DAN GRĂDINARU – UN MARATON ALEGORIC

Jurnal de lectură vol IV

Scriitorul Dan Grădinaru în romanul său „Maraton” a fost furcile caudine  ale lecturilor mele, pentru prima dată în viață. Ca o impresie, răsărit de soare, uimitor, imprevizibil, altfel, prin bizarul densității materiei într-un spațiu extins. Și în cele 900 de pagini am avut mereu impresia paradoxală a concentrării atomice, gata oricând de explozie. Pasămite, furcile caudine nu au fost doar narative ci și stilistice. Căci aparțin trup și suflet generației optzeciste, cea care a inspirat romanul, cea care s-a autodescris aici, generația personajelor impetuoase și rebele, libertine și juste, generația de salt cerebral care a făcut din arte porți deschise spre inteligența umană. Așa mi-am trăit tinerețea, așa am retrăit-o aici cu Spiriduș și Z, Cu Amoraș și polițistul Giovani, cu dialogul elaborat, cu întâmplările prin care trec maratoniștii în timpuri și spații diferite și consider că este cea mai importantă lectură a mea de anul acesta, nu că aș fi câștigat vreun pariu cu cititul. Niciodată nu este de ajuns!

Să vedem, dragi și vrednici cititori, de ce ar trebui citit acest roman? Și nu mă adresez oricărui cititor ci celor care au înțeles lectura ca pe tonic cerebral, ca pe sens al vieții intelectuale, ca pe mulțumire finală, atunci când vom pleca așa cum am venit, singuri, dar cu satisfacția că nu ne-am făcut specia de râs, am cunoscut, am știut, am transmis mai departe.

Așadar, de ce romanul Maraton al profesorului filolog Dan Grădinaru este important pe simeza romanelor scrise în anul de grație 2020? În primul rând, pornind de la semnificația titlului și a acțiunii romanului. Ce reprezintă Maraton pentru istoria Europei și a creștinătății? Probabil că acea bătălie de la 12 septembrie 490 î.e.n. a reprezentat salvarea civilizației europene de la barbarie. Probabil că acest roman include,  alegoric și ludic, acest măreț simbol al victoriei împotriva Imperiului Persan. Istoricul francez Francois Chamoux relata despre semnificația istorică a bătăliei de la Maraton: „A fost oprită încercarea de a impune Greciei nu numai dominația străină, ci și o filozofie politică, cea a marilor state orientale, unde, sub autoritatea suveranului de drept divin, trăiesc nu cetățeni, ci supuși, gloată fără nume, în care individul se sufocă. Acesta este destinul pe care luptătorii de la Maraton, maratonomahii, au refuzat să îl accepte pentru ei înșiși, pentru frații și urmașii lor. În fața unei Asii a cărei putere și bogăție știau foarte bine că se întemeiază pe supunerea maselor de oameni capriciilor unui monarh absolut ei au apărat cu armele idealul juridic al cetății formate din oameni liberi.

Când în lumina proaspătă a unei dimineți de început de toamnă soldații lui Miltiade, purtând pe braț scutul rotund și balansându-și sulița lungă, au pornit la atac în pas alergător în direcția perșilor, a căror masă întunecată se detașa contra luminii pe fundalul valurilor strălucitoare ale mării, ei nu luptau doar pentru ei, ci și pentru o concepție despre lume ce avea să devină mai târziu bunul comun al Europei”.

Și atunci? Și acum? Acum, când toată bătălia pentru Europa a fost ștearsă din condei, hotarele se clatină, mila creștină merge până la a accepta distrugerea marilor simboluri culturale ale Europei sau a ascunde intențiile de asediu milenar asupra creștinătății. Trăim cel mai pervers atac din interior, cu ochii și mintea închise.

De aceea, simbolistica maratonului, fie că lucrează acum o mie de ani, fie că funcționează contemporan ( ca în roman) trezește conștiințe, Cu atât mai mult cu cât atât personajele participante ( multe și diverse ca nație, vârstă, concept – la un moment dat, la o anume convocare , erau vreo 86 de maratoniști) cât și acțiunea romanului cu mulți vectori (polițist, liric, erotic, sportiv, istoric, psihologic, social, filozofic) nu au nimic patetic, nimic eroic, ci se desfășoară pe planuri comune, obișnuite, firești, ca în viața de zi cu zi, de acum și de acum două mii de ani. Este o impresie de curgere neschimbată a ființării speciei noastre întru tarele omului, manifestate identic în spații și timpuri universale.

