bruflit* cu ecou pe Strada Mare – Fevronia Spirescu

Am primit o carte simpatică și surprinzătoare:  „bruflit* cu ecou pe Strada Mare”,  a autoarei  Fevronia Spirescu. Simpatică, pentru că vocea narativă este inocentă, puerilă și duioasă. Textele sunt scurte, descriind crâmpeie din copilărie; ele pot fi nostalgii  fiecăruia dintre noi. Surprinzătoare, pentru că are o structurare aparte, originală și lectura este foarte plăcută în cele 118 miniproze, divizate în 22 de capitole. Și iar surprinzătoare, pentru că toate micile povestiri au câte un cuvânt ales ce este explicat la final ca în DEX, dar cu oarecare metodă didactic-literară ca și cum înțelegi abia acum un termen obișnuit și spui: „A! uite, nu știam!”.

Grafica aparținând tot Fevroniei Spirescu este în alb-negru și nu dă sobrietate, ci dimpotrivă, are patina timpului, trecerea anilor peste imagini…iar cuvintele alese din text, scrise caligrafic în laterala imaginii potențează vizualizarea, o metatextualizează.

Cu toată structurarea originală de care facem vorbire, cartea are un caracter unitar, o tematică sigură, clară, desfășurată în cerc și poate fi citită ca un miniroman al copilăriei, un segment de viață care începe cu un personaj straniu, „hanga” , el ”merge singur pe stradă”, fiind urmat de strâmbăturile hazlii ale ciurdei de copii. Este un simbol: toate copilăriile au avut un personaj ciudat, periculos, nebun de care le era teamă copiilor. Finalul ține tot cu „hanga”:             „ridicăm ochii a murit hanga, nu mai trece pe strada gării.”

Și-apoi cuvântul „Bruflit”! De ce un cuvânt bizar? El ne este explicat chiar din incipit: ar fi un sunet produs de ștergerea prafului de pe o idee și-i aparține lui Dan Stanciu…Fevronia Spirescu a șters praful de pe ideea copilăriei pe Strada Mare și ne-a dăruit-o curată, sinceră în toată neîntinarea ei. Așadar, pe lângă textele nostalgice, duioase, cu personaje de poveste, pe lângă grafica sensibilă, sugestiv-sentimentală, pornim în lectură cu o curiozitate potențată de acest termen rar: bruflit.

Plăcută combinație și reușită realizare, căci secvențialitatea  aduce un plus de semnificații, într-o scriitură filmică în care personajele sunt reprezentări sentimentale ale autoarei pe care le transpune direct și în amintirile noastre. Da, Fevronia Spirescu scrie despre o copilărie universală transformând-o în simboluri. Apoi, e terapeutic să rămânem înrămați pe simeza copilăriei, acolo suntem cu adevărat ce am devenit… O carte exemplară!

Cristina Ștefan