ultimul mesaj

 

când voi afla cine sunt,

voi reveni.

când voi ști de ce mamei

i s-a dat să mă nască,

voi plânge,

va fi primul plânset

dedicat nașterii.

 

când voi afla de ce m-am născut,

voi scutura toate florile de măr

din fața casei

tăiat pentru nerod.

când voi afla de ce am râs

fără sens până acum,

voi tîrî arcul unui viori

pe inimă

să taie toate nonsensurile lor.

 

când voi afla de ce-am iubit,

am să-mi închid sufletul în mine

și nicio o aripă

nu i se va potrivi inimii

să zboare.

 

când voi afla de ce au încolțit

muguri din mine,

voi zâmbi.

 

când voi pleca,

plec singură,

prisosul cuvintelor mă opresc

să trec dincolo.

 

 

iubite,

 

îți mai aduci aminte de mine?

nac, nac!

uite cum bat la ușa unui veac

cu același nume

îmbătrânită de semne.

 

trezește-te iubite,

nu mai e timp,

valsul lumii s-a oprit

tăiat de ghilotină

și noi am muțit

sub acoperișul ei.

 

vino, s-a deschis un bar

la marginea lumii,

mii de pahare stau goale

pe mese lungi de ceară

vino!

 

 

cea mai albă cămașă

 

de ce ți-e frică de ultimul respir, iubite?

moartea nu are nicio legătură

cu vântul,

ea expiră tot ce-ai strâns

în suflet

și-ai pierdut printre degete.

 

degeaba,

degeaba, dragul meu, plângi,

uite cum lacrima se prelinge

sub bărbie și-ți udă

cea mai albă cămașă

care ai purtat-o vreodată,

moartea e un altfel de botez.

 

nu-mi cere iertare,

te-am iertat din clipa

în care m-am iertat pe mine.

mi-a fost greu

să mă obișnuiesc

plutind fără aripi.

 

dragul meu,

expiră ca și cum

ai ieșit de sub ape învolburate

și respiri pentru prima dată.

 

timpul  mieilor

 

pentru un timp

vor fi tăceri lungi ca după

o despărțire inoportună

când vom asculta

cântece de leagăn

întinși pe iarbă

între flori de mușețel

și câțiva maci

 

la marginea lumii

stoluri negre de păsări

se vor aduna

cu ciocul înfipt

în partituri fără note

 

va fi un timp al tăcerii

îmi spun

țipând ca dintr-o inimă frântă

va fi un timp deja vù

când nu se mai livrează nimic

între lumi

 

dormi

e doar un pretext

 

când te iau de mână și te plimb

prin cele mai frumoase locuri

ca și cum ți-aș arăta paradisul…

 

dragul meu

am încercat ani la rând

să-l găsesc strigând ajutor

dar ecoul îmi lovea timpanul

ca un bumerang

 

plânsul pe mese lungi

e doar un pretext

plânsul asemănător

cu-al bocitoarelor

umblatul pe tocuri

e căutarea

 

cine sunt eu?