Mulțumesc frumos Revistei Hyperion pentru publicarea ARTICOLULUI „Destin și opțiune de scriitor” al scriitorului Petruţ Pârvescu!

1. Lumea literară e divizată pe categorii de oameni, ca și în viața politică…din păcate, din toate vremurile, scriitorii, ca primi intelectuali, au făcut parte dintr-un sistem sau altul, și-au exprimat liber gândirea și au fost susținuți sau ostracizați după cum a dictat politicul. Și azi trăim ‘vânătoarea de vrăjitoare’, răzbunări, chiar morți inexplicabile printre scriitori, așa cum a fost de la începuturi. Și, la fel, trăim expuneri de prim rang a unor scriitori mediocri, doar pentru singurul merit de a fi cu puterea…scandalurile continuă, ghilotina mai funcționează pentru unii, dar cine pierde? Pierde istoria literară în sine. De aceea am susținut mereu ca arta și literatura să fie judecate dincolo de autorul lor sau de epoca din care vine. Să fie judecate după talent, după estetica lucrării, după criteriile artistice și nu politice…nu poate contesta nimeni că între scriitorii proletcultiști nu au fost scriitori foarte buni, așa cum dintre scriitorii democrației nu sunt ratați. Exemple cu duiumul și cel mai dureros este filmul jucat astăzi de mari actori critici literari cu Eminescu. Trist. Vindicativ. Arta nu ar trebui să fie vindicativă ci pură.
2. Literatura de azi poate fi desăvârșită, sublimă…vorba lui nenea Iancu, dar ea există!Dacă i-am analiza punctele tari, s-ar număra printre ele marea libertate a scrisului și marea putere de cuprindere stilistică, lipsa cenzurii fâcând minuni de editare a unui număr imens de cărți, cu autori total necunoscuți până în anul 2000. Explozie de carte și autori neașteptat de nepregățiți pentru scrisul lor…nu a intocmit nimeni o statistică, dar cartea azi nu mai este un bun folositor plăcerii cititului ci a devenit un cadou de vitrină a fiecăruia. Scrie oricine, orice, tipărește oricine, orice. Libertatea editării a dus la o avalansă de volume și autori. Și această Niagară are și punctele ei slabe. Critica literară, cea de întâmpinare, studiile pe un autor, ca să nu mai vprbim de vreo ediție critică, au rămas, toate, în urma acestei cascade prolifice…critica literară poate fi și coruptă, susținând nulități, scrierile plătite din penitenciare fiind cireașa de pe tort. Lucrând în critica literară, m-am străduit să nu scriu plătit și am reușit să recenzez doar ce am crezut eu și liberul meu arbitru că merită. Dar este o totală lipsă de deontologie literară azi. Cred că la fel cu celelate meserii care necesită discernământ și criticii literari ar trebui să aibă propriul cod de etică și calitate a scrisului. Se pierde timp, se pierd bani și mai ales conștiințe pentru o carte de versuri slabe, într-un tiraj de 50 de exemplate care urmează a sta pe o masă la o lansare de carte cu pompă și apoi în câteva biblioteci personale. Nu le citește nimeni, nu au nicio perspectivă. Ar trebui aplicate și la noi metodele de editare occidentale. Apoi domeniul cel mai frustrat azi, din cauza degringoladei literare, este școala, învățământul, rămase pe la sfârșitul mileniului XX cu predarea. Nu spun că nu sunt profesori, grupări, scriitori care încearcă aducerea la zi a predării, dar foarte puțini scriitori din cele câteva mii, din ultimii douăzeci de ani, au numele într-un manual școlar, foarte puțini. Școala este adevărata problemă a perspectivei literare de la noi.
3. Da, există un anume timp conjuctural al creației și necesită mediu ambiant propice. Lucrez la un roman, clar că proza se scrie mult mai greu decât poezia…scriu poezii atunci când mă inspiră o imagine, o întâmplare sau, pur și simplu, un dialog. Am scos multe volume, mai exact 20, de poezie, proză și critică literară în 10 ani…e mult? E puțin? Nu știu, scriu doar când am ceva de spus și nu am scris niciodată comandat sau autoimpus. CRISTINA ȘTEFAN