GABRIELA ANA BALAN – POEZII

aprilie 14, 2020 în Revista de Cristina Ștefan

Gabriela Ana Balan

 

Salcâm

 

iată

ultima poezie

din viața mea de până acum

 

nu ştiu când o voi scrie pe următoarea

deocamdată mi-am sădit un salcâm

 

îl dobor la pământ când ajunge la soate

aştept să crească la loc

adorm la radăcina lui visez că dau firimituri

din palmă unui porumbel rănit

cioplit din vechiul trunchi

cu mâinile în sfârşit libere de scris sap fântâni

cât timp stelele vor vindeca rănile

 

şi plouă numai în fântânile mele

oamenii vin cu bucăți de pânză albastră

rupte din acelaşi cer

le freacă pe ciutură ca pe moaşte pleacă spre case

convinşi că le vor stoarce pline de apă

 

a rămas destul pământ nesăpat

mâinile mele pe dedesubt

pot modela porumbei şi copaci

 

salcâmul a înflorit acum

pot începe să scriu prima poezie

din noua mea viață.

 

 

Dum, dum, dum

 

Se făcea că nu se mai făcea nimic

Zorii veneau deşi era deja ziuă

Pe atunci îmi purtam sufletul în batistă

Vopsit în nuanța ochilor mei de acum.

 

Cel mai mult îmi doream

Să pot a nu îmi mai dori nimic

Decât să se întoarcă tata

Din lungul drum.

 

Ştiam că dincolo de nori e frig

Ştiam că nu a luat cu el nimic

Fluturam haina de la costumul cel mai bun

Şi în genunchi strigam dum, dum, dum.

Dumnezeule, dacă auzi întinde mâna

Să coboare tata cu sania pe fulgi de fum.

 

Voi sta la pândă, să prind în capcane

Fie şi un zeu mai mărunt

Să-l dau la schimb pe încă un ceas cu tata

În care să-l îmbrățişez, să-i cânt dum, dum…

 

Se face iar că nu se mai făcea nimic

Tata plânge după nori de frig.

Am prins pe gene într-un târziu

Un fir de fum cu ochi de zeu

Şi îi tot cânt dum, dum

Până se face Dumnezeu.

 

În zori

 

în zori a trecut cu un buchet de flori

florile nu erau pentru mine

dar foarte mult le doream

 

amiaza l-a adus înapoi

cu mări şi oceane pe tâmple

apele nu erau pentru mine

numai setea

 

seara purta pe umeri pământ

nu-l doream deşi

aveam neagra presimțire că era pentru mine

a trecut m-a privit încruntat

a şoptit nu sunt timpul tău

a plecat

 

vântul i-a împrăştiat pământul

l-am adunat cu amândouă mâini

în zori m-am trezit cu un bujor crescut în palmă

 

îi voi trimite mesaj

să  nu mai vină cu flori

acum am…

 

 

 

 

 

 

 

Note