să găsească tonul şi mentalitatea“. Adrian Dinu Rachieru, este de profesie sociolog, critic și istoric literar, eseist, prozator, profesor universitar, doctor în sociologie, actualmente prorector al Universităţii „Tibiscus” din Timişoara. S-a născut la Soloneţ – Suceava, la 15 septembrie 1949. Este absolvent al Liceului „Ştefan cel Mare” din Suceava (1967) şi al Facultăţii de Filosofie-Sociologie (1971), Universitatea din Bucureşti și este membru în Filiala băcăuană a Uniunii Scriitorilor din România. La cei 70 de ani ai săi împliniți de curând, scriu aceste rânduri cu respect, pentru unul dintre erudiții critici literari ai României, inovativ, cu scris autentic și personalizat puternic.
Altfel spus, un unicat, căci criticul face o analiză completă a profilului unui autor recenzat, îl studiază amplu, nu numai ca operă ci și ca profil socio-psihologic, ori cred că acest har îl face singular în opera critică românească.
În revista Contemporanul în care ține o rubrică permanentă, criticul decelează peste 70 de personalități ale literaturii, filozofiei, înrămându-le până la detalii individuale subtile. Iată doar câteva exemple:
Ion Alexandru: „Să ne amintim că volumul de debut al lui Ion Alexandru (Cum să vă spun, 1964) era un veritabil jurnal autobiografic, propunând înfrigurate întrebări juvenile, de frustă candoare; drumul poetic croit însemna – din start – o netă opţiune pentru valorile tradiţiei.“
Eugen Simion: „Un arhitect cultural, vom spune, o figură spiritualizată, de rafinament francofon, un constructor preocupat de soarta literaturii noastre, animat, printre atâţia demolatori, de mari proiecte, în pofida defetismului proverbial (ca blestem etnic). Un eurolucid (vezi colocviile Penser l’Europe), lansând şi coordonând iniţiative de miză majoră, de la tentativele (împlinite) de reconstrucţie instituţională pe filieră academică (fiind, două mandate, în fruntea Academiei) la izbânzi editoriale de ecou.“
Emil Cioran: „De pe meterezele Ego-ului, Cioran priveşte dispreţuitor; fie că vorbeşte de rostul echivoc al religiei, fie că mustră, în fraze grele, „neînfăptuirile valahe” şi destinul nostru slugarnic, el – în inconfundabilu-i stil laconic, fragmentar, liric – se confesează. Hiperlucidul Cioran acuză povara existenţei („accidentul meu”) şi face din temele sale obsesive (având ca poli singurătatea şi orgoliul) o dilatată „confesiune neîntreruptă”. Gândul fulgurant, iubind fragmentul, cu oroare de sistem, esenţializează; menirea singulară, respectând unicitatea ca fiinţă şi esteticitatea propriei individualităţi. “
Opera vastă, dar și considerentele la opera sa, scrise de personalități ale culturii contemporane îl nominalizează pe Adrian Dinu Rachieru între criticii români importanți. De manieră filozofică, prin care trece universul său ideatic până la vectori estetici, scriitorul dispune de (și emite) un stil universitar, elocvența scrisului său, în interpretarea operei, combinând fericit eseistica literară cu filozofia și sociologia. Dispune iar de un anume patos care convinge lectorul de inedit ideatic al analizei, unul sobru, pe alocuri livresc, documentat și original.
Nu este de eludat considerația pentru Omul Adrian Dinu Rachieru implicat trup și suflet în activitățile și evenimentele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, consumând timp, minte și gândire în juriile festivalurilor, concursurilor, reuniunilor culturale, inițiate la Bacău.
Și nu este o fadă laudă, laudele pot fi jenante pentru un om de calitate intelectuală de cea mai înaltă calificare. Vreau doar să îi mulțumim cu prețuire, cu cele mai bune urări de sănătate și dorințe realizate, cu gânduri admirative pentru întreaga sa operă, pentru omul de înalt caracter care s-a dovedit a fi în ani de frumoasă colaborare. La mulți ani!
Cristina Ștefan, vicepreședinte, Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.
Decembrie 2019
Comentarii recente