Cum m-am trezit la 4 dimineaţa şi m-am apucat să mă uit peste „antologia de poezii” a Cristinei Ştefan, mă băteau nişte gânduri (uite că te mai şi bate gândul, nu doar te „sparie”), după ce am ajuns la poeziile antologate din volumul „Ceai cu Adala”. Şi ce gând mă bătea? Cum Dumnezeu de se poate ca oamenii să nu citească? Şi-mi venea în minte tânăra generaţie. Doar n-o să stea zi de vară până-n seară cu nasu-n telefon până la adânci bătrâneţe? Cum poţi să-ţi refuzi aşa o plăcere să citeşti o superbă carte cum este „Ceai cu Adala”. Sau „Zen absolut”? Două volume născute dintr-un dialog liric al Cristinei Ştefan cu marele poet Adrian Grauenfels? Un concert la două mâni, în care îşi împletesc sunetele, să zicem, o vioară şi o violă, se îngână, îşi pasează teme, melodii, idei sensibile. Cum poţi să nu guşti asemenea plăcere? Pentru ce mai trăieşti? Doar ca să te uiţi în telefon? Şi mă mai gândeam că aceste volume ar trebui să apară într-o nouă ediţie, ca să fie şi pentru cei care nu şi le-au procurat la vremea apariţiei lor.
Aşadar „Lumea de rezervă”, antologia Cristinei Ştefan din propriile ei cărţi de poezie editate între 2008 şi 2020, îţi oferă nu doar poezie bună, ci te stârneşte să meditezi la una şi alta. Cum gândurile se transmit şi fără vorbire, cine ştie, poate că le voi fi captat pe cele ale Cristinei Ştefan din zilele când a conceput cartea. Poate că poeta s-o fi gândit atunci la timpul nostru atât de ingrat cu poezia, cu literatura în general, iar eu, punând mâna pe volum, le-am simţit. O carte îşi justifică există în plăcerea de a o citi a celorlalţi. Şi antologia despre care vorbesc îşi merită pe deplin existenţa. O regăseşti în ea pe Cristina Ştefan cu sensibilitatea ei aparte. Elegiacă uneori, interogativă asupra vieţii alteori, îndrăgostită mereu de tot ce există pe lume şi, tot mereu, meditativă. O carte atât de frumoasă, n-ar fi păcat să n-o ţii în mână, să te înfrupţi din ea şi să visezi cu ea?
Să mai amintesc de concepţia grafică a cărţii, ea aparţine poetei Mioara Băluţă, întotdeauna inspirată şi când lucrează pe acest tărâm, nu doar când scrie poezii.