Sigur că alegerea acestor spații nu este întâmplătoare: mai întâi Grecia, Olimpia și apoi Palatul Ducal din Veneția, ca zone de cazare în cantonament ale maratoniștilor care vor participa la celebra cursă dedicată actului eroic de la Maraton. Aceste personaje își creează o enclavă, o comunitate aparte în care relațiile interumane sunt influențate de antrenor, de antrenamente, de dorința de a câștiga, de orgolii, de invidii,  toate aceste elemente ducând până la săvârșirea a două crime, diferite ca abordare, una clasică, sadică, cealaltă ludică, fantasmagorică, perversă. Îndelungata  perioadă de antrenament, obstacolele interpuse și nereușita efectuării cursei transformă caracterele, din sportive de fair-play, unii se schimbă în tipologii de oameni infecți și astfel o cursă sportivă ajunge să fie una susceptibilă de crimă, în care oamenii se pândesc, se bănuiesc unii pe alții, se acuză, se denunță, se urăsc. Dintre ei se remarcă Spiriduș, fata de  doisprezece ani și jumătate, sprințară, bună la sufletu-i curat, îndrăgostită de jurnalistul Z, un tip cam imoral și arogant, dar rămânând la alesul Sean, pozitivul personajelor. Spiriduș, vrând-nevrând, este și liantul grupului, ea vine la maraton cu familia, aproape întreagă, tată ( neștiind clar care este cel bun, cel biologic, între dl Nida și Ceo, cel ucis) cu frații, cu bunicii – ceea ce îi conferă un statut privilegiat în grup și în roman. Ea, în înțelepciunea ei inocentă, este ca un motoraș care susține narațiunea autorului, în special prin dialogul preponderant aplicat. Este mult dialog iar la dimensiunile romanului este exact ceea ce trebuia pentru susținerea narațiunii.  Cât despre subsolurile paginilor au fost deja critici care au mers până la lista autorilor participanți (nume mari), la citarea lor, la replici ulterioare observațiilor, criticilor, interpretărilor. Eu aș da acestor subsoluri doar un rol de interactivitate la lectură, bun stimulant auctorial, dar participarea nepărându-mi remarcabilă, ba chiar unele observații au o mască jenantă. Însă demersul este unul inventiv.

Și totuși…personajele chiar dacă sunt creionate separat, cu tipologia fiecăruia, cu limbajul individualizat, cu fapte și reacții diversificate, aceste personaje, luate laolaltă, semnifică un întreg, o populație, o specie superioară a pământenilor, care parcurge mileniile pentru un scop, pentru țelul de a învinge într-o anume cursă importantă. Poate fi viața însăși și dacă interpretăm finalul romanului în acești parametri, mileniul trei care ar fi finalizarea acestei curse se întrevede curat, cu munți, cu păduri, dar pustiit de oameni. Așadar, roman realist-alegoric, dacă mi-aș dori interpretarea în grosso modo, dar prefer să îl consider o scriere marqueziană scăpată de patetisme, de suprarealisme rizibile,  cu un sf predictibil, posibil – în sensul că roboții vor fi cândva eliminați. Râd.

Finalul este cheia interpretării mele ca amplă alegorie istoric-europeană și iată străvederea mileniului următor:

• „Nu-i un capăt acolo la sfârșitul cursei, un zid, un grătar, nu-i așa? îl privi scormonitor Johnny pe Dorin,
• Nu, e o câmpie și mai încolo sunt dealuri și munți acoperiți de păduri,,,, dădu asigurări Dorin.
• Și oameni?
• Oameni n-am văzut.
• O să fim noi dacă nu sunt, zise Billy.
• N-am vreme de glume, de curse…, îi puse în vedere Johnny.
• Și o cascadă…, zise Florin.
• E un loc minunat, un loc pentru toată lumea, zise Spiriduș.”

Maraton citit gata vă poate da o viziune firească, naturală asupra vieții, suntem maratoniști, dar liberul arbitru funcționează limitat în „cercul nostru strâmt”, pe care nu ni-l alegem, cădem în el fără a-i cunoaște arcele, fără a le influența și ne începem alergarea. Că totul e „să ajungem undeva” poate fi explicația divinității, noi alergăm! Așa că, dragi și vrednici cititori, să nu vă ducă în eroare limbajul simplu, pe alocuri colocvial, nici detaliile casnice, nici evenimentele extreme – toate sunt viață cotidiană pentru oameni ca noi, indiferent de timpul ( părelnic măsurabil) în care trăim. S-a spus despre „Maraton”  că este un bildungsroman și nu ar fi fost greșit, dacă, poate, Spiriduș ar fi câștigat cursa de maraton, însă găsesc mesajul cărții mult mai subtil. Să-l citiți! Mai este mult de discutat.

Cristina Ștefan, dec 2